MESAJUL DE CRĂCIUN AL PREAFERICITULUI PATRIARH TEOFIL AL IERUSALIMULUI ADMINISTRATORULUI APOSTOLIC AL PATRIARHIEI LATINE DIN IERUSALIM
Excelența voastră, dragă Arhiepiscope Pizzaballa, administrator apostolic al Patriarhiei latine din Ierusalim, Eminențele Voastre, Înălțimile Voastre, Dragi Părinți, Întreaga creație se bucură de nașterea Logosului întrupat, așa cum auzim într-un frumos imn în tradiția ortodoxă Toată făptura să se lepede de cele vechi, Văzându-Te pe Tine, Făcătorul nostru, ca prunc; Căci prin nașterea Ta ai dat chip nou tuturor lucrurilor, Înnoindu-le încă o dată și ducându-le iarăși la frumusețea lor dintâi. La unison cu această bucurie cosmică, vă salutăm, Excelența Voastră, și salutăm comunitatea voastră acum când sărbătoriți Nașterea Domnului. Taina întrupării Logosului divin a făcut unică Țara Sfântă. Aici, în întâlnirea divino-umană, Dumnezeu ne-a restaurat la frumusețea noastră cea dintâi și a făcut toate lucrurile noi. Istoria sacră a acestui pământ și mărturia comunităților noastre de-a lungul veacurilor sunt o mărturie vie a acestui mare act al noii creații în Domnul nostru Iisus Hristos. Folosim această ocazie pentru a marca încă o dată importanța cooperării noastre din ultimul an la restaurarea Ediculei Sfinte, a cărei semnificație nu poate fi supraestimată. Nu numai că am păstrat cel mai sfânt dintre toate Locurile pentru generațiile viitoare, dar am înțeles din nou mărturia istoriei sacre din acest pământ. Arheologia a confirmat ceea ce credința a afirmat. Dorim să ne exprimăm din nou recunoștința față de dumneavoastră pentru leadership-ul pe care l-ați arătat în această întreprindere. Investigațiile Ediculei ne întăresc în hotărârea slujirii care ne-a fost încredințată prin Pronia Dumnezeiască, de a continua nu numai în protecția Locurilor sfinte ci și în conducerea noastră pastorală în fața atacurilor la adresa drepturilor tradiționale și privilegiilor Bisericilor consacrate în Status Quo și la adresa vitalității continue a prezenței creștine în Țara Sfântă și în regiunea noastră. Colaborând la restaurarea Sfintei Edicule, recunoaștem și provocările comune cu care ne confruntăm, în special cu privire la…