DUMINICA ÎNCHINĂRII LA CINSTITA ȘI DE VIAȚĂ DĂTĂTOAREA CRUCE LA PATRIARHIE (2017)

În a treia Duminică din Postul Mare, pe 6/19 martie 2017, Patriarhia a sărbătorit Închinarea la Cinstita și de Viață Dătătoarea Cruce, așa cum a stabilit Biserica, astfel încât prin Sfânta Cruce a lui Hristos, prin care am fost mântuiți și îndumnezeiți, credincioșii sunt întăriți în lupta postului, adică întăriți pentru a ajunge la Sfintele Paști, adică în participarea la Crucea și Învierea Domnului.

Prăznuirea s-a făcut după canoanele Tipicului Bisericesc.

  1. Seara

Slujba a început cu citirea Ceasului al nouălea la Biserica Mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, condusă de Prea Fericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului la ora 1:45 sâmbătă după amiaza. La ora 14:00, în sunetul clopotelor, a avut loc coborârea la Prea Sfânta Biserică a Învierii. Ajunși acolo, Prea Fericirea Sa, Arhiepiscopii și ieromonahii s-au închinat la Piatra Mirungerii și la Sfântul Mormânt.

După ce Prea Fericirea Sa a îmbrăcat mantia, a mers în Catolicon și a dat binecuvântarea, clopotele au început să bată, în timp ce Arhiepiscopii și membrii Sinodului s-au închinat pe Înfricoșătoarea Golgota și diaconii au cădit altarele.

Vecernia Mare a început imediat, cu Intrarea Mare și Litia. Răspunsurile la strană au fost date de Protopsaltul Prea Sfintei Biserici a Învierii, Arhimandritul Aristovoulos în partea dreaptă, și domnul Alvanos în stânga, la slujbă participând mulți credincioși evlavioși.

După ce s-a terminat Vecernia, soborul patriarhal s-a îndreptat spre Patriarhie.

  1. În ziua prăznuirii

Duminică, la ora 7:00 dimineața, soborul Patriarhal a plecat de la Patriarhie și ajungând la  Biserica Învierii, s-au închinat la Piatra Mirungerii și la Sfântul Mormânt. Prea Fericirea Sa i-a binecuvântat apoi pe toți cei aflați în Catolicon și clopotele au început să bată în timp ce preoții au primit binecuvântarea Prea Fericirii Sale. Prea Fericirea Sa S-a rugat de asemenea să primească binecuvântarea și a intrat în Sfântul Altar, unde a avut loc îmbrățișarea Arhiepiscopilor. După aceea, a început Sfânta Liturghie la Sfântul Mormânt, condusă de Prea Fericirea Sa. Au slujit de asemenea ÎPS Mitropolit Isihie de Capitolia, ÎPS Arhiepiscopi Teofan de Gerassa, Aristarh de Constantina, Teodosia de Sevastia, Dimitrie de Lydda, Nectarie de Anthedon, ÎPS Mitropolit Ioachim de Helenoupolis și ÎPS Episcop Inochentie, în vizită de la Patriarhia Moscovei, în prezența Consulului General al Greciei din Jerusalem, domnul Hristosos Sophianopoulos. Răspunsurile la strană au fost date de Protopsaltul Prea Sfintei Biserici a Învierii, Arhimandritul Aristovoulos în dreapta, și de domnul Alvanos în stânga, la slujbă fiind prezenți foarte mulți credincioși rugători din Grecia, Rusia, România și Cipru.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, a început procesiunea în jurul Sfântului Mormânt și a altarelor, în frunte fiind Sfânta Cruce cu o parte din Lemnul Sfânt, în cântarea troparele praznicului zilei.

După terminarea procesiunii, soborul Patriarhal a revenit la Patriarhie, unde Prea Fericirea Sa a ținut următorul discurs:

 

„În raiul de demult, pomul m-a dezgolit; căci dându-mi fructul său drept mâncare, vrăjmașul a adus moartea. Iar acum Copacul Crucii care îi îmbracă pe oameni în haina vieții s-a pus pe pământ, și lumea toată s-a umplut de bucurie nemăsurată. Văzându-l cinstit, neamurilor, să strigăm într-un glas lui Dumnezeu cu credință: Casa Sa e plină de slavă.”

 

Excelența Voastră, domnule Consul General al Greciei Hristosos Sophianopoulos,

Cuvioși Sfințiți Părinți și Frați,

Evlavioși creștini și pelerini,

 

Astăzi, Sfânta Biserică a lui Hristos și odată cu ea, toată lumea, sunt pline de bucurie deoarece chipul Crucii dătătoare de viață a Mântuitorului nostru Isus Hristos a fost văzut spre închinare.

Astăzi, spune imnograful: „Biserica ni se descoperă ca un al doilea Rai, având un pom al vieții, ca primul Rai din vechime: atingând Crucea Ta, Doamne, ne împărtășim din nemurire!“

Semnificația Sfintei Cruci în taina mântuitoare a Proniei Dumnezeiești a fost exprimată clar de fostul prigonitor al Crucii, Marele Apostol Pavel care spune:“iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal. 6: 14).

Interpretând aceste cuvinte, Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Și ce este lauda pentru Cruce? Că Hristos a luat chip de rob, și a suferit atât de mult, pentru mine, robul, vrăjmașul, nerecunoscătorul; dar atât de mult m-a iubit, că S-a dat chiar pe Sine pentru mine”.

Cu alte cuvinte, patima răstignită a Domnului nostru Iisus Hristos este exact ceea ce a făcut ca lumea să intre în iubirea infinită a lui Dumnezeu, a păcii, dreptății, împăcării, dar și a condamnării, după mărturia Sfântului Ioan Teologul: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3: 19). Iar lumina care a venit în lume nu e nimic altceva decât cuvântul Crucii, pentru care Sf. Pavel spune: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1: 18).

La această putere a Sfinte Cruci devenim părtași, iubiți frați și surori, prin închinarea la  Lemnul Vieții, chiar în acest loc în care Mântuitorul nostru Hristos a fost răstignit și a Înviat.

Îmbrățișând astăzi duhovnicește puterea de Viață Dătătoarei Cruce, suntem chemați să continuăm strădania cea bună a înfrânării. Prin urmare, să spunem și noi, împreună cu imnograful: „Ce să Îți aducem, Hristoase, căci ne-ai dat cinstita Ta Cruce spre închinare: acolo unde S-a vărsat sângele Tău cel Sfânt, și carnea Ta a fost bătută în cuie: Îl sărutăm cu dragoste, aducându-Ți mulțumire!“Amin.

Vă urăm La mulți ani și un Paște fericit!”

Toate slujbele menționate mai sus au fost transmise în direct de postul de radio al Patriarhiei Ierusalimului.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/Okn10_5NbLg

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]