HIROTONIREA UNUI DIACON LA PATRIARHIE
În dimineața zilei de vineri, 31 decembrie 2022 / 13 ianuarie 2023, domnul Stavros Jihad Aranki, din orașul Taibe, care a studiat în Grecia și care se distinge prin evlavie și prin excelenta stăpânire a limbii grecești, a fost hirotonit diacon de către Preafericitul Arhiepiscop Filumen al Pellei, în timpul Dumnezeieștii Liturghii de pe Înfricoșătoarea Golgota. Hirotonirea a fost în conformitate cu decizia Preafericitului Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și a Sfântului Sinod, astfel încât domnul Aranki va sluji la Comunitatea Ortodoxă Arabă din Birzet.
Hirotonitul a fost însoțit de soția și de rudele sale, care, împreună cu Părinții Aghiotafiți, s-au rugat pentru el.
Hirotonitului i s-a adresat Arhiereul hirotonitor, ÎPS Arhiepiscop Filumen al Pellei, diaconul ținut și el o cuvântare în limba greacă și în limba arabă.
După hirotonire, noul diacon a adus omagiile sale Preafericitului în Patriarhie.
Din partea Secretariatului General