VIZITA PREAFERICITULUI TEOFIL III PATRIARHUL IERUSALIMULUI LA WESTMINSTER – ANGLIA

29 ianuarie 2020: Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil s-a întâlnit cu Preasfințitul Justin Welby, Lordul Arhiepiscop de Canterbury, Primatul întregii Anglii și Mitropolit. Cei doi s-au întâlnit ca prieteni pentru conversație și rugăciune și pentru a discuta provocările cu care se confruntă creștinii de pe tot globul și mai ales în Țara Sfântă. Arhiepiscopul Welby i-a îndemnat pe toți creștinii să îi țină pe frații și surorile din Țara Sfântă și din Orientul Mijlociu în rugăciunile lor.

Preafericitul a fost apoi primit de Consilierul Special pentru credință al Premierului Boris Johnson, Jonathan Hellewell, la numărul 10 Downing Street și, ulterior, s-a întâlnit cu Trimisul Special pentru Libertatea Religiei sau a Credinței din Marea Britanie, Rehman Chishti, membru al parlamentului, la Oficiul pentru Afaceri Externe și Commonwealth .

Preafericirea Sa S-a adresat unui grup format din membri ai Parlamentului, Lorzi și Episcopi, găzduiți de Sir Desmond Swayne, membru al Parlamentului, la Palatul Westminster, unde a vorbit despre recunoștința Sa pentru sprijinul ferm din partea celor din Marea Britanie pentru creștinii din Țara Sfântă. Preafericirea Sa i-a informat pe prietenii și susținătorii prezenți despre situația actuală a Bisericilor din Țara Sfântă și a răspuns la multe întrebări ale celor prezenți. Preafericirea Sa a adus un tribut călduros Președintelui Rivlin, Majestății Sale Regelui Abdullah al Iordaniei și președintelui Abbas pentru sprijinul lor neclintit pentru comunitatea creștină din Țara Sfântă.

Reflectând asupra impresiilor sale despre vizită, Preafericirea Sa a remarcat:

„Am fost binecuvântați de prietenia și interesul manifestat față de noi în scurtul nostru timp în Marea Britanie. Creștinii din Țara Sfântă vor lua mângâiere de la a ști că creștinii din Marea Britanie sunt atât de credincioși în a ne ține în rugăciunile lor și atât de hotărâți să ne înțeleagă și să ne sprijine în circumstanțele noastre. Guvernul Regatului Unit înțelege rolul unic al bisericilor din Țara Sfântă, nu doar ca clădiri istorice, ci și ca Biserică vie care joacă un rol atât de vital astăzi. Vizita noastră ne-a permis să ne reînnoim prieteniile, să salutăm noi prieteni și să discutăm cum Marea Britanie poate continua să sprijine slujirea Bisericii din Țara Sfântă. ”

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nikitas al Thyateirei și Marii Britanii a găzduit o cină oficială în onoarea Preafericirii Sale în vizita din Marea Britanie. Preafericirea Sa i-a mulțumit Arhiepiscopului pentru bunătatea și generozitatea sa.

Nivelurile fără precedent de susținere și interes pentru Biserica din Țara Sfântă în rândul liderilor politici și bisericești din Marea Britanie este rezultatul înțelegerii tot mai mari a rolului și importanței unice a creștinilor din regiune. Aceasta s-a tradus într-o hotărâre puternică de a sprijini slujirile pașnice ale Bisericii din Țara Sfântă și se reflectă în interesul la cele mai înalte niveluri ale guvernului britanic. Aceasta este o urmare a vizitei Alteței Sale Regale prințul Charles de săptămâna precedentă. Preafericirea Sa a oferit o rugăciune pentru cei pe care i-a cunoscut și pentru Regatul Unit.

Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei care ne-au primit cu atâta căldură și bucurie în aceste  zilele. Ne rugăm pentru binecuvântare peste toți cei din Marea Britanie și înțelepciune pentru liderii lor. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru prietenia lor fermă și pentru acest timp prețios împreună. Amin”