LUNI, A DOUA ZI DE PAȘTE, LA PATRIARHIE

Luni în Săptămâna Luminiată, a doua zi de Paște, pe 4/17 aprilie 2023, sărbătoarea Paștelui a fost prăznuită cu strălucirea cuvenită la biserica mănăstirii Sfinții Constantin și Elena, condusă de egumenul Frăției, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil, slujba fiind oficiată de către Părintele Tipicar al Bisericii, Arhimandritul Alexie, cu participarea la rugăciune a Înaltpreasfințiților și Preacucernicilor Părinți și a reprezentantului Bisericii Ruse, Arhimandritul Alexandru și al Bisericii Române, Arhimandritul Teofil. La slujbă au participat Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras, și foarte mulți pelerini.

După Sfânta Liturghie, soborul patriarhal s-a deplasat la Sala Patriarhiei.

A venit în vizită pascală Delegatul Apostolic – reprezentantul Papei în Țara Sfântă, pe care Preafericirea Sa l-a primit cu onoare și i-a oferit ouă de Paște.

De asemenea, Preafericirea Sa a dăruit ouă roșii Frăției și pelerinilor bucuroși.

La prânz a avut loc o masă festivă de Paște.

Din partea Secretariatului-General