SĂRBĂTOAREA SFINTEI TREIMI (LUNEA SFÂNTULUI DUH) LA PATRIARHIE

Luni, 11/24 iunie 2024, a fost sărbătorită de întreaga Biserică, în special de Biserica din Ierusalim, Lunea Sfântului Duh, dedicată în special Mângâietorului, ca Persoană principală, care a înfăptuit de la Tatăl prin Fiul minunatul eveniment al Cincizecimii, adică inspirația și luminarea sfinților ucenici și apostoli.

Acest eveniment s-a petrecut în Foișorul cel de Sus de pe Sfântul Sion, unde erau adunați apostolii. Din acest motiv, Vecernia acestei sărbători a avut loc în Paraclisul Rusaliilor de pe Sion, fiind condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei. Împreună-slujitori au fost Arhimandriții Sfântului Mormânt Ieronim, Bartolomeu și Hristodul, care l-au ajutat la slujbă și la citirea rugăciunilor, precum și preotul slujitor al Catedralei Sfântul Iacob, părintele Farah Bandour și Ierodiaconul Simeon. La slujbă au participat membri ai Bisericii din Ierusalim și pelerini din diferite țări.

La sfârșitul Vecerniei, Arhimandritul Mattheos, directorul școlii, a oferit o agapă modestă pentru soborul episcopal.

Pogorârea Duhului Sfânt s-a prăznuit și luni dimineață, cu Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul Sfintei Treimi de la demisolul Școlii de pe Sion, oficiată de ÎPS Arhiepiscop Isidor al Hierapolei, avându-i drept împreună-slujitori pe Exarhul Atenei, Arhimandritul Rafael, Arhimandriții Ieronim, Macarie și Amfilohie, Preoții Anastasie, Ioan și George Baramki și Ierodiaconul Simeon. Elevii școlii au dat răspunsurile la strană sub îndrumarea domnului Eustathios Tsoumanis, la slujbă participând călugări, călugărițe, numeroși credincioși din Ierusalim și pelerini, precum și doamna consul Anna Mandika și membri ai Consulatului Greciei.

După Sfânta Liturghie, în biserică a fost citită prima rugăciune a slujbei plecării genunchilor de Rusalii, și s-a mers în procesiune spre paraclisul Cincizecimii din curtea Școlii (Catacomba), apoi la mormântul lui David, unde Arhiepiscopul și clericii, împreună cu consulul, au citit o rugăciune. S-au întors în foișorul cel de sus unde erau restul credincioșilor iar Înaltpreasfințitul a citit ultima rugăciune a slujbei plecării genunchilor. Pe drumul de întoarcere spre Școală, s-a citit ultima rugăciune în fața porții cimitirului, deoarece acesta este dedicat celor răposați.

Procesiunea s-a întors la biserică pentru a încheia Liturghia, iar apoi a avut loc o recepție oferită de directorul general al școlii, arhimandritul Mattheos, în sala de recepții a școlii. Înaltpreasfințitul i-a felicitat pe elevi pentru progresul înregistrat în studiile lor, având în vedere că am ajuns la sfârșitul anului școlar.

Din partea Secretariatului General