1

DUMINICA ORTODOXIEI LA PATRIARHIE

Duminică, 20 februarie/5 martie 2023, Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită de Patriarhie la Biserica Sfântului Mormânt.

În această duminică, prima din Postul Sfântului și Marelui Post, întreaga Biserică comemorează și sărbătorește refacerea sfintelor icoane, readucerea lor în Biserică în vremea împărătesei Teodora și a fiului ei Mihail, după prigoana și distrugerea pe care au suferit-o în vremea împăraților iconoclaști necuvioși Leon Isaurul și soțul Sfintei Teodora, Teofil.

Această restaurare a icoanelor în Biserică este considerată o biruință a Ortodoxiei, adică o victorie a adevărului, deoarece icoanele înfățișează prezența pământească a Domnului nostru Iisus Hristos. Prin hotărârea Sfintei împărătese Teodora din anul 842 și de atunci încolo, icoanele au fost stabilite din nou în Biserică, nu pentru ca oamenii să se închine la ele, așa cum pretind iconoclaștii, ci pentru a se închina Sfintei Treimi și o cinsti pe Preasfânta Născătoare și pe Sfinți prin intermediul lor.

În cinstea Sfintelor icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului și ale Sfinților, sâmbătă după-amiază, după tămâiere și binecuvântarea pâinii, s-a săvârșit Vecernia Mare în catoliconul Bisericii Învierii, condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului, Teofil.

În dimineața zilei de sărbătoare, Sfânta Liturghie la catoliconul Bisericii Învierii a fost oficiată de către Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliadei și Arhiepiscopii Teofan al Gherassei, Aristarh al Constantinei, Teodosie al Sevastiei, Dimitrie al Lyddei, Macarie al Qatarului și Aristovul al Madabei, Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, Arhimandritul Dometian din Biserica Rusiei și Arhimandritul Ioan din Biserica României, Arhidiaconul Marcu și alți diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon și de domnul Gotsopoulos împreună cu elevii Școlii Patriarhale, la slujbă participând credincioși creștini din Ierusalim și pelerini, precum și Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras.

După Sfânta Liturghie s-a făcut o procesiune de trei ori în jurul Sfintei Edicule și apoi în jurul altarelor, urmată de citirea pericopei evanghelice a zilei în fața  Sfântului Mormânt și de citirea Sinodiconului Ortodoxiei, cu anatema celor care neagă sfintele icoane și a tuturor ereticilor și cu fericirile celor care li se închină. După aceea s-au întors la sediul Patriarhiei.

Acolo, Preafericitul s-a adresat celor prezenți după cum urmează:

 

 „Cel Ce este nevăzut după firea cea fără început și dumnezeiască, om S-a văzut, Fecioară, din preacurate sângiurile tale, pentru milostivirea cea preaînaltă. A Cărui asemănare trupească scriind, cu cinste ne închinăm Lui toți credincioși și cu dreaptă credință Îl slăvim”.

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși creștini și pelerini,

Zi de bucurie și plină de veselie se arată astăzi. Praznicul Ortodoxiei în care Sfânta noastră Biserică face pomenire despre înălțarea sfintelor și cinstitelor Icoane, petrecută pe timpul celor de veșnică pomenire împărați ai Constantinopolului, Mihail și mama lui Teodora, în vremea Patriarhului Constantinopolului, Sfântul Metodie Mărturisitorul.

Praznicul de azi al înălțării Sfintelor Icoane pe care euharistic și fastuos l-am sărbătorit în Sfânta Biserică a Învierii nu se referă numai la triumful Ortodoxiei ci, mai ales, la mărturisirea credinței în taina negrăită a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul din curatele sângiuri ale Născătoarei de Dumnezeu Maria și la reprezentarea chipului lui Iisus Hristos și al Maicii Domnului.

De aceea și Sfântul Anastasie Sinaitul spune: „Cum se va crede că Hristos a luat trup din Sfânta Fecioară, dacă nu ar fi reprezentat asemenea nouă?”

Sfântul Ioan Damaschin, răspunzând celor ce se împotriveau închinării „icoanei Mântuitorului și ale Stăpânei noastre”, amintește cuvântul Părintelui Bisericii, Vasile cel Mare: „cinstea icoanei trece asupra prototipului”. Și adaugă Sfântul Ioan Damaschin: „deoarece Dumnezeu, pentru milostivirile îndurării Sale cu adevărat S-a făcut om, pentru mântuirea noastră, nu așa cum S-a arătat în chip de om lui Avraam sau Proorocilor, ci cu adevărat după ființă S-a făcut om și a viețuit pe pământ și «cu oamenii împreună a locuit» (Baruh 3, 37)”. 

Înălțarea sfintelor Icoane în anul 842 d.Hr., de către bine-credincioasa Împărăteasă Teodora și de către Patriarhul Metodie Mărturisitorul are o mare însemnătate pentru Biserica lui Hristos care păstrează intact și nealterat de inovații adevărul mântuitor al credinței noastre Ortodoxe.

Cu alte cuvinte, acest eveniment istoric al înălțării și închinării sfintelor Icoane este cel care a pecetluit biruința credinței Ortodoxe asupra vrăjmașilor ei de tot felul văzuți și nevăzuți. De aceea, suntem chemați să rămânem statornici și neclintiți în Tradiția apostolică și în credința Sfinților Părinților noștri, ascultând îndemnul dumnezeiescului Pavel către ucenicul său, Timotei: „Luptă-te lupta cea bună a credinței, cucerește viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori” (1 Timotei 6, 12).

Amin. La mulți ani și nevoință binecuvântată în Sfântul Post.

Din partea Secretariatului General