PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI PUNE PIATRA DE TEMELIE LA CENTRUL CULTURAL DIN DIBIN
Duminica după-amiază, pe 17/30 aprilie 2017, după Sfânta Liturghie festivă în Sfânta Biserică a Bunei Vestiri din Amman, Iordania, Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, a vizitat Sfânta Mănăstire a Izvorului Tămăduirii din Dibin, care se află la o oră cu mașina de la Amman. Părintele duhovnic al Mănăstirii este Arhimandritul Histofor iar Maica Irinea este Stareța.
Acolo, Preafericirea Sa fost primit foarte călduros de mulți tineri și de alții de alte vârste, iar părintele duhovnic al Mănăstirii, Arhimandritul Hristofor, i-a adresat câteva cuvinte calde. Preafericirea Sa a fost invitat de Sfânta Mănăstire la masă, la care a fost prezent și reprezentantul Tronului Regal al Iordaniei, Emir Gazi și membrii delegației săptămânii „Armonia” din Iordania.
Părintele duhovnic Hristofor, în cuvântul său, a subliniat că este o onoarea pentru Sfânta Mănăstire a Izvorului Tămăduirii să îi găzduiască pe Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului și pe Excelența Sa, prințul Emir Gazi, și i-a mulțumit Majestății Sale, Regele Iordaniei, pentru guvernarea sa democratică în țara în care creștinii se bucură de prosperitate și dreptate, trăind pașnic cu concetățenii lor musulmani.
După masă, Preafericirea Sa a pus piatra de temelie a Centrului Cultural Ortodox nou-înființat, unde vor fi zone de camping, precum și spații pentru multe alte activități, pentru școli de duminică ale Patriarhiei din Iordania. Preafericirea Sa a acordat sponsorului acestui proiect, domnului Aissa Nassif Ode, titlul onorific de Mare Comandor al Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt. Domnul Ode este, de asemenea, dispus să contribuie la continuarea proiectului de restaurare a Ediculei Sfântului Mormânt.
Din partea Secretariatului General
httpv://youtu.be/0gf64y6kXgo