SĂRBĂTOAREA ZĂMISLIRII MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA LA PATRIARHIE

Duminică, 9/22 decembrie 2019, Patriarhia a făcut pomenirea zămislirii Maicii Domnului de către Sfânta Ana.

În această zi, Biserica ne amintește că drepților Ioachim și Ana, trăitori în ultimii ani ai Vechiului Testament și fiind fără copii, le-a auzit Dumnezeu rugăciunea, iar Ana a zămislit prin soțul său, Ioachim, o copilă, Maria, din care Hristos s-a născut de la Duhul Sfânt, la plinirea vremii.

Acest eveniment a fost sărbătorit la Sfânta Mânăstire a Strămoșilor lui Dumnezeu Ioachim și Ana, care se află la casa lui Ioachim, pe partea interioară a Porții Leului unde, după cum scrie Sfântul Ioan Damaschin, s-a născut Maica Domnului.

Sărbătoarea a fost prăznuită cu o priveghere de toată noapte, oficiată de ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, având drept împreună-slujitori pe Arhimandritul Bartolomeu, Pr. Nectarie și Arhidiaconul Marcu. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Dimitrie, ajutat de monahii Nikolaos și Raphael, la slujbă participând pelerini cucernici.

După Sfânta Liturghie, arhimandritul Meletie a oferit o agapă la egumenie.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/irX37iSaROQ