1

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI FILUMEN AGHIOTAFITUL LA PATRIARHIE

Joi, pe 16/29 noiembrie 2018, Patriarhia a făcut pomenirea Sfântului Ieromucenic Filumen aghiotafitul, care a suferit moarte de mucenic la altarul Fântâna lui Iacov în anul 1979.

Sfântul Ieromucenic Filumen, din satul Orounda din Cipru, a slujit la Frăția Sfântului Mormânt în diferite posturi, ultima fiind aceea de egumen la Fântâna lui Iacov de la Nablus din Samaria. În timpul Vecerniei, într-o seară, a fost atacat și ucis de un israelian fanatic. În 2009, a fost canonizat printre sfinții Bisericii Ortodoxe de către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, iar pomenirea sa s-a fixat pentru 16 noiembrie în fiecare an.

În cinstea Sfântului Filumen, Sfânta Liturghie s-a slujit la Fântâna lui Iacov și în minunata Biserică a Sfintei Fotini (Luminița), care a fost construită de Arhimandritul Iustin cu ajutorul unor credincioși creștini cucernici. Slujba a fost oficiată de ÎPS Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, având drept împreună-slujitori pe Arhimandritul Kallistos și preoți arabi, preoții aflați în vizită și ierodiaconul Dimitrie. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Leontie și de corul comunității, la slujbă participând călugări, călugărițe, creștini ortodocși vorbitori de limba arabă din zonele învecinate: Zababde, Toubas, Toulkarem și Rafidia, împreună cu pelerini din Grecia, Ucraina și România.

După Liturghia de sărbătoare, Egumenul ospitalier al altarului, Arhimandritul Iustinian, a oferit o recepție și o masă de sărbătoare.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/oKa-mVhCP0o