PRAZNICUL INTRĂRII MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

Luni, 21 noiembrie/4 decembrie 2023, Patriarhia a sărbătorit  praznicul Intrării Preasfintei Maici a Domnului și Pururea Fecioarei Maria în Biserică.

În cadrul acestei sărbători, Biserica, mai ales cea a Ierusalimului, pomenește faptul că părinții Maicii Domnului, împlinindu-și făgăduința, au închinat-o când ea avea trei ani Templului lui Solomon, unde a rămas în Sfânta Sfintelor, hrănită de îngeri și ascultând de Preoții Templului. Ea s-a rugat pentru poporul Domnului și pentru fecioare și s-a pregătit pentru marea lucrare a întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos prin Duhul Sfânt. Odată cu intrarea Maicii Domnului în Templu, Harul Dumnezeiesc prin Duhul lui Dumnezeu este adus în omenire.

În cinstea acestei mărețe sărbători a Maicii Domnului, după-amiaza a avut loc Vecernia Mare Arhierească și Sfânta Liturghie în dimineața sărbătorii, în Mănăstirea Intrării Maicii Domnului – „Megali Panagia”, adiacentă Frăției Sfântului Mormânt, în partea desud. Slujbele au fost conduse de Vicarul Patriarhal și Președintele Departamentului de Finanțe, Înaltpreasfințitul Mitropolit Isihie al Kapitoliadei, avându-I drept împreună-slujitori pe Preotul slujitor al Mănăstirii, Arhimandritul Macarie, Arhimandriții Claudiu, Amfilohie și Hristodoul și Ierodiaconul Dositei. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon și de domnul Angelos Yiannopoulos, împreună cu elevii Școlii Patriarhale de pe Sion, la slujbă participând călugărițele Mănăstirii, călugărițe și călugări din alte Mănăstiri și creștini credincioși din Ierusalim, precum și reprezentanți ai Consulatului Greciei din Ierusalim.

În timpul Sfintei Liturghii, Sfânta Mănăstire a fost vizitată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și Părinții Sfântului Mormânt pentru a se închina.

Soborul patriarhal și arhieresc și creștinii evlavioși au primit o agapă din partea maicii starețe Melania, care a renovat Biserica Mănăstirii și i-a păstrat icoanele.

Sărbătoarea a fost prăznuită și în Biserica Monahală și Patriarhală Sfinții Constantin și Elena, sub conducerea Preafericirii Sale, Părinte nostru și Patriarhul Ierusalimului Teofil, care a cântat Katavasiile Nașterii Domnului, marcând astfel începutul sunetelor festive ale imnologiei de Crăciun.

Din partea Secretariatului General