VIZITE LA PREAFERICIREA SA PE 20.09.2023

Miercuri, 7/20 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Tihon al Sfintei Arhiepiscopii de Rouza din Patriarhia Moscovei, care a slujit în trecut ca întâi-stătător al Misiunii Ruse la Ierusalim (MISSIA), a vizitat Patriarhia împreună cu reprezentantul MISSIEI, Arhimandritul Dometian și cu un mic grup de clerici și pelerini.

În cuvântul călduros de primire, Preafericirea Sa a subliniat importanța Sfântului Mormânt ca păstrător al unității Ierusalimului și al unității Bisericilor Ortodoxe.

Apoi, Preafericirea Sa a primit un numeros grup de preoți și pelerini din Patriarhia Serbiei, din Sfânta Mitropolie de Eleftheroupolis a Bisericii Greciei și din parohiile din Sfânta Mitropolie de Gortyna și Arcadia a Bisericii din Creta.

Printre ultimii dintre aceștia s-a numărat și egumenul Mănăstirii Koudouma, Arhimandritul Macarie, însoțit de călugări ai aceleiași mănăstiri și de un grup de pelerini din satul Charakas, locul de naștere al binecuvântatului Arhimandrit Filoteu.

Egumenul Mănăstirii Koudouma și însoțitorii săi, precum și preoții parohi din Charakas, Părintele Nectarie și Părintele Georgios, au fost primiți personal de Preafericirea Sa, care le-a  oferit veșmintele liturgice ale Fericitului Arhimandrit Filoteu și o icoană a Ierusalimului, lăudând activitatea pastorală importantă, pe care a desfășurat-o în folosul turmei Mitropoliei de Ptolemais-Akris, o laudă pentru Frăția Sfântului Mormânt și pentru locul său de naștere, spunând că moartea sa a fost subită, și o acceptăm ca venind prin harul și pronia lui Dumnezeu.

Din partea Secretariatului-General