MESAJUL DE CRĂCIUN AL PATRIARHILOR ȘI AL CONDUCĂTORILOR BISERICILOR LOCALE DIN IERUSALIM

“Dar îngerul le-a zis [păstorilor]: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11).

În acest moment privirea oamenilor este fixată pe Ierusalim, un oraș sfânt pentru toate religiile avraamice. Noi, Patriarhii și conducătorii Bisericilor din Ierusalim, apropiindu-ne de sărbătoarea Crăciunului, ne reafirmăm poziția clară solicitând păstrarea status quo-ului Orașului Sfânt până când se va ajunge la un acord de pace între israelieni și palestinieni pe bazele negocierilor și legilor internaționale.

Creștinii din Țara Sfântă știu că prezența și mărturia lor este strict legată de lăcașurile sfinte și de accesibilitatea lor ca locuri de întâlnire pentru unitatea dintre popoarele de credințe diferite. Locurile sfinte dau sens regiunii.

Orice abordare exclusiv politică a Ierusalimului va priva orașul de adevărata sa esență și de caracteristicile sale, și calcă pe mecanismul care a menținut pacea de-a lungul veacurilor.

Ierusalimul este un mare dar; un cort; ținutul sfânt al întregii lumi. Încercarea de a poseda Orașul Ierusalim sau de a-l închide în termeni exclusivi va duce la o realitate foarte sumbră.

În această perioadă, așteptăm venirea Luminii și vă aducem vești de bucurie, nădejde și pace din orașul nădejdii și al păcii, Ierusalim! An după an ne alăturăm Bisericii universale în sărbătorirea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întruparea Cuvântului continuă, după două milenii, să fie o sursă de bucurie, speranță și pace, în ciuda suferinței și durerii mai multor națiuni și comunități de pe glob.

Proclamarea îngerilor către păstorii din Betleem a adus vești bune, bucurie mare și promisiunea păcii tuturor oamenilor, în special celor care suferă și trăiesc în frică și cutremur gândindu-se la ce le rezervă viitorul, lor și celor iubiți ai lor. Îngerul le-a apărut păstorilor care își vegheau turma noaptea, și slava Domnului a venit ca să risipească întunericul nopții și să anunțe ziua cea nouă care a răsărit cu nașterea lui Hristos. În acel moment păstorilor le era frică și nu puteau înțelege semnificația cuvintelor îngerului, și cum Nașterea le va influența viețile lor și viața comunității lor.

Acești oameni din Betleem care au suferit sub ocupația romană și a compatriotului lor Irod, și care au fost supuși deosebirilor și excluderilor socio-politico-economice, s-au confruntat cu o iconomie diferită: pronia lui Dumnezeu. Mesajul îngerilor le-a arătat păstorilor – scoși din contextul lor – o nouă realitate, unde concepte precum putere și autoritate sunt transformate de întruparea lui Dumnezeu într-o iesle smerită.

Păstorii au răspuns imediat la această teofanie și au mers să vadă „lucrul care s-a întâmplat și pe care Dumnezeu l-a făcut cunoscut lor”. Lumea de astăzi se confruntă încă o dată cu această provocare sau cu răspunsul la proclamarea îngerească care cere participarea la iconomia dumnezeiască prin aducerea bucuriei, a nădejdii și a păcii în această lume sfâșiată de violenta, nedreptate și lăcomie.

Continuăm să păstrăm întreaga regiune a Orientului Mijlociu în rugăciunile noastre, și cerem Împăratului Păcii să inspire inimile tuturor acelora care dețin autoritatea să pășească pe calea păcii, a dreptății și a reconcilierii între națiuni. Sărbătorind venirea lui Hristos ca Lumină a lumii, suntem inspirați de și găsim mângâiere în cuvintele imnului lui Zaharia – “ răsăritul din înălțime va cădea peste noi, spre a da lumină celor care stau în întuneric și în umbra morții, să ne îndrume pașii pe calea păcii”.

Vă dorim tuturor un Crăciun Fericit și un An Nou pașnic.

 

Patriarhii și Conducătorii Bisericilor din Ierusalim

 

+Patriarhul Teofil al III-lea, Patriarhia Greacă Ortodoxă

+Patriarhul Nourhan Manougian, Patriarhia Apostolică Ortodoxă Armeană

+Arhiepiscop Pierbattista Pizzaballa, Administrator Apostolic, Patriarhia Latină

+Pr. Francesco Patton, ofm, Custode al Țării Sfinte

+Arhiepiscop Anba Antonious, Patriarhia Ortodoxă Coptă, Ierusalim

+Arhiepiscop Swerios Malki Murad, Patriarhia Ortodoxă Siriană

+Arhiepiscop Aba Embakob, Patriarhia Ortodoxă Etiopiană

+Arhiepiscop Joseph-Jules Zerey, Patriarhia Greco-Melkito-Catolică

+Arhiepiscop Mosa El-Hage, Exarhat Patriarhal Maronit

+Arhiepiscop Suheil Dawani, Biserica Episcopală a Ierusalimului și a Orientului Mijlociu

+Episcop Munib Younan, Biserica Evanghelică Luterană din Iordania și din Țara Sfântă

+Episcop Pierre Malki, Exarhat Patriarhal Catolic Sirian 

+Msgr. Georges Dankaye’ , Exarhat Patriarhal Catolic Armean