1

DIACON HIROTONIT LA PATRIARHIE

Vineri, 10/23 decembrie 2016, la prânz, Prea Fericitul Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a binecuvântat veșmântul lui Rabia Farah din orașul Kafr Yasif din nordul Israelului și i-a dat sfaturi referitoare la taina diaconiei la care a fost chemat să slujească.

În dimineața zilei următoare, sâmbătă, 11/24 decembrie 2016, domnul Rabia a fost hirotonit diacon pe Golgota de către Înalt Prea Sfințitul Ioachim, Mitropolit de Elenupolis, și a luat numele de Nectarie. Atât părintele hirotonit cât și cel care a săvârșit slujba hirotoniei au ținut câte o cuvântare înainte de hirotonire.

Părintele diacon a fost onorat de prezența Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Isihie de Kapitolia, a Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Aristarh de Constantina, a Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Isidor de Ierapolis, a Arhimandritului Filoteu, Epitrop în Accra, a unor preoți vorbitori de limba arabă, cum ar fi Pr. Teodosie Mahouli, vicar în Kafr Yasif, Pr. Grigorie al comunității din Tarseeha, Pr. Samuel al comunității din Sfaamer, Pr. Nasser, vicar în comunitatea din Beane. Au fost prezenți de asemenea preoți din Beit-Jala, cum ar fi Pr. George Sahouan, Pr. Bulos Alame, rude ale diaconului hierotonit; Pr. Nicolae, vicar la Abu Snan, împreună cu familia sa, un grup de cincizeci de persoane din Kufr Yasif și de asemenea, locuitori ai orașului Pkea unde va sluji părintele hierotonit.

După Dumnezeiasca Liturghie, diaconul hirotonit și cei veniți ca să participe la slujba respectivă au mers la Patriarhie unde au primit urările și felicitările Prea Fericitului Patriarh.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/_UfgGexKxBw

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]