PROCESIUNEA CU ICOANA ADORMIRII MAICII DOMNULUI LA GHETSIMANI

Vineri, 12/25 august 2023, la ora 5.00, ora de vară, a avut loc procesiunea cu icoana Adormirii Maicii Domnului, după Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită în Metocul Mănăstirii din Ghetsimani, vizavi de Biserica Sfântului Mormânt, unde icoana se păstrează pe tot parcursul anului.

Pornind de la Metoc, sfânta icoană a fost purtată de către Egumenul de la Ghetsimani, ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, înconjurat de Arhiepiscopi și preoți de la Sfântul Mormânt, precum și de alți clerici și călugări din alte Biserici Ortodoxe, urmat de mii de pelerini, care au cântat Troparul și alte imnuri ale sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Procesiunea s-a desfășurat pe Via Dolorosa, pornind de la Biserica Învierii, tracând pe la Biserica Sfântul Alexandru Nevski, Pretoriu, Biserica Sfinților Ioachim și Ana și Biserica Sfântului Ștefan.

La sosirea în Biserica Adormirii Maicii Domnului, s-a făcut o rugăciune, icoana a fost așezată spre închinare până la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în spatele Mormântului Maicii Domnului și în fața icoanei Platytera din Ierusalim și s-a slujit Sfânta Liturghie.

La această Liturghie au participat mii de pelerini din diferite țări care au cerut în mod activ ajutor și mângâiere în nevoile lor.

După Liturghie, egumenul, ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, a oferit o agapă răcoritoare.

Sfânta Liturghie solemnă arhierescă a fost oficiată și la Sfânta Mănăstire Mica Galilee, în paraclisul Adormirii Maicii Domnului, condusă de ÎPS Arhiepiscop Teodosie al Sevastiei. Împreună-slujitori la Sf Liturghie și Paraclisul Maicii Domnului au fost Arhimandritul Claudiu, părintele Georgios Baramki, preoți din alte țări ortodoxe și Ierodiaconul Simeon, răspunsurile la strană fiind date de un psalt din Grecia, domnul Eustathios Tsoumanis.

După Sfânta Liturghie, cea care se îngrijește de mănăstire, monahia Danielia, a oferit băuturi răcoritoare soborului arhieresc.

Din partea Secretariatului General