1

O NOUĂ SESIUNE DE INFORMARE ASUPRA LUCRĂRILOR DE MENTENANȚĂ DE LA BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT

În dimineața zilei de joi, 6 octombrie 2022, a avut loc o întâlnire în mănăstirea Frăției franciscane-Custodia Țării Sfinte, a reprezentanților celor trei Comunități majore, a Patriarhiei Ierusalimului, a franciscanilor și a armenilor, pentru noi informații despre lucrările de construcție în curs de desfășurare la Rotonda și la cele Șapte Arce ale Bisericii Sfântului Mormânt.

Din partea Frăției Hagiotafite au fost prezenți Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, Vicarul Patriarhal, ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliadei, Părintele Secretar General, ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Părintele Schevofilax, ÎPS Arhiepiscop Isidor al Hierapolei, Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei și Secretarul Sfântului Sinod, Ierodiaconul Simeon.

Din partea Frăției Franciscane, au fost prezenți Custodele Țării Sfinte, Părintele Frangiskos Paton și Părintele Dobromiro, iar din partea Frăției Armene, ÎPS Sevan și Starețul Bisericii Sfântului Mormânt, Arhimandritul Samuel.

În cadrul acestei întâlniri, a avut loc o prezentare a stadiului actual al lucrărilor, făcută de către experții de la Universitatea Sapientia din Roma care realizează această lucrare. Prezentarea s-a axat pe următoarele puncte:

În situațiile întâlnite sub terenul excavat, cum ar fi scurgerile de apă din sistemul de drenaj, în cisternele găsite, deteriorarea sistemului electric și modalitățile de reparare a acestor daune prin introducerea de noi componente din materiale moderne. Redactarea tehnico-științifică a proiectului s-a axat pe spațiile comune și dedicate, pe lăcașurile de cult și pe locuințele din cadrul bisericii. Canalizarea și sistemul electric au fost reparate în totalitate. Perspectivele care se trasează pentru viitor sunt modernizarea sistemului de securitate electrică, instalarea WIFI și a unui sistem modern de securitate pentru stingerea incendiilor, identificarea mai precisă a persoanelor care intră în Biserică pentru siguranța lor și informarea mai precisă a pelerinilor cu privire la vizitele ghidate și programul slujbelor religioase.

De asemenea, s-a vorbit despre umezeala care provine de la paraclisul copt. Tehnicienii au susținut că toate aceste lucrări se desfășoară cu respectarea statutului de loc sfânt al Bisericii și a Status Quo-ului, fapt pentru care reprezentanții informați ai Comunităților au mulțumit și au solicitat o nouă inspecție la fața locului în zonele din jurul Rotondei și în zonele din afara Bisericii și în consultare cu Municipalitatea, din cauza posibilelor scurgeri de apă din Cartierul Creștin în Biserică.

Din partea Secretariatului-General