PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI SLUJEȘTE SFÂNTA LITURGHIE ÎN ZABABDE, SAMARIA

 

Duminica pe 19 iunie/ 02 iulie 2017, ziua pomenirii Sfântului Apostol Iuda, Ruda Domnului și a Părintelui nostru printre sfinți Paisie, Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului a condus Sfânta Liturghie la vechea biserică Sfântul Gheorghe din orașul Zababde, în districtul Samaria, din apropierea Fântânii lui Jacob.

În acest oraș din statul Palestina se află o comunitate arabă de rit grec-ortodox de aproximativ 800 de persoane.

Alături de Preafericirea Sa, împreună-slujitori au fost ÎPS Arhiepiscop Aristarh de Constantina, ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis, arhimandriții Meletie și Dimitrie, părintele paroh Touma Dawoud și arhidiaconul Marcu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Arhimandritul Dimitrie în strana din dreapta și de corul comunității în strana din stânga, la rugăciune participând numeroși membrii ai acestei comunități.

Preafericirea Sa a predicat cuvântul lui Dumnezeu celor adunați la slujbă, după cum urmează:

 

„Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică” (Iuda 1:20-21).
 

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Cucernici creștini,

Marele apostol al Domnului Iuda, care a fost aflat vrednic de vederea lui Dumnezeu, ne-a adunat astăzi pe toți în orașul dumneavoastră Zababde, spre a-I mulțumi Domnului Dumnezeului nostru pentru binefacerile revărsate asupra parohiei noastre de aici și asupra fiilor săi.

Într-adevăr, cuvintele Sfântului Apostol Iuda – desigur, nu ale lui Iuda Iscariotul – în epistola sa sobornicească sunt cuvintele inspirate de Dumnezeu, prin iluminarea Duhului Sfânt. Și acest lucru este așa pentru că Iuda a fost socotit vrednic de vederea bunătății lui Dumnezeu, așa cum spune imnograful: „Marele Apostol al Domnului, arătării Duhului învrednicindu-se, s-a iubit, și raza vederii lui și frumusețea a văzut“. Iuda a făcut aceasta întrucât  a ascultat îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos, potrivit căruia cei care ascultă și păstrează cuvântul lui Dumnezeu sunt binecuvântați: „fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc“ (Luca 11:28).

Mai mult, „slujitor al lui Iisus Hristos și frate al Domnului“, Sfântul nostru deosebit Iuda a fost martor ocular și martor auditor al Domnului nostru Iisus Hristos și al propovăduirii Evangheliei Sale. Pentru aceasta a fost rânduit învățător al credinței ortodoxe a Domnului, așa cum spune imnograful: „din rădăcină slăvită, odraslă de Dumnezeu dăruită ai răsărit nouă, însuți văzătorule al Domnului, apostole al lui Dumnezeu frate, propovăduitorule al lui Hristos preaînțelepte, hrănind toată lumea cu roadele cuvintelor tale, cu credința cea ortodoxă a Domnului, preafericite, și tăinuitoare a Darului“.

Să ascultăm, iubiților, cuvântul plin de învățătură nouă al Apostolului care zice: „Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna” (Iuda, 1: 3). Cu alte cuvinte,  am văzut primejdiile care vă înconjoară de la învățătorii mincinoși și am socotit că trebuie, negreșit, să vă scriu ca să vă îndemn să vă lipiți de credința Domnului nostru Iisus Hristos și de Biserica Sa Sfântă, care a fost dată o dată și pentru totdeauna creștinilor.

Sfântul Iuda al lui Hristos ne învață să rămânem fermi în credința lui Hristos, deoarece credința, după cum spune Sfântul Pavel, este scutul care ne protejează de lucrările diavolului. „În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului“ (Efes. 6:16). Mai mult decât atât, după cum spune Sfântul Evanghelist și Teolog Ioan, credința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este o lumină care risipește greșeala lumii, și puterea unei noi vieți spirituale care se opune greșelilor  acestei lumi. „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5: 4-5).

Este un fapt de necontestat, iubiții mei frați și surori, că credința noastră în Hristos Fiul lui Dumnezeu și Fiu al Maicii Domnului și pururea Fecioarei Maria este contracarată de puterile întunericului acestor vremuri mincinoase. Din acest motiv, suntem chemați de către Sfântul Apostol Iuda pe care îl sărbătorim astăzi ca să ne așezăm pe temelia credinței noastre sfânte, prin rugăciunea îndrumată de Duhul Sfânt, Duhul lui Hristos, Duhul Care unește și constituie Biserica noastră sfântă. „Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt, Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică“ (Iuda 1: 20-21).

Mai mult decât atât, prin această credință în Domnului nostru Iisus Hristos, Prorocii, Apostolii și toți sfinții care, după cuvântul Sfântului Pavel, sunt „nor de mărturii“ (Evrei 12: 1), care au fost martorii adevărului credinței, „au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă” (Evrei 11: 33-34).

