PATRIARHIA IERUSALIMULUI: BOMBARDAMENTELE ISRAELIENE ASUPRA CENTRULUI CULTURAL ORTODOX REPREZINTĂ UN ATAC NEJUSTIFICABIL ASUPRA INFRASTRUCTURII CIVILE DIN GAZA

Patriarhia Ierusalimului a făcut în această dimineață o declarație prin care condamnă bombardarea de către armata israeliană a Centrului Cultural Ortodox din cartierul Tel Al Hawa din Gaza în cursul zilei de astăzi. În această declarație, Patriarhia subliniază faptul că acest atac reprezintă o întruchipare clară a determinării nejustificate a Israelului de a distruge infrastructura civilă și centrele de servicii sociale, precum și adăposturile pentru civilii prinși în enclava asediată. Patriarhia subliniază că centrele sociale, culturale și sportive au devenit furnizori vitali de servicii umanitare esențiale și refugii sigure pentru cei afectați de loviturile aeriene israeliene care au vizat zone rezidențiale.

Patriarhia a mai exprimat că acest atac asupra Centrului Cultural Ortodox și a facilităților de servicii ale acestuia constituie un atac direct și nejustificat asupra unuia dintre pilonii culturii și serviciilor sociale din Gaza.

De asemenea, Patriarhia ia act cu mare îngrijorare de faptul că armata israeliană a tras asupra a 19 lăcașuri de cult, inclusiv moschei și biserici, în Gaza, în ultimele trei săptămâni ale conflictului devastator. Astfel de atacuri asupra civililor, în special asupra copiilor, și distrugerea intenționată a infrastructurii civile, nu pot fi justificate prin motive raționale sau umanitare și sunt în mod fundamental în contradicție chiar și cu cele mai elementare valori morale.

Patriarhia reiterează cererea fermă de încetare imediată și cuprinzătoare a focului în Fâșia Gaza și se angajează să continue eforturile internaționale pentru atingerea acestui obiectiv cât mai curând posibil.

„În vremuri potrivnice, de criză, ne întoarcem la cuvintele din Psalmul 34:13, care ne amintesc că „aproape este Domnul de cei umiliți la inimă, și pe cei smeriți cu duhul îi va mântui”. Ne rugăm pentru pace, dreptate și pentru un sfârșit rapid al suferinței din Gaza”, se arată în declarația Patriarhiei.