1

SĂRBĂTOAREA DUMINICII ORTODOXIEI LA PATRIARHIE

Duminică, 20 februarie/5 martie 2017, Patriarhia a prăznuit Duminica Ortodoxiei. Sărbătoarea se referă la introducerea sfintelor icoane în Bisericile Imperiului Bizantin după mai bine de un veac de aspre persecuții din partea iconoclaștilor, care tăgăduiseră închinarea la icoane sub influența altor religii.

Biserica a adoptat sfintele icoane ca pe o confirmare a prezenței pământești vizibile și întrupate a Domnului nostru Iisus Hristos. Părinții Bisericii au mărturisit această învățătură mai ales în timpul celui de-al șaptelea Sinod Ecumenic, argumentând că tăgăduirea sfintelor icoane înseamnă tăgăduirea prezenței pământești întrupate a Domnului nostru Iisus Hristos. Biruința sfintelor icoane, percepută ca o biruință a Ortodoxiei, a fost sărbătorită de Patriarhie după canoanele din Tipicul bisericesc.

  1. Seara

Ceasul al nouălea s-a citit în Biserica Mănăstirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, slujbă condusă de Prea Fericirea Sa, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului Teofil. Coborârea la Prea Sfânta Biserică a Învierii a avut loc în sunetul clopotelor.

Acolo, Prea Fericirea Sa, Arhiepiscopii și ieromonahii aghiotafiți au fost primiți la Piatra Mirungerii, în timp ce corul cânta troparul „Prea curatului Tău chip ne închinăm, Bunule”.

După intrarea în Catolicon, Părinții membrii ai Sinodului și Arhiepiscopii s-au închinat pe  Golgota, și în sunetul clopotelor, diaconii au continuat căditul în jurul Prea Sfintelor Altare.

După cădit, a început Vecernia Mare, cu Intrarea cea Mare și slujba Litiei. La strană au cântat, în partea dreaptă, Protopsaltul Prea Sfintei Biserici a Învierii, Arhimandritul Aristovoulos în dreapta, și domnul George Alvanos în stânga, la slujbă participând creștini evlavioși, călugări, maici și mireni, localnici și pelerini. La sfârșitul Vecerniei, toți s-au dus la sediul Frăției Sfântului Mormânt.

2.În ziua sărbătorii

Soborul patriarhal a coborât la Prea Sfânta Biserică a Învierii duminică dimineața, la ora 7.

La intrarea în Biserică, Prea Fericirea Sa, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului Teofil, care a condus slujba, s-a închinat la Piatra Mirungerii și la Sfântul Mormânt. Când a intrat în Catolicon, preoții s-au rugat ca să primească binecuvântarea Prea Fericirii Sale, după ce Prea Fericirea Sa S-a rugat ca să primească binecuvântarea lui Dumnezeu.  După îmbrățișarea arhierească din Sfântul Altar, s-au întors cu toții în Catolicon pentru a începe Sfânta Liturghie. Împreună-slujitori ai Prea Fericirii Sale, care a condus slujba, au fost: Vicarul Patriarhal, ÎPS Mitropolit Isihie de Kapitolia, ÎPS Arhiepiscopi Teofan de Gerassa, Aristarh de Constantina – Părintele Secretar General, Teodosie de Sevastia,  Dimitrie de Lydda – Părintele Secretar al Sfântului Sinod, Makarie al Qatarului, și ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis; au slujit, de asemenea, părinți ieromonahi, părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, și ierodiaconii Marcu, Anastasie și Agapie. Răspunsurile la strană au fost date de Protopsaltul Prea Sfintei Biserici a Învierii, Arhimandritul Aristovoulos în partea dreaptă, și de domnul George Alvanos în stânga, în prezența Consulului General al Greciei în Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos, și a creștinilor evlavioși participanți la slujbă: călugări, maici și pelerini din Grecia, Rusia și alte țări ortodoxe.

