SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI ȘTEFAN ÎNTÂIUL MUCENIC LA PATRIARHIE
Luni, 27 decembrie 2022/9 ianuarie 2023, Patriarhia l-a prăznuit pe Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan în Sfânta Mănăstire ce-i poartă numele, la locul uciderii sale cu pietre în Ghetsimani, la începutul pârâului Cedrilor.
În cadrul acestei sărbători, Biserica amintește relatarea din Faptele Apostolilor (Faptele Apostolilor 7, 54-60), că Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi, care au fost aleși de prima Biserică din Ierusalim pentru a sluji la mese.
Ștefan era plin de Duhul Sfânt și L-a propovăduit evreilor pe Iisus ca fiind Hristos. Din acest motiv, stăpânii iudeilor l-au arestat și l-au invitat la Sinedriul lor.
Apoi Ștefan a mărturisit că Iisus stă la dreapta puterii Tatălui. Auzind aceasta, domnii iudeilor l-au condamnat la moarte prin ucidere cu pietre, timp în care el se ruga pentru ei iar un tânăr pe nume Saul îi păzea hainele.
În acest loc al uciderii cu pietre a Sfântului Ștefan, în dimineața aceleiași zile, a avut loc o Sfântă Liturghie, condusă de ÎPS Arhiepiscop Teodosie al Sevastiei, avându-i drept împreună-slujitori pe arhimandriții Macarie și Meletie, răspunsurile la strană fiind date de un cor condus de domnul Vasilios Gotsopoulos, la slujbă participând pelerini și mulți credincioși locali.
După Sfânta Liturghie, Arhimandritul Epifanie a primit soborul arhieresc și credincioșii care au participat la slujbă în egumenie.
Din partea Secretariatului-General