1

SĂRBĂTOAREA DREPTULUI PĂRINTE SPIRIDON AL TRIMITUNDEI FĂCĂTORUL DE MINUNI

Marți, pe 12/25 decembrie 2018, Patriarhia a făcut prăznuirea Dreptului Părinte al nostru  Spiridon, Episcopul Trimitundei Făcătorul de Minuni. Sf. Spiridon a participat la primul Sinod Ecumenic din secolul al IV-lea d.Hr. ca episcop al Trimitundei și a apărat de-o-ființa Fiului cu Tatăl, fiind un Părinte smerit și plin de virtuți, prin care a primit de la Dumnezeu harul facerii de minuni, precum învierea fiicei sale Irina, transformarea unui șarpe în aur și apoi a aurului înapoi în șarpe, multe vindecări și izbăvirea credincioșilor din pericole și, de asemenea, facerea de multe minuni după moartea sa. După cum se știe, moaștele sale sfinte se păstrează pe insula Corfu.

La Sfânta Mănăstire Sf. Spiridon a Patriarhiei, s-au slujit Vecernia seara și Sfânta Liturghie în ziua sărbătorii, slujbe conduse de ÎPS Arhiepiscop Teofan al Gerassei, având drept împreună-slujitori pe: egumenul Mănăstirii Sf. Nicodim, Arhimandritul Macarie, preotul arab Haralambie Farah Bandour, părinte slujitorul la Catedrala Sfîntului Iacov, diaconii Dimitrie și Hader. Corul a fost format din protopsaltul Sfintei Biserici a Sfinților Constantin și Elena, Arhimandritul Evsevie, și din studenții Școlii Patriarhale, la slujbe participând numeroși călugări, călugărițe și pelerini evlavioși.

În timpul Sfintei Liturghii, soborul Patriarhal a sosit împreună cu Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și s-au închinat în Sfânta Biserică.

După Sf. Liturghie, Arhimandritul Serghie, egumenul, a oferit o recepție generoasă soborului episcopal și celor care au participat la slujbă, la egumenie.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/w8DLi3TUz54