După binecuvântarea de la sfârșitul Sfintei Liturghii, s-a făcut o procesiune cu Sfintele Icoane de trei ori în jurul Sfintei Edicule și în jurul Altarelor. La sfârșitul procesiunii, s-a citit  Sinodiconul Ortodoxiei în fața Sfintei Edicule, care proclamă „anatema” pentru toți cei care nesocotesc Sfintele Icoane și pentru toți ereticii, și „veșnica pomenire” a apărătorilor Sfintelor Icoane, a Sfinților Patriarhi Fotie, Ignatie, Tarasie, a cuviosului împărat Mihail și a Împărătesei Teodora, și a tuturor acelora care se închină la aceste obiecte de cult.

După aceea, soborul patriarhal s-a îndrepta spre Patriarhie unde Prea Fericirea Sa a ținut următorul discurs:

„Din firea Ta cea dumnezeiască nefiind cuprins, Stăpâne, mai pe urmă întrupându-Te, ai voit a Te cuprinde, căci cu luarea trupului ai luat și toate însușirile lui. Pentru aceasta scriind chipul asemănării Tale cu dor îl sărutăm spre dragostea Ta înălțându-ne și dintr-însul luăm harul tămăduirilor, urmând dumnezeieștilor așezăminte ale apostolilor” – spune imnograful.

Excelența Voastră, Domnule Consul General al Greciei,

Cinstiți Părinți și Frați,

Cuvioși creștini și pelerini,

 

Harul Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne-a socotit vrednici să sărbătorim biruința Ortodoxiei, adică a cinstirii și a așezării sfintelor icoane în locașurile de cult, de către vrednicii de pomenire Împăratul Mihail al Constantinopolului și mama sa Teodora, în vremea Sfântului Metodie Mărturisitorul, Patriarhul Ierusalimului.

Acest fapt istoric, cu adevărat mare în viața vizibilă a instituției universale a Bisericii, nu este legat de sărbători naționale ale credinței noastre creștine ci de buna purtare a învățăturii despre Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, a Domnului nostru Iisus Hristos. „Și cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1: 14), spune Sfântul Ioan Evanghelistul.

Mai mult, Biserica lui Hristos a strălucit printr-o mulțime de Sfinți Mucenici, care au urmat patima răstignirii pe cruce a lui Hristos, lepădându-se și luptând împotriva religiei idolești ca și a slujirii făpturii, cum spune imnograful bisericesc: „Că împotrivindu-se cu tărie să slujească făpturii și nu Ție, Învățător și Făcător, s-au lepădat de lume, după cum s-a vestit, urmând patimilor Tale pe care le-au proorocit”.

Sărbătoarea prăznuită astăzi, în această primă duminică din Postul Paștelui, referitoare la biruința credinței ortodoxe  neclintite asupra închinării la icoane și a obiectelor liturgice în general, nu ar trebui interpretată greșit ca un act de intoleranță ci dimpotrivă, ca lupta în favoarea adevărului viu al lui Hristos. „Eu sunt adevărul” (Ioan 14: 6) spune Domnul, împotriva „vorbiri[lor] deșarte și lumești și […] a împotriviri[lor] științei mincinoase” (1 Tim. 6:20) care izvorăsc de la părintele minciunilor din zilele noastre. „Biruitoarea adunare și Biserica Domnului se bucură – spune imnograful – văzând poporul lui Dumnezeu strigând într-un glas: Binecuvântat ești Tu, Doamne, în templul Slavei Tale!” Amin. La mulți ani și să aveți un Post al Paștelui binecuvântat!”

Sărbătoarea s-a încheiat cu îmbrățișarea arhierească și sărutarea mâinii Prea Fericirii Sale.

Slujbele menționate mai sus au fost transmise în direct de postul de radio al Patriarhiei Ierusalimului și în format video pe youtube și facebook.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/TjdG0wkiuaI

httpv://youtu.be/UAYrfysvMQk

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]