Mari ceremonii religioase

null

 Pământul Sfânt reprezintă centrul Creștinismului și polul de atracție al tuturor creștinilor ortodocși, deoarece acolo a avut loc întruparea Cuvântului dumnezeiesc, a Mântuitorului nostru. În foișorul din Sfântul Sion s-a născut întâia Biserică. În aceste locuri cu duh de taină vin o mulțime de credincioși ca să se închine și să-și curățească sufletul. Odată cu înălțarea unor biserici impunătoare și a Bisericii Învierii la Sfintele Locuri, regiunea a devenit centru religios de venerare al Patriarhiei, de unde, firește, nu putea lipsi viața liturgică.

Sfântul Mormânt constituie centrul slujbelor religioase, conduse de Episcopul Ierusalimului, potrivit tipiconului ierusalimitean. Slujbele care se săvârșesc astăzi în Biserica Ierusalimului nu se deosebesc, prin conținut, de cele din secolele IV și V d.Hr. Marile ceremonii ale Bisericii Sionului se săvârșesc de-a lungul întregului an la Sfintele lăcașuri de închinare, în amintirea celor mai importante evenimente ale vieții Domnului pe pământ. De asemenea, în Biserica Învierii, se săvârșesc și astăzi, de către monahii aghiotafiți, toate slujbele care se săvârșeau în secolul IV de către tagma monahilor „râvnitori”. În afară de Biserica Învierii, existau atunci și există și azi centre liturgice, precum Biserica Nașterii din Betleem, Biserica Înălțării de pe Muntele Eleon, Foișorul de pe dealul Sion, Grădina Ghetsimani și Mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Principalele ceremonii care se săvârșesc astăzi în Biserica Ierusalimului sunt: a) a Nașterii, în Betleem; b) a Intrării în Ierusalim; c) a Spălării picioarelor; d) a Prohodului, în Sfânta Biserică a Învierii; e) a Sfintei Lumini; f) a Învierii și Vecernia Paștilor; g) a Prohodului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Ghetsimani.