1

SOBORUL CELOR DOISPREZECE APOSTOLI LA PATRIARHIE

Vineri, 30 iunie / 13 iulie 2018, Patriarhia a prăznuit Soborul celor Doisprezece Apostoli la Sfânta Mănăstire închinată lor, situată pe malul vestic al Mării Tiberias, în cadrul orașului Tiberias.

La Biserica acestei Sfinte Mănăstiri, Sfânta Liturghie în cinstea Soborului, adică a adunării credincioșilor spre cinstirea Sfinților Apostoli, a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului, ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei și Secretar General, Ieromonahi Aghiotafiți, Preoții vorbitori de limba arabă din împrejurimile Patriarhiei și Arhidiaconul Marcu. Arhimandritul Filoteu și corul său au dat răspunsurile la strană, la slujbă participând numeroși credincioși. Acestora, Preafericirea Sa le-a ținut următoarea Predică:

Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă” (Mat. 10:1).

Preaiubiți frați și surori întru Hristos,

Cucernici creștini și pelerini,

Căpeteniile Apostolilor, Sfinții Petru și Pavel, care au primit chemarea de sus, de la Hristos, ne-au invitat pe toți pe malul lacului Tiberias ca să le facem pomenirea.

Ieri, Sfânții Petru și Pavel au fost cinstiți prin Euharistie în orașul natal al lui Petru, Capernaum; astăzi, Soborul celor Doisprezece Sfinți Apostoli este cinstit în acest sfânt loc unde pentru a treia oară, „Iisus S-a arătat ucenicilor, după ce S-a sculat din morţi” (Ioan 21:14).

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă îi cinstește în mod special pe apostolii aleși de Hristos Însuși v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece” (Ioan 6:70) – pentru că ei s-au făcut  binefăcători ai oamenilor, după cuvântul imnografului: „Cu un glas pe dumnezeeștii ucenici și apostolii lui Hristos, care ne-au tunat nouă cereștile învățături, grădinile credinței, pre făcătorii de bine cei de obște ai omenirii, și mântuitorii și slujitorii Cuvântului, să-i slujim”.

Mai mult decât atât, Sfinții Apostoli sunt cinstiți în mod deosebit, pentru că trăsătura caracteristică a Bisericii lui Hristos este firea sa Apostolică, așa cum au spus Părinții purtători de Dumnezeu în Crez: „Cred într-una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”.

Fiind chemați de Domnul și lăsându-le în urmă pe toate, cei care au fost pescari, peștele și plasa, Sfinții Apostoli L-au urmat pe Hristos în timpul lor în toate faptele Sale de pe pământ până la Înălțarea Sa ; după Rusalii, odată ce Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, s-au făcut propovăduitori ai credinței în Hristos și martori, prin vedere și auz, al Pătimirii de pe cruce, ai înmormântării celei de trei zile și ai Învierii Sale din morți.

Propovăduirea Sfinților Apostoli despre Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit și a înviat din morți, s-a bazat pe experiența lor personală, așa cum spune Sf. Apostol și Evanghelist Ioan: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii – Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouăCe am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (1 Ioan 1-3).

Tocmai la această propovăduire, adică la continuarea misiunii mântuitoare a Domnului, a răscumpărării omenirii din păcat și stricăciunea morții, au fost chemați Apostolii. Și Domnul nostru Iisus Hristos Însuși le-a poruncit: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19).

Biserica este continuatoarea acestei porunci a Domnului, deoarece este trupul tainic al lui Hristos prin succesorii Apostolilor, episcopii hirotoniți și păstorii duhovnicești, prin puterea și lucrarea Duhului Sfânt, Duhul lui Hristos. Apostolii au fost aceia care, în misiunea evanghelizării numelui lui Hristos și a păstoririi Bisericilor nou-înființate, au hirotonit preoți și episcopi în jurul diferitelor orașe „ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu Însuşi sângele Său” (Fapte 20:28).

Marele Sfânt Pavel, referindu-se la unirea neamurilor și a evreilor de către Dumnezeu Tatăl în Iisus Hristos, spune: „Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu,  Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul” (Efes. 2:19-21).

Pe aceste pietre de temelie, și anume pe Sfinții Apostoli împreună cu căpeteniile lor, Sfinții Petru și Pavel, îi cinstește astăzi Biserica lui Hristos și li se închină, slăvindu-Și piatra de temelie, Dumnezeul nostru și Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos, Care S-a golit pe Sine pentru noi, pentru a ne face părtași ai plinătății Sale, după cuvântul imnografului: „Cel deplin S-a deșertat pentru noi, ca plinirii Lui să ne împărtășim; că în prea curat pântecele tău intrând cel necuprins, și de părinteștile sânuri nedepărtându-Se, S-a întrupat. Pentru aceasta pe tine toți bine te cuvântăm, Marie Dumnezeiască Mireasă”.

Să cerem acestui sobor purtător de Dumnezeu al Sfinților Apostoli, împreună cu Sfinții Petru și Pavel, care au fost trimiși celor ce stau în întuneric și în umbră, să se roage lui Hristos, Dumnezeul nostru, pentru mântuirea și luminarea sufletelor noastre și pentru pacea regiunii noastre încercate. Amin. “

Sfânta Liturghie a fost urmată de o gustare monahală și o masă de pește, care au fost asigurate de bunul îngrijitor al mănăstirii, părintele Stareț, Arhimandritul Sofronie.

 

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/kyvm5kSfCQM