PROCESIUNEA CU ICOANA ADORMIRII MAICII DOMNULUI LA GHETSIMANI
În dimineața zilei de marți, 12/25 august 2020, Procesiunea cu Icoana Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a îndreptat spre Ghetsimani.
Această ceremonie a urmat după o sfântă priveghere de toată noaptea care a fost oficiată de Arhimandritul Dimitrie Kavathas, în conformitate cu Status Quo-ul stabilit de veacuri, la Metocul Mănăstirii de la Ghetsimani, aflat vizavi de Biserica Sfântului Mormânt. Icoana este păstrată acolo și a fost dusă la Mormântul Maicii Domnului de la Ghetsimani.
Icoana a fost purtată de Egumenul de la Ghetsimani, ÎPS Arhiepiscop Dorotheos de Avela, care a condus Procesiunea, înconjurat de Părinți Aghiotafiți, de maici, mireni, creștini locali, dar nu și de pelerini, deoarece aceștia nu pot vizita țara de la începutul pandemiei de COVID-19.
Procesiunea s-a desfășurat pe jos, pe Drumul Crucii, în cântarea imnurilor Adormirii Maicii Domnului, cu opriri pentru rugăciuni la Biserica Rusă și la Sfintele Mănăstiri de la Pretoriu, Sfânta Ana și Sfântul Ștefan.
Odată ajunși la Ghetsimani, s-a făcut o rugăciune și Icoana a fost așezată în Epitaful din spatele Mormântului din zona Platitera, iar apoi a avut loc Paraclisul și Sfânta Liturghie, oficiată de Părintele Teletarh, Arhimandritul Bartolomeu, cu participarea credincioșilor credincioși , rugându-se în Doxologie și închinare la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Pomenirea Bunei Vestiri a Adormirii Maicii Domnului a fost sărbătorită și la Sfânta Mănăstire de la Mica Galileea, după obicei, la paraclisul Mănăstirii închinat acestei zile. Sfânta Liturghia a fost condusă de arhimandritul Ignatie, cu participarea la rugăciune a Părintelui stareț, arhimandritul Antim.
Din partea Secretariatului-General
httpv://youtu.be/3IH3McrkjjE