1

PRIM MINISTRUL GRECIEI INSPECTEAZĂ LUCRĂRILE DE RESTAURARE ALE SFINTEI EDICULE

În dimineața zilei de marți, 25 noiembrie/8 decembrie 2016, Prim Ministrul Greciei, domnul Alexis Tsipras, aflat în vizită în Israel, și-a demonstrat practic interesul în lucrările de restaurare a Ediculei Sfântului Mormânt, pe care le realizează Echipa Interdisciplinară a Universității Naționale Tehnice din Atena. Prim Ministrul a sosit la Poarta lui David, unde a fost întâmpinat de Părintele Secretar al Sfântului Sinod, Înalt Prea Sfințitul Dimitrie, Arhiepiscop de Lydda, și de Părintele Arhimandrit Matei, împreună cu alți părinți aghiotafiți.

De la Poarta lui David, Prim Ministrul a mers pe Drumul Crucii până la Poarta Patriarhiei, unde a fost întâmpinat cu căldură de către Patriarhul Teofil din Ierusalim. De acolo, în sunetul clopotelor, au mers împreună spre Biserica Învierii.

Însoțit de Prea Fericitul Patriarh, domnul Tsipras a fost informat de doamna Profesor A. Moropoulou, coordonatorul proiectului, asupra lucrărilor făcute la pereții Sfintei Edicule, înainte de a vizita vechea rotondă și galeria Catolicilor din partea de sud și de vest a  bisericii Învierii – unde elemente structurale ele Ediculei sunt păstrate pentru conservare înainte de a fi reîncorporate în perete.

La încheierea turului, Prim Ministrul l-a vizitat pe Părintele Schevofilax , ÎPS Arhiepiscop Isidor de Hierapolis, și în biroul acestuia și-a exprimat mulțumirea față de progresul proiectului, care se așteaptă a fi încheiat înainte de Paștele Catolic din 2017. Domnul Tsipras a spus că „acesta este un punct de întâlnire pentru creștinătate, ortodoxie, elinism și cultură”.

Din partea SecretariatuluiGeneral

httpv://youtu.be/Jfl8kObPVO4

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]