Iar credința, dragii mei, lucrează și rodește prin rugăciune așa cum ne învață Sf. Iacov, Ruda Domnului: „că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului“ (Iacov 5:16). Cu alte cuvinte, rugăciunea omului cinstit, care este un membru credincios al Bisericii, are o putere mare și lucrează puternic și eficient. Din acest motiv, Sf. Pavel ne îndeamnă spunând: faceți-vă neosteniți în rugăciune. Privegheați și însoțiți-o de mulțumirea către Dumnezeu: „Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire“ (Col. 4: 2).

Interpretând cuvintele Sfântului Pavel, Părintele nostru printre sfinți Teofilact spune: „Aceasta este adevărata rugăciune, mulțumirea pentru toate lucrurile pe care le-am suferit sau care ne-au întristat, spre binele comun.“

„Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl”(Efes. 5:20), Care ne-a socotit vrednici să ne împărtășim cu Sfântul Său trup și sânge în comuniune cu voi, prin mijlocirile Sfântului Apostol Iuda și împreună cu imnograful, să spunem: „Iudo, frații tăi te laudă pre tine, cel ce te-ai arătat frate Cuvântului celui mai-nainte de veci, Carele a strălucit din Tatăl Cel pururea veșnic și s-a întrupat negrăit în anii cei mai de pre urmă din Sfânta Fecioară, și s-a făcut om; pre Carele Apostole cu osârdie roagă-L să dăruiască pace lumii și nouă celor ce te cinstim pre tine curățire de greșeli și mare milă. Amin.”

 

Pentru predica în limba arabă, accesați acest link:

 https://ar.jerusalem-patriarchate.info/2017/07/02/31620

La sfârșitul Sfintei Liturghii Preafericitul Părinte a onorat cu o medalie a Patriarhiei și o icoană a Maicii Domnului pe fiecare dintre elevi care au excelat la învățătură din orașul Zababde, de la nivelul primar, secundar și universitar, și li s-a adresat după cum urmează:

 

Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32).

 

Iubiți frați și surori întru Hristos,

Dragi copii ai noștri, absolvenți de licee și universități,

Ca răspuns la invitația onorantă a domniilor voastre, am venit la Zababde, acest oraș frumos, pe de o parte, pentru a ne împărtăși din trupul și sângele euharistic al lui Hristos, și pe de altă parte, pentru a participa la bucuria absolvirii voastre cu succes a instituțiilor de învățământ.

Ne bucurăm în special de acest eveniment important al progresului vostru, de care se leagă atât de mult îmbunătățirea și dezvoltarea voastră personală, cum la fel de important este pentru pregătirea voastră  științifică, și chiar mai mult pentru contribuția voastră la domeniile sociale și naționale pe care le-ați abordat.

Și spunem acest lucru pentru că sunteți viitorul și, în același timp, speranța nu doar a familiei noastre legate de sânge dar și a comunității noastre ecleziale și a străduinței pentru independența statului Palestina, sub conducerea  înțeleaptă a Președintelui nostru, Excelența Sa Domnul Mahmoud Abbas.

Ca  absolvenți ai instituțiilor de învățământ, luați asupra voastră responsabilități chiar mai mari, deoarece calea pe care o veți alege este propria voastră alegere, după cum spune Sfântul Iacov, Ruda Domnului și primul ierarh al Bisericii Ierusalimului: „Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii” (Iacov 3:13).

Patriarhia greacă ortodoxă a Ierusalimului, cea mai veche instituție religioasă, ecleziastică și culturală din Țara Sfântă în general și din Palestina în special, nu a încetat niciodată să furnizeze mijloace pentru cultivarea cunoașterii, a științei și a educației creștine. Mărturia incontestabilă a acestui fapt o reprezintă relatările istorice ale străvechii Patriarhii care, până în zilele noastre, are o contribuție majoră la coexistența armonioasă dintre doctrinele religioase și comunitățile creștine, prin școlile sale care își desfășoară activitatea pe toată suprafața aflată sub jurisdicția sa spirituală.

Patriarhia Greacă Ortodox realizează acest lucru deoarece educația pe care o promovează are drept obiectiv important și primar educarea oamenilor inspirați și dominați de principiile și morala iubirii Evangheliei lui Hristos, așa cum este el formulat în Epistola Sfântului Iacob, care spune: „Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică” (Iacov 3:17) .

Aceste cuvinte ale Sfântului Iacov rezumă cunoașterea adevărului și a libertății care izvorăște din cunoașterea adevărului pentru care Domnul nostru Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filip. 2: 8).

Cu aceste cuvinte, ne-am dori să adresăm cele mai calde felicitări părintești nu doar absolvenților ci și profesorilor și părinților lor și comunității noastre. Mai mult decât atât, am dori să vă urăm putere de sus și luminarea Duhului Sfânt, astfel încât absolvenții să se dovedească vrednici de așteptările noastre.

 

Din partea Secretariatului-General

 

httpv://youtu.be/07q0PKuZ4bU

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]