1

HIEROTONIA UNUI PREOT LA PATRIARHIE

Sâmbătă dimineața, în a doua săptămână din Postul Paștelui, pe 26 februarie/11 martie, 2017, în Prea Sfânta Biserică a Învierii, părintele ierodiacon Nectarie Rabia a fost hirotonit preot de către Prea Sfințitul Mitropolit Chiriac de Nazaret, pentru a sluji ca preot paroh pentru comunitatea ortodoxă vorbitoare de arabă din orașul Pkea din nordul Israelului, lângă granița cu Libanul.

Proaspăt hirotonitul preot a fost însoțit la ceremonie de soția și copii săi, de rude și de aproximativ o sută de persoane din comunitatea unde va sluji.

Înainte de hirotonie, Prea Sfințitul care a săvârșit taina s-a adresat celui chemat la treapta preoției printr-o predică părintească (disponibilă în înregistrarea video de mai jos), iar acesta din urmă a răspuns printr-un discurs în limba arabă (vedeți înregistrarea video).

La chemarea Harului lui Dumnezeu și la punerea mâinilor arhiereului pe capul preotului hierotonit, cei care l-au cinstit cu prezența au strigat „Axios”.

După hierotonie, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit al Nazaretului, care a săvârșit sfânta taină, preotul hierotonit și oaspeții săi au mers la Patriarhie ca să Îl salute pe Prea Fericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului.

Prea Fericirea Sa l-a binecuvântat pe noul preot și l-a prevenit părintește, ca să slujească în comunitate conștiincios, să fie bine plăcut lui Dumnezeu și oamenilor, și să contribuie la mântuirea sufletelor membrilor parohiei sale.

 

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/-3LRp2ySxZU

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]