SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MUCENIC PROCOPIE LA PATRIARHIE
Vineri, 8/21 iulie 2017, Patriarhia a făcut pomenirea Sfântului Mucenic Procopie, care a mucenicit în Cezareea Palestinei în anul 303 d.Hr., în timpul domniei lui Dioclețian. Prăznuirea s-a făcut la paraclisul care îi poartă numele, aflat în incinta Sfântei Mănăstiri a Sfântului Modest, Patriarhul Ierusalimului, de pe dealul Abu-Tor, vizavi de Sfântul Sion.
Spre pomenirea Sfântului Procopie, s-a slujit Vecernia seara și Sfânta Liturghie în dimineața sărbătorii, de către Părintele Duhovnicesc al Lavrei Sfântului Sava cel Sfințit, Arhimandritul Evdokim. Răspunsurile la strană au fost date de călugări ai Sfintei Mănăstiri a Sfântului Sava, la slujbă participând monahi, monahii și membrii ai comunității grecești și din eparhia orașului Ierusalim.
În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, a vizitat lăcașul, însoțit de Părintele Secretar General, ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina și de Arhidiaconul Marcu.
Preafericirea Sa, preotul slujitor și cei care au participat la slujbă au fost primiți la o recepție oferită de bunul chivernisitor al mănăstirii, Monahul Antioh.
Din partea Secretariatului-General