1

MOAȘTELE SFÂNTULUI SAVA SUNT AȘEZATE ÎN RACLĂ NOUĂ

 

Sâmbătă seara, pe 30 septembrie / 13 octombrie 2018, Sfânta Liturghie s-a slujit la Sfânta Lavră a Sfântului Sava cel Sfințit, după tipicul Lavrei. Liturghia a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Nicolae al Mesogaiei și Lavreotikiei și pe ÎPS Arhiepiscopi Aristarh al Constantinei, Filumen al Pellei și Mitropolitul Ioachim al Helenopolei, Ieromonahi aghiotafiți, preoții vorbitori de limba arabă, precum și preoți din alte Biserici, Arhidiaconul Marcu și Diaconul Dimitrie.

Liturghia patriarhală și arhierească a fost ocazionată de mutarea moaștelor Sfântului Sava din racla în care a venit de la Veneția, pe 12 octombrie 1965, într-o raclă nouă, elegantă, din argint. Racla nouă a fost realizată prin grija neostenită, cuvioasă și bazată pe studii a ÎPS Mitropolit Nicolae al Mesogaiei și Lavreotikiei, finanțată de domnul Haralambie Mylonas, fondatorul Companiei Navale TRANSMED SHIPPING și de soția sa Hariclea, cu arta rafinată a Arhitecților Petros Koufopoulos și Marina Myrianthi-Koufopoulou, măiestia argintarilor Vasilios și Spyridon Haidou și cu ajutorul Firmei care aparține fraților Lazarou din Volos.

Această acțiune este o minusculă ofrandă adusă Sfântului Sava, pentru toate mijlocirile și vindecările pe care le face cu moaștele sale nesticătoare pentru Părinții Lavrei și ai Frăției Aghiotafite, pentru pelerinii din lume și pentru întreaga lume.

După otpus, Părintele duhovnic al Lavrei, Arhimandritului Evdochim, a oferit o agapă soborului patriarhal. Parintele a adresat celor prezenți următorul discurs:

Preafericite Părinte și Stăpâne,

Înalt Preasfințiți Arhiepiscopi,

Cinstiți părinți și pelerini evlavioși,

Această zi ne-a adunat pentru a sărbători un eveniment istoric în Sfânta Lavră a Sfântului nostru Părinte printre sfinții Sava cel Sfințit. Aceasta este ziua mutării moaștelor Sfântului din racla veche într-una nouă, elegantă, din argint.

Cu 53 de ani în urmă, în timpul slujirii Patriarhului Benedict I, după toate procedurile dintre Patriarhia latină și reprezentanții Patriarhiei noastre, Sfântul Sinod a desemnat o delegație pentru a primi și a muta moaștele sfinte ale Sfântului Sava de la Veneția la Sfânta Sa Lavră.

Membrii delegației au fost vrednicii de amintire Mitropolitul Vasilios al Cezareei, Arhimandritul Gherman, care mai târziu a devenit Mitropolit al Petrei, Ierodiaconul – de atunci Chiriac, acum Mitropolit al Nazaretului – și singurul încă în viață, cuviosul nostru Geronda, vrednicul de amintire Arhimandrit Serafim, și Arhimandritul Teodosie, egumen al Sfintei Mănăstiri a Sfântului Lazăr din Betania, care a purtat veșmintele liturgice pentru îmbrăcarea Sfântului.

Îi mulțumim Mult-milostivului Dumnezeu care ne-a socotit vrednici să schimbăm veșmintele liturgice ale Sfântului nostru, să primim mare binecuvântare, toți cei care am participat la această slujbă minunată.

Îi mulțumim călduros Preafericitului Părinte și Patriarh Teofil. Cred că Sf. Sava i-a inspirat inima care iubește monahismul pentru a acorda binecuvântarea, și astfel confecționarea noii racle a fost posibilă în ciuda dificultăților.

Ar trebui să exprimăm mulțumirile cele mai călduroase fraților nostri evlavioși, Haralambie Mylonas și soției sale Hariclea, pentru marea lor contribuție la realizarea Sfintei Racle a Sfântului Sava.

De asemenea, mulțumim din adâncul inimii Mitropolitului Nicolae al Mesogaiei și al Lavreotikei, care a avut inițiativa confecționării Raclei, și a supravegheat toate lucrările, care a trebuit făcute cum se cuvine pentru un mare Sfânt Părinte al Bisericii noastre, cu multă dragoste, grijă și hărnicie.

Mulțumim, de asemenea, meșterilor care au lucrat cu râvnă și cu dragoste, pentru ca racla să fie confecționată cât mai bine posibil și, de asemenea, tuturor celor care au contribuit în mod anonim în vreun fel pentru finalizarea acestei lucrări sacre. Fie ca Domnul Dumnezeul nostru, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria și ale Sfântului nostru Părinte printre sfinții Sava cel Sfințit, să le întoarcă plata înmiită în Împărăția Cerurilor.

Mulțumim și pentru rugăciunile voastre, Preafericirea voastră, pe care le dorim cu râvnă.

Mulțumesc.

 

Preafericirea Sa a dat slavă lui Dumnezeu și a mulțumit tuturor celor care au contribuit la această lucrare plăcută lui Dumnezeu – făcută cum se cuvine, spre cinstirea Sfântului nostru Părinte printre sfinții Sava cel Sfințit, și a subliniat măreția comorii spirituale păstrate în mănăstirea Sf. Sava. Apoi i-a binecuvântat pe toți și s-a întors la Ierusalim.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/Z_afJSbnCrM