1

SLUJBA SFINTEI LUMINI LA PATRIARHIE

În Sfânta Sâmbăta la prânz,  pe 18 aprilie / 1 mai 2021, s-a făcut slujba Sfintei Lumini după Status Quo-ului Patriarhiei Ierusalimului.

La ora 13.00 (după orarul de vară), soborul patriarhal și alți părinți aghiotafiți împreună cu delegația greacă – vice-ministrul afacerilor externe, dl Vlasis, excelența sa, consulul general al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras și personalul consulatului general al Greciei – au mers până la Biserica Sfântului Mormânt prin scara Catedralei Sf. Iacob.

În interiorul Bisericii, reprezentanții armenilor, copților și sirienilor au venit să primească binecuvântarea Preafericitului Patriarh Ortodox Grec pentru a participa la ceremonie și pentru a primi, fiecare după dreptul lor, Lumina Sfântă.

Imediat după aceea a început Procesiunea întreită în jurul Sfintei Edicule, în timp ce se cânta „Învierea Ta Hristoase Dumnezeule” și „Lumină lină”, cu participarea delegațiilor și a creștinilor credincioși, cărora autoritățile sanitare le-a permis să intre, respectând măsurile luate în contextual pandemiei de covid-19.

La sfârșitul Procesiunii, Preafericitul și-a scos veșmintele patriarhale și rămânând în stiharul alb a intrat în Sfântul Mormânt, s-a rugat și a dat Lumina Sfântă prin fereastra de sud a Ediculei Preotului Catedralei Sfântul Iacob și apoi prin ușile Sfintei Ediculei preoților și participanților la slujbă.

Odată ce toți oamenii au primit Lumina Sfântă, și-au atins fețele și mâinile și l-au proslăvit pe Dumnezeu Care L-a dat pe Fiul Său să fie Răstignit și Înviat și ne-a mântuit pe toți.

Când toată ceremonia s-a încheiat, soborul Patriarhal s-a întors la Cartierul General al Patriarhiei, în timp ce credincioșii se bucurau, cercetașii defilau și clopotele mari sunau. La Sala de primire a Patriarhiei, Preafericirea Sa a dat Lumina Sfântă Delegației Grecești pentru a o transfera în Grecia cu avionul și a sfinți poporul grec.

Din partea Secretariatului-General