PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUL TEOFIL OFICIAZĂ SFÂNTA LITURGHIE LA BISERICA DELEGAȚIEI ROMÂNE

Miercuri, 25 aprilie / 8 mai 2019, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Gheorghe din Ierusalimul de Vest, pentru pomenirea Sfântului, Slăvitului, Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Împreună-liturghisitori ai Preafericirii Sale au fost Arhiepiscopii: ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului, ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantiniei, ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenopolei și ÎPS Arhiepiscop Aristobul al Madabei, împreună cu Arhimandritul Ieronim, reprezentantul Patriarhiei Române, Arhimandritul Teofil și ajutorul său, Arhimandritul Ioan, Arhimandritul Dometian și Arhimandritul Atanasie de la Missia rusă, alți preoți, Arhidiaconul Marcu și Diaconul Hader, și Diaconul Efrem de la Patriarhia României. Răspunsurile la strană au fost date de un psalt din România și de maicile Delegației în limbile română și greacă, la slujbă participând în special creștini vorbitori de limbă română.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericitatea Sa a citit următoarea Predică:

Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.” (Ioan 15, 26 – 16,2)

 

Preacuvioase Părinte Arhimandrit Teofil,

Reprezentant al Preafericitului Patriarh Daniel al României în Biserica Ierusalimului,

Iubiți frați întru Hristos,

Cucernici creștini și pelerini aflați în vizită,

 

Astăzi, învierea întru slavă a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos a strălucit, împreună cu pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. De aceea ne-am adunat în această Sfântă Biserică, închinată Sfântului, pentru a-L slăvi prin Euharistie pe Dumnezeu Cel în Treime mărit, pe Hristos Cel Înviat și Dumnezeul nostru. Mai mult, suntem aici pentru a declara unitatea întru Hristos a Bisericilor Creștine Ortodoxe surori, și anume a străvechii Patriarhii a Ierusalimului și a Patriarhiei României, și pentru a fi martorii credinței mucenicului sângelui lui Hristos, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Învierea luminată a Domnului nostru Iisus Hristos a fost precedată de Pătimirea Sa, fără patimă prin Dumnezeirea Sa, de moartea Sa mucenicească pe Cruce. Credinciosul mucenic Gheorghe a devenit un părtaș al acestei pătimiri fără patimă și a învierii lui Hristos, precum și un membru al Împărăției Cerurilor. „Căci dorirea Sfântului Gheorghe [după Dumnezeu] i-a biruit firea omenească, înduplecându-l să treacă prin moarte la Cel dorit, la Hristos, Dumnezeul nostru și Mântuitorul sufletelor noastre”, spune imnograful.

Prigonitorii și ucigașii Sfântului Gheorghe au crezut că aduc închinare lui Dumnezeu, așa cum a spus Domnul ucenicilor Săi: „dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu” (Ioan 16: 2). Este adevărat că de multe ori lucrarea diavolului s-a făcut sub acoperirea slujirii lui Dumnezeu și a Sfintei Sale Biserici, și de multe ori cei mai încrâncenați dușmani ai învățăturii sănătoase a lui Hristos (1 Tim. 1:10) au șezut în Templul lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2: 4). Cu toate acestea, biruința adevărului a fost triumfătoare, după cum mărturisește Sfântul Ioan Evanghelistul în cartea sa, Apocalipsa: „Și ei [mucenicii  credincioși ai lui Hristos]  l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte; Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele” (Apoc. 12: 11-12).

Iată de ce Biserica lui Hristos cântă prin gura imnografului: „Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, bucuria cea veșnică”.

Mucenicia prietenului lui Hristos, a Sfântului Gheorghe, are un loc special în rândul mucenicilor Bisericii. Și aceasta pentru că nu aparține timpului istoric al morții și stricăciunii, ci timpului „unei alte vieți, al celei veșnice”, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin – și anume, timpului morții și al învierii dătătoare de viață a Mântuitorului nostru Hristos.

Marele și înțeleptul Sfânt Pavel invocă mărturia vie a mucenicilor iubirii și ai adevărului, adică ai lui Hristos – „Eu sunt adevărul” (Ioan 14:6) – înaintea membrilor credincioși ai Bisericii, astfel încât să înfruntăm și noi lupta care ne stă înainte, cu răbdare. „De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12:1-2).

Sfântul Gheorghe se deosebește nu doar prin aceea că este unul din „ atâta nor de mărturii” (Evrei 12:1) ale Bisericii, ci și prin cinstirea ecumenică pe care o primește, mai ales în vremurile noastre aniti-biblice și potrivnice credinței noastre creștine ortodoxe.

