1

SLUJBA SFINTEI LUMINI LA PATRIARHIE

În Sfânta Sâmbătă la prânz, pe 25 martie / 7 aprilie 2018, a avut loc Slujba Sfintei Lumini, după rânduiala Tipicului și Status-Quo-ul închinării din Patriarhia Ierusalimului.

Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a plecat de la Patriarhie la ora 12.00 (13.00 după ora de vară) și a coborât pe scara de la Catedrala Sfântul Iacob până la Sfântul Altar al Catoliconului Bisericii Sfântului Mormânt. Biserica era ticsită de pelerini din țările ortodoxe: din Grecia, Rusia, Serbia, România, Cipru, Ucraina, din Polonia, și de o mulțime de credincioși din delegații ale doctrinelor, armeni, copți, etiopieni și sirieni, sub supravegherea strictă a poliției israeliene.

Când Preafericirea Sa a intrat în Sfântul Altar, reprezentanții armenilor, sirienilor și copților au venit să ia binecuvântarea Lui pentru a primi Sfânta Lumină. După ce Preafericirea Sa și Preoții au  îmbrăcat veșmintele liturgice, au început procesiunea întreită în jurul Sfintei Edicule, ținând lumânări și cântând „Lumina lină” și „Învierea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru”.

După ce s-a înconjurat Sfântul Mormânt a treia oară, Preafericirea Sa Și-a scos veșmintele patriarhale și a intrat în Sfântul Mormânt, purtând numai stiharul. De acolo, după ce S-a rugat, a dat Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos miilor de credincioși care au primit-o cu mare bucurie, în duh sărbătoresc și exaltare, punând-o pe față și pe mâini spre sfințirea lor și slava lui Dumnezeu.

La sfârșitul slujbei, Preafericirea Sa a revenit la Patriarhie, unde a dat Sfânta Lumină reprezentanților Bisericii Greciei, conduși de Mitropolitul Ioan de Liti și Retini și ai Greciei, conduși de Ministrul Adjunct al Ministerului de Afaceri Externe, domnul Ioan Amanatidis, ca și Exarhulului Sfântului Mormânt din Grecia, cuviosul Arhimandrit Damianos.

Din partea Secretariatului-General

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

httpv://youtu.be/518hblSBfD4