SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IOAN CEL NOU HOZEVITUL ÎN PATRIARHIA IERUSALIMULUI

Miercuri, 28 iulie/10 august 2016, Patriarhia a sărbătorit Adormirea Sfântului Ioan cel Nou Hozevitul, la origine din România, a cărui canonizare a fost hotărâtă de către Sinodul Patriarhiei din Ierusalim.

Slujba de priveghere și Dumnezeiasca Liturghie din ziua de sărbătoare au fost oficiate de un sobor format din ieromonahi de la Sfântul Mormânt și din ÎPS Isihie de Kapitolias și ÎPS Ioachim de Zambia, avându-l în frunte pe Prea Fericitul Patriarh Teofil al Ierusalimului. Monahi din obștea mănăstirii au dat răspunsurile la strană pentru credincioșii prezenți – călugări, călugărițe și pelerini din Ierusalim și din alte locuri.

La sosirea Patriarhului, în cuvântul de întâmpinare, părintele stareț, Arhimandritul Constantin, a cinstit memoria Sfântului Ioan cel Nou Hozevitul, care a dus o viață duhovnicească în Lavra Hozeva și apoi în schitul Sf. Ana, fiind o pildă de nevoințe călugărești, în obște și în pustie. „Harul luminător și dătător de viață al Prea Sfântului Duh, care sălășluiește pe deplin în Biserica Ortodoxă și în mod vădit în Străvechea Patriarhie a Ierusalimului”, a spus Părintele Stareț, „continuă să scoată la iveală, de-a lungul veacurilor, sfinți noi, printre care se află și sfântul pe care îl cinstim astăzi. Aceasta demonstrează că Patriarhia Ierusalimului, păstrătoare a Tradiției Bisericii Ortodoxe, regenerează și remodelează formele sufletelor celor care intră în obștea monahală a Mănăstirilor și Schiturilor din Țara Sfântă”, a remarcat Părintele Arhimandrit Constantin.

În continuare, Prea Fericitul Patriarh Teofil a predicat Cuvântul lui Dumnezeu credincioșilor evlavioși adunați, făcând referire la mireasma pe care o degajă moaștele Sfântului Ioan cel Nou Hozevitul, adeverind astfel cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Mulțumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui Ce ne face pururea biruitori în Hristos și descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoștinței Sale! Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc și între cei ce pier. Unora, adică, mireasmă a morții spre moarte, iar altora mireasmă a vieții spre viață”   (2 Corinteni, 2, 14-16). „Urmaș al Sf Pavel, Cuviosul Ioan”, a menționat Prea Fericitul Patriarh, „nu a încetat niciodată se Îl propovăduiască pe Hristos, pe Mântuitorul Lumii cel Răstignit și Înviat, atât prin cuvânt cât și prin faptă. „În moaștele înmiresmate și nepieritoare ale Sfântului Ioan, vom vedea învierea drepților lui Dumnezeu în Domnul Nostru Iisus Hristos. Simțim parfumul, gustul împărăției veșnice a lui Dumnezeu,” a adăugat Prea Fericitul Patriarh Teofil.

După încheierea Dumnezeieștii Liturghii, Părintele Arhimandrit Constantin a fost gazda unei agape oferite soborului patriarhal.

Din partea Secretariatului General

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]