SĂRBĂTOAREA SOBORULUI MAICII DOMNULUI LA PATRIARHIE
Duminică, 26 decembrie 2016 / 8 ianuarie 2017, în a doua zi de Crăciun, s-a prăznuit Soborul Maicii Domnului.
Acest praznic este sărbătorit ca un Sobor (adunare) al nostru, al credincioșilor, ca să o cinstim în mod deosebit pe Maica Domnului pentru contribuția Sa imensă, care a depășit-o pe cea a oricărei alte ființe umane sau a vreunui înger, de a da naștere Hristosului întrupat din Duhul Sfânt, spre mântuirea noastră.
Praznicul a fost sărbătorit în Biserica Mănăstirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, slujba fiind oficiată de Prea Fericirea Sa, Părintele Nostru și Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, împreună cu arhiepiscopi și părinți aghiotafiți. La slujba au participat și pelerini.
Sfânta Liturghie a fost urmată de o recepție la Patriarhie. Cu această ocazie, Prea Fericirea Sa și ÎPS Arhiepiscopi s-au îmbrățișat frățește iar preoți, călugări, maici și pelerini i-au sărutat mâna Prea Fericirii Sale.
Din partea Secretariatului-General