DECLARAȚIA CELOR TREI COMUNITĂȚI MAJORE DE LA BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT REFERITOARE LA COVID-19

Vineri, pe 7/20 martie 2020, cele trei mari comunități responsabile de pelerinaje la Sfintele Altare, și anume Patriarhia Greco-Ortodoxă a Ierusalimului, Custodia Țării Sfinte a franciscanilor și Patriarhia Armenilor din Ierusalim au dat publicității o declarație care le spunea credincioșilor creștini că Biserica Sfântului Mormânt, Înfricoșătoarea  Golgota și Preasfântul Mormânt vor rămâne deschise pentru slujbe, conform Status Quo-ului existent, și că pot veni pentru rugăciune, conformându-se instrucțiunilor autorităților locale pentru a-și proteja sănătatea. Declarația urmează mai jos:

Dragi frați și surori,

Lumea noastră se confruntă în prezent cu o perioadă de criză și de urgență, în timp ce multe țări și popoare combat răspândirea COVID-19. În multe locuri de pe glob, infecția se răspândește rapid, iar victimele sunt în continuă creștere. Organizația Mondială a Sănătății a declarat situația drept pandemie globală.

În fața acestei situații periculoase, guvernele din întreaga lume sunt mobilizate pentru a rezista și a restricționa răspândirea acestui virus. În multe locuri, au fost adoptate măsuri severe care au dus la restricții de mișcare, menținând operative doar unități cruciale.

Această situație periculoasă nu a trecut peste Țara Sfântă și Orașul Sfânt al Ierusalimului în care toți fiii lui Avraam, evrei, creștini și musulmani, își ridică rugăciunile către Atotputernicul Dumnezeu. Suntem chemați să trăim de data aceasta cu credință și încredere în mila Domnului și în grija Lui pentru toate făpturile Sale.

În același timp, suntem chemați să ne conformăm instrucțiunilor autorităților civile competente pentru a asigura securitatea și bunăstarea întregii populații.

Prin urmare noi, Întâi-Stătătorii Bisericilor, responsabili de Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, îi îndemnăm pe toți să respecte pe deplin dispozițiile de sănătate publică, pe măsură ce sunt publicate.

Comunitățile care trăiesc în cadrul Bisericii Sfântului Mormânt vor continua viața obișnuită a Bisericii, în conformitate cu instrucțiunile pentru sănătatea publică. Vom fi uniți spiritual în scopul nostru de a păstra tradiția de-a lungul secolelor de rugăciune continuă în Biserică, chiar și în aceste vremuri triste, când pelerinii nu pot ajunge la Ierusalim și credincioșii localnici sunt obligați să rămână în casele lor.

În consecință, păstrând Biserica deschisă, rugăm închinătorii să:

Se abțină de la orice adunare de peste 10 persoane în același loc și în același timp în Bazilică.

Păstreze o distanță minimă de 2 metri între persoane.

Evite orice formă de închinare care ar putea include contactul fizic, cum ar fi atingerea și sărutarea pietrelor, atingerea icoanelor, a veșmintele și a personalului din Basilică.

Respecte întotdeauna instrucțiunile autorităților.

Sfântul Mormânt este locul suprem al speranței. Speranța că credința va învinge îndoiala, că lumina va învinge întunericul și viața va triumfa asupra morții. Din acest loc sfânt și în acest timp de pregătire duhovnicească pentru Paște, și de criză globală, ne alăturăm rugăciunilor celor ale credincioșilor din toate religiile, cerând sfârșitul acestei pandemii. Ne rugăm pentru toți cei afectați de virusul din întreaga lume și ne exprimăm simpatia și recunoștința față de cei care ajută și au grijă de victime.

 

TEOFIL III               FRANCESCO PATTON                  ARH. NOURHAN MANOUGIAN

Patriarhul                 Custodele Țării Sfinte                    Patriarhul Armean al

Greco-Ortodox                                                               Ierusalimului

al Ierusalimului