Și spunem acest lucru întrucât, ca reprezentant al „norului de mărturii”, al iubirii, al adevărului și al dreptății lui Hristos, recunoscut ecumenic, și deopotrivă cinstit de alte doctrine și religii, Sfântul Gheorghe ne cheamă pe noi și Bisericile ortodoxe surori, astăzi la pomenirea sa anuală sărbătorească, prin porunca Sfântului Pavel: „De aceea, vă îndemn (…) să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii ” (Efes. 4:1,3) și prin unitatea credinței, pentru care Sf. Ioan Damaschin zice, în cântarea sa: „Mucenicii Tăi Doamne, cu credința întărindu-se, cu nădejdea adeverindu-se, și cu dragostea crucii Tale sufletește împreunându-se, tirania vrăjmașului au pierdut, și câștigând cununile, împreună cu cei fără de trup se roagă, pentru sufletele noastre”.

Să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să mijlocească la Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Cel întrupat din Pururea Fecioara Maria și Binecuvântata Născătoare de Dumnezeu pentru binele nostru, Cel răstignit și înviat, să ne dăruiască viață veșnică și pace lumii și regiunii noastre.

La mulți ani! Hristos a Înviat!

După Sf. Liturghie, Egumenul și reprezentantul Patriarhiei Române, Arhimandritul Teofil, a oferit o masă festivă soborului patriarhal și altora.

În timpul mesei, Preafericirea Sa S-a adresat celor prezenți:

Dragă Părinte Arhimandrit Teofil,

Înalt Preasfințiile Voastre,

Sfințiile Voastre,

Iubiți credincioși ai acestei comunități românești din Ierusalim,

Dragi Pelerini,

Surori și Frați întru Hristos,

Hristos a înviat!

Vă salutăm în bucuria învierii Domnului nostru Iisus Hristos și mulțumim lui Dumnezeu Cel Atotputernic pentru această ocazie binecuvântată în care am sărbătorit Sfânta Liturghie împreună în această Biserică a Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim.

Adunarea noastră de astăzi este un semn vizibil al mărturiei comune a Bisericii Ortodoxe pe care Biserica o trăiește aici, precum și în întreaga lume. Biserica Ortodoxă se bucură de o coeziune a credinței și a vieții, care este mai importantă în zilele noastre decât oricând înainte, mai ales într-o lume în care experiența predominantă este cea a diviziunii și a vrăjmășiei dintre popoare. Unitatea Bisericii este o încurajare dumnezeiască în societatea noastră divizată.

Învățăm atât de multe de la Sfântul Mare Mucenic George, care are o semnificație cu adevărat ecumenică. Căci el este cinstit nu numai de Biserica Ortodoxă, ci și de creștinii non-ortodocși și chiar de cei ce nu sunt creștini. Sfântul Gheorghe a trăit într-un context cultural și social diferit, în care exista atât de multă diviziune și dificultate, dar el a reușit să păstreze unitatea credinței, precum și unitatea Bisericii.

Așa cum cântăm într-una din slujbele noastre, mucenicii Domnului au fost uniți duhovnicește cu dragostea crucii noastre, și astfel au izgonit complet tirania vrăjmașului.

În același mod, iubita noastră Biserică Ortodoxă trebuie să fie un martor, inspirat de Sfântul Gheorghe, al unității credinței și a unității Bisericii. Unitatea noastră este forța noastră și singura cale de a rezista atacurilor vrăjmașului nostru contemporan. După cum ne spune Sfântul Pavel, „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6:12).

Noi păzim unitatea credinței și a Bisericii cu mărturia conștiinței noastre, din nou, după cum spune Sf. Pavel: Căci lauda noastră aceasta este, mărturia conştiinţei noastre: am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu (II Corinteni 1:12). Așa cum credința nu poate fi împărțită, nici conștiința nu poate fi împărțită, așa că noi facem tot ce ne stă în putere pentru a ne asigura că slujim unității Trupului lui Hristos, așa cum spune Sf. Pavel în Epistola către Efeseni: Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii (Efeseni 4: 3).

Unitatea noastră în legătura păcii este idealul vieții noastre ca Biserică Ortodoxă și știm că orice fel de schismă sau diviziune este o rană în profunzimea vieții noastre obișnuite. Deci, cu această ocazie binecuvântată, profităm ca să ne reînnoim angajamentul față de unitatea Bisericii în duh și adevăr.

Fie ca Logosul întrupat, care a înviat din morți, să ne încălzească inimile și să ne lumineze mințile, ca să putem sluji întotdeauna unitatea prea iubitei noastre Biserici Ortodoxe. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze, iubite Arhimandrite Teofil, și comunitatea voastră, și Dumnezeu să binecuvânteze popoarele României noastre iubite și ale preaiubitului Pământ Sfânt.

Hristos  a înviat!

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/cOXZsgPxdP8