PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI TEOFIL AL III-LEA ÎN VIZITĂ LA MAIESTATEA SA, REGELE ABDULLAH AL II-LEA AL IORDANIEI

Miercuri, pe 5/18 octombrie 2017, Preafericitul Patriarh al Ierusalimului, Teofil al III-lea, L-a vizitat pe Majestatea Sa, Regele Iordanului, Abdullah al II-lea bin Al-Hussein.

Pe parcursul vizitei, la care a participat și Alteța Regală, Prințul Ghazi bin Muhammad, consilier al Regelui în probleme religioase și culturale, Preafericitul Părinte a făcut referire la bunele relații istorice dintre Patriarhia Ierusalimului și Regatul Hașemit. De asemenea, I-a mulțumit Maiestății Sale pentru sprijinul acordat Patriarhiei și eforturilor Preafericirii Sale de păstrare a regulilor „Status Quo”-ului, în special în ceea ce privește Orașul Vechi al Ierusalimului. De-a lungul secolelor, aceste reguli au asigurat coexistența pașnică a comunităților religioase din Țara Sfântă.

Preafericirea Sa și-a prezentat, de asemenea, pe scurt, călătoria pe care o sprijină toți conducătorii Bisericii din Țara Sfântă, care urmărește să mobilizeze sprijinul conducătorilor Bisericii, al oficialilor guvernamentali și internaționali, pentru a se opune recent propusei legi din Parlamentul Israelian, care amenință libertatea Bisericilor de a-și gestiona proprietățile. În plus, turul va mobiliza sprijinul comunității internaționale pentru anularea hotărârii greșite a Tribunalului Israelian în cazul cunoscut sub numele de „Poarta Jaffa”, în care verdictul a fost împotriva Patriarhiei și în favoarea unui grup de coloniști de extremă dreapta.

Maiestatea Sa I-a mulțumit Preafericitului pentru eforturile sale active de promovare și păstrare a coexistenței pașnice a tuturor credințelor religioase din Țara Sfântă. El L-a asigurat, de asemenea, pe Preafericitul Patriarh de misiunea statornică a Regatului Hașemit de a proteja lăcașele de cult musulmane și creștine din Ierusalim de orice amenințare cu schimbarea.

Din partea Secretariatului-General

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]