ODOVANIA PRAZNICULUI ADORMIRII MAICII DOMNULUI ȘI PROCESIUNEA CU ICOANA EI

Sâmbătă, 23 august / 5 septembrie 2020 a avut loc la Patriarhie Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, adică împlinirea unei săptămâni în care s-au cântat laude închinate Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, precum și întoarcerea icoanei sale de la Ghetsimani la Metocul Mănăstirii aflat vizavi de Biserica Sfântului Mormânt.

Procesiunea a început după Sfânta Liturghie săvârșită dimineața în Biserica Mormântului Maicii Domnului din Ghetsimani.

De acolo a pornit Egumenul, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Doroteu al Avilonului, ținând la piept icoana, înconjurat de Arhimandritul Bartolomeu și alți clerici, precedați de monahi și monahii. Străbătând Calea Crucii, s-au oprit în dreptul Mănăstirilor Sfântului Ștefan, a Sfinților Ioachim și Ana, a Pretoriului, a Sfântului Haralambie și a Maicii Domnului Seidanaia, și au ajuns la răscrucea dintre drumul care duce la Patriarhie și Drumul Creștinilor, unde credincioșii din Orașul Vechi strigau și cântau, împodobind cu flori calea pe care trecea icoana.

Aici s-a închinat Preafericirea Sa, Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului și Sinodia sa, precum și numeroși credincioși Ortodocși și nu numai, cerând mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.

Procesiunea a continuat de-a lungul Căii Crucii și a ajuns în fața curții Sfântului Mormânt de unde Egumenul, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Avilonului Dorotei, cu evlavie și cu rugăciune plină de umilință, a așezat cinstita icoană la locul ei, în Metocul Mănăstirii Ghetsimani, unde va rămâne până în anul următor, ocrotind credincioșii din Ierusalim și din întreaga lume de virusul molipsitor covid-19.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/bLIXOb9KbaE