1

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI PANTELIMON LA PATRIARHIE

Joi, pe 27 iulie/ 9 august 2018, Patriarhia a sărbătorit pomenirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon la Sfânta sa Mănăstire, care se află în partea de vest a Patriarhiei, lângă Poarta Jaffa, în interiorul Zidurilor Orașului Vechi.

Biserica face pomenirea Sfântului Pantelimon, al cărui nume de mirean a fost Panteleon, de profesie medic, care totuși i-a vindecat pe oameni mai degrabă prin harul lui Dumnezeu decât prin medicina omenească. El a crezut în Hristos și a suferit moarte de mucenic prin multe chinuri pentru credința sa în timpul domniei lui Maximian, în anul 305 după Hristos.

Sf. Pantelimon a fost cinstit în această mănăstire sfântă închinată lui, cu Vecernia în ajun și Sfânta Liturghie în dimineața zilei de sărbătoare. Slujbele au fost conduse de ÎPS Arhiepiscop Dimitrie al Lyddei, răspunsurile la strană fiind date de protopsaltul  Bisericii Sfântului Mormânt și de ajutoarele sale. Mulți credincioși au participat la slujba în cinstea Sfântului, cerându-i ajutorul spre vindecare.

Preafericirea Sa și Părinții Aghiotafiți au vizitat Mănăstirea în timpul Sfintei Liturghii pentru a se închina la moaștele Sfântului.

După Sf. Liturghie, Renovatoarea Mănăstirii, cuvioasa maică Haritini, a oferit o recepție soborului patriarhal și celor prezenți.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/GODQlaDRtgY