SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ LA PATRIARHIE

Sâmbătă, 3/16 noiembrie 2019, Patriarhia a sărbătorit pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Gheorghe Purtătorul de Biruință de la Roma la Lydda și a sfințirii Bisericii care îi poartă numele în Lydda, care a fost construită de Sf. Elena în secolul al IV-lea d.Hr.

Această sărbătoare a fost prăznuită:

  1. La Sfânta Mânăstire a Sf. Gheorghe din cartierul evreiesc, în sudul orașului vechi din Ierusalim. Vecernia după-amiază și Sfânta Liturghie în dimineața sărbătorii au fost oficiate de arhimandritul Dimitrie Kavathas, cu participarea la rugăciune a unei mulțimi de credincioși care au primit o agapă după Sfânta Liturghie din partea responsabilului cu renovarea și pictura icoanelor, Maica Stareță a Sfintei Bisericii, Monahia Marianna.
  2. La Mănăstirea Sfântul Gheorghe a Spitalului

Această Mânăstire este numită așa pentru că Patriarhul Ierusalimului Hrisant (1707-1731) a întemeiat acolo un spital. În această Mănăstire, s-a slujit Vecernia după-amiaza și Sfânta Liturghie în dimineața sărbătorii, de către Arhimandritul Kallistos, având drept împreună-slujitori ieromonahi și diaconi aghiotafiți, răspunsurile la strană fiind date de monahul începător Constantin și de elevii școlii patriarhale de pe Sion. La o slujbă au participat monahi, monahii și mireni.

Participanții la slujbă au primit o agapă la egumenie, oferită de cuvioasa Maică Pansemni care a lucrat la păstrarea vechilor icoane ale Mănăstirii.

Din partea Secretariatului-General