PREAFERICITUL PATRIARH TEOFIL AL III-LEA ARE O SERIE DE ÎNTRUNIRI ÎN WASHINGTON, D.C. PENTRU A DISCUTA PROBLEMA PORȚII JAFFA
Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh Teofil al III-lea a avut o serie de întâlniri cu politicieni americani, lideri religioși și ai societății civile, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la amenințările cu care se confruntă prezența creștină în Țara Sfântă și mai ales în Ierusalim. Aceste riscuri au crescut odată cu creșterea probabilității ca proprietățile de la Poarta Jaffa să fie preluate de coloniști după decizia nelegală a Curții Supreme de a permite organizației Ateret Cohanim să facă acest lucru.
Preafericitul Patriarh Teofil al III-lea a condus o delegație din Țara Sfântă reprezentând cele trei familii ale Bisericii (familiile ortodoxă, catolică și protestantă) pentru a promova conceptul de unitate creștină și acțiunea creștină comună în fața provocărilor cu care se confruntă prezența creștină în Țara Sfântă, lucrând în același timp pentru a îmbogăți interacțiunea dintre Bisericile din Ierusalim și factorii de decizie din SUA.
Preafericitul Teofil al III-lea și delegația însoțitoare au participat la o conferință a miniștrilor de externe pentru promovarea libertății religioase, care a avut loc la Washington, D.C., cu participarea a zeci de miniștri de externe din întreaga lume. Preafericitul S-a întâlnit cu miniștri și cu diverse personalități politice, informându-i asupra situației din Ierusalim și asupra situației locurilor sfinte creștine și musulmane care suferă de încălcări din partea grupărilor radicale ale coloniștilor. Părintele și Patriarhul nostru a informat, de asemenea, miniștrii despre ultimele evoluții privind proprietățile de la Poarta Jaffa, cerându-le să încurajeze guvernul israelian să închidă acest dosar care reprezintă o amenințare existențială pentru creștinii din Ierusalim.
Preafericitul Patriarh al Ierusalimului s-a întâlnit, de asemenea, cu oficiali de la Casa Albă, din Departamentul de Stat, Biroul Internațional al Libertății Religioase, USAID și cu un număr mare de membri ai Senatului și ai Casei Reprezentanților, unde a prezentat importanța proprietăților de la Poarta Jaffa și impactul pe care îl au asupra prezenței creștine din Ierusalim și asupra pelerinilor creștini, deoarece aceasta este intrarea principală spre Biserica Sfântului Mormânt, de sute de ani, precum și intrarea principală spre Cartierul Creștin, mănăstirile și instituțiile ecleziastice în general. Patriarhul Teofil a avertizat că sechestrarea de către coloniști a proprietăților de la Poarta Jaffa va avea consecințe catastrofale pentru creștinii din întreaga lume și nu numai pentru creștinii din Țara Sfântă.
Printre întâlnirile Patriarhului Teofil al III-lea din Washington, D.C. și ale delegației care l-a însoțit, s-au numărat cele cu liderii societății civile, în mod special cu conducerea universităților pentru a arăta ceea ce se întâmplă în Ierusalim. Patriarhul i-a rugat să coopereze cu Patriarhia Ierusalimului și cu celelalte biserici din Ierusalim pentru a crește gradul de conștientizare în cadrul societății americane a pericolelor care amenință prezența creștină și a atacurilor asupra locurilor sfinte creștine și islamice.
Din partea Secretariatului General