COBORÂREA ICOANEI MAICII DOMNULUI LA GHEȚIMANI

Duminică, 12/25 august, 2019, ceremonia coborârii cu icoana Adormirii Maicii Domnului a pornit de la Metohul din Ghețimani, vizavi de curtea Bisericii Sfântului Mormânt, și s-a îndreptat în procesiune spre Mormântul Maicii Domnului din Ghețimani.

Această ceremonie smerită a început în zorii zilei amintite, la ora 5.00 (ora de vară) în procesiune, condusă de Starețul de la Ghețimani, ÎPS Arhiepiscop Doroteu al Avelei, care a purtat icoana pe brațe, înconjurat de Arhiepiscopi și alții Părinții aghiotafiți, urmat de o procesiune lungă și precedat de preoți, călugări și maici, în vreme ce numeroși psalți cântau imnurile Adormirii.

Procesiunea s-a oprit pentru rugăciuni în fața Sfintelor Mănăstiri Sf. Alexandru Nevski, Pretoriu, Sf. Ana și Sfântul Ștefan.

Încheindu-se la Ghețimani și la Mormântul Sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, a avut loc o rugăciune finală și icoana a fost așezată în spatele Mormântului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului Ierusalimitița. Apoi s-a slujit Sfânta Liturghie, cu participarea a mii de credincioși care s-au închinat la sfânta icoana cerând mijlocirea Maicii Domnului.

Din partea Secretariatului-General

 

 

httpv://youtu.be/2pwyxT8ziy8