1

SLUJBA ÎNMORMÂNTĂRII BINECUVÂNTATULUI ARHIEPISCOP TEOFILACT AL IORDANULUI

Slujba de înmormântare a binecuvântatului Arhiepiscop Teofilact al Iordanului, conform anunțului nostru anterior, a avut loc la Sfânta Biserică a Sfinților Constantin și Elena, la ora 10:00, sâmbătă, pe 26 septembrie / 9 octombrie, ziua pomenirii aducerii moaștelor Sfântului, slăvitului Apostol și Teolog Ioan.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe Arhiepiscopii și Ieromonahii Aghiotafiți. La rugăciune au participat monahi și monahii și a onorat cu prezența Consulului General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras, ambasadorul Georgiei, domnul Lasha, membri ai MISSIEI rusești, ai Ordinului Franciscanilor din Țara Sfântă, ai Patriarhiei Armene din Ierusalim, ai Bisericii Siriene din Ierusalim și membri ai comunității și ai turmei noastre de credincioși greci, în special din Betleem.

Discursul elogios a fost citit de către Părintele Secretar General, IPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, după cum urmează: 

„Preafericite Părinte și Stăpân

Înaltpreasfințiți Arhiepiscopi

Excelența Voastră, domnule Consulul General al Greciei,

 

Cuvioși părinți,

Dragi frați întru Hristos

Cu profundă durere stăm în fața trupului mort al iubitului nostru frate, binecuvântatul Arhiepiscop Teofilact al Iordanului. Evident că suntem triști din cauza despărțirii, gândindu-ne că nu vom mai trăi cu el, că nu-l vom mai vedea în acest timp prezent. Cu toate acestea, tristețea noastră nu se transformă în dezamăgire și disperare, pentru că știm că Domnul nostru a plâns în fața mormântului prietenului Său Lazăr, mort de patru zile, și apoi l-a înviat din morți, „confirmând înaintea patimilor Sale învierea noastră comună”. Ne mângâie și cuvintele Apostolului neamului, care ne îndeamnă: „să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (1 Tes. 4, 13-14).

În credința fermă în Hristos, care „cu moartea pre moarte a călcat” și în nădejdea învierii spre viața veșnică, îl însoțim astăzi pe iubitul nostru frate la ultima sa locuință pe pământ și la drumul său spre cer, amintindu-ne că a venit din Kozani și a absolvit Școala Ecleziastică din Xanthi. A venit în Țara Sfântă în 1972 și s-a alăturat Frăției Aghiotafite. A fost trimis să studieze Teologia la Leningrad, în Rusia, unde a excelat, iar apoi s-a întors la Ierusalim și a slujit cu zel și devotament în diferite slujbe ale Patriarhiei. Dintre acestea, amintim poziția sa ca director al internatului Școlii din Sion, ca membru al Departamentului de Finanțe, ca egumen la Sfânta Mănăstire Sfântul Simeon din Katamon și ca egumen la Mormântul Maicii Domnului de la Ghetsimani. În plus, a fost reprezentant patriarhal la Moscova și a slujit la Metocul Sfântului Mormânt de acolo timp de mulți ani, consolidând o legătură puternică între Patriarhia noastră și cea de la Moscova. Când s-a întors la Ierusalim, a fost numit membru al Sfântului Sinod și părinte schevofilax la Biserica Sfântului Mormânt. El a apărat drepturile Frăției noastre și a supravegheat conservarea icoanelor Sfântului Altar în catoliconul bisericii.     

Dintre toate funcțiile pe care le-a avut s-a distins în mod deosebit ca reprezentant patriarhal la Betleem, unde a slujit din 2005, numit de Preafericitul Părintele și Patriarh al Ierusalimului Teofil, care conduce astăzi slujba de înmormântare. În timpul slujirii sale de cincisprezece ani în Betleem, a apărat fără compromisuri drepturile Frăției Aghiotafite și ale națiunii noastre la Basilica și la Peștera primitoare de Dumnezeu. A supravegheat cu sârguință proiectul în curs de desfășurare de conservare și renovare a acoperișului Basilicii. S-a ocupat cu iubire de oameni de nevoile turmei noastre greco-ortodoxe din Comunitatea de la Betleem.  În colaborare cu Universitatea din Salonic, a înființat un Centru de predare și învățare a limbii grecești. Din fonduri proprii și din donațiile cuvioșilor pelerini care obișnuiau să inunde locașul de cult până de curând, a realizat o renovare completă a Egumeniei, care este casa de reședință a fiecărui reprezentant patriarhal, a camerelor părinților care slujesc în Sanctuar și a saloanelor de la parter, unindu-le într-o mare sală de recepție, potrivită pentru evenimentele oficiale de prăznuire a Crăciunului și a altor sărbători.        

 

Și-a onorat slujirea de reprezentant patriarhal până la sfârșit când, în urmă cu două luni, slăbit de o boală de ficat, a căzut în casă și a suferit răni mari la față și și-a fracturat vertebre cervicale. A fost dus în aceeași zi la Spitalul Hadassah, unde a fost operat la gât și apoi supus unei traheotomii. Cu toate acestea, nu și-a revenit complet în ultimele două luni de spitalizare, timp în care a fost vizitat deseori de Preafericirea Sa, de Părinții Aghiotafiți și de devotatul său asistent, Jandallah Masri, practicant al religiei creștine greco-ortodoxe. După multe eforturi din partea Patriarhiei, a fost în cele din urmă internat la Centrul de Reabilitare Loewenstein din RA’anana, unde a adormit în Domnul ieri dimineață.

Frăția aghiotafită, unde fratele nostru plecat a fost un membru deosebit și productiv, mulțumește celor care îi onorează memoria prin prezența lor astăzi și se roagă Judecătorului nostru Drept și Iubitor de oameni, Domnul nostru Iisus Hristos, să-și amintească de faptele sale bune și de răbdarea sa în timpul bolii și să-i ierte orice păcat cu voie sau fără de voie, socotindu-i sufletul printre cei drepți și sfinți în țara celor vii. Veșnica lui pomenire!”          

De la Mănăstirea Centrală, răposatul a fost însoțit la Betleem de o delegație condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teofan al Gerassei.

În Betleem, răposatul a fost dus la Basilica Nașterii, unde a slujit în ultimii cincisprezece ani. A urmat o slujbă de pomenire, iar preoții împreună cu membrii comunității l-au cinstit. 

În cele din urmă, cercetașii din Betleem au condus procesiunea până la cimitirul Mănăstirii, unde Preasfințitul Arhiepiscop Teofan al Gerassei a citit Trisaghionul și l-a înmormântat pe binecuvântatul Arhiepiscop Teofilact.

Veșnica pomenire!

Din partea Secretariatului-General