VIZITA PREȘEDINTELUI REPUBLICII ELENE LA PATRIARHIE

Joi dimineață, pe 10/23 ianuarie 2020, Excelența Sa, Președintele Republicii Elene (înainte de pensionare), domnul Prokopis Pavlopoulos, a vizitat Patriarhia. Domnul Pavlopoulos a venit în Israel ca reprezentant al Greciei pentru comemorarea a șaptezeci și cinci de ani de la holocaustul evreiesc și a fost însoțit de soția sa, de Consulul General al Greciei în Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos, ambasadorul Greciei în Israel și conducătorul delegației diplomatice, doamna Consul Stavroula Deli, împreună cu un grup de colegi de-ai săi.

Excelența Sa, domnul Președinte și delegația au fost primiți cu căldură de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, de Părinții Aghiotafiți, întrucât Președintele este reprezentantul Greciei, un ajutor al Patriarhiei Ierusalimului, păzitorul al drepturilor poporului nostru în Țara Sfântă și factor de reconciliere și pace în Orientul Mijlociu.

Răspunzând, Președintele I-a mulțumit Preafericirii Sale pentru sprijinul acordat acestuia, poporului grec și Bisericii Greciei.

Pentru această vizită, Preafericirea Sa i-a oferit Președintelui o frumoasă icoană a Maicii Domnului Ierusalimitița pentru protecția sa, felicitându-l pentru finalizarea mandatului său de președinte și i-a oferit și o casetă de argint, semnată.

Apoi, Preafericirea Sa a plecat să se întâlnească cu Președintele Rusiei, domnul Putin, și premierul Israelului, domnul Netanyahu și președintele Greciei au vizitat Biserica Sfântului Mormânt, însoțiți de Părintele Secretar General, ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Arhimandriții Patriarhiei și Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, și au fost primiți de Părintele Schevofilax, ÎPS Arhiepiscop Isidor al Hierapolei.

Din partea Secretariatului-General      

httpv://youtu.be/FMAbB3pqGe4