1

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI TEODOSIE CHINOVIARHUL LA PATRIARHIE

Joi, 11/24 ianuarie 2019, Patriarhia a făcut pomenirea Părintelui nostru Dreptul Teodosie Chinoviarhul la Sfânta sa Mănăstire din deșertul Iudeii, între Beit Sahour și Mănăstirea Sf. Sava cel Sfințit.

Sf. Teodosie a întemeiat această mănăstire chinovială la mijlocul secolului al V-lea. După ce a ajuns în Țara Sfântă din orașul său natal Capadocia, Sf. Teodosie s-a nevoit la Mănăstirile din Palestina, ducând o viață cenobitică, anahorită și isihastă.

În această mănăstire, călugării urmau să se pregătească pentru a se alătura Mănăstirii Lavrei, ducând cu strictețe o viață singuratică, isihastă și câștigându-și traiul muncind din greu, cu mâna, pentru întreținerea celor săraci și păstrarea formelor de miluire a celor nevoiași. Sloganul lor era că „nici un leneș nu ar trebui să intre aici”.

Sf. Teodosie, împreună cu co-naționalul și tovarășul său întru nevoințe Sava cel Sfințit și cu călugării lor, au jucat un rol semnificativ în lupta împotriva monofizitismului și a hotărârii predominante a Sinodului al IV-lea Ecumenic din 451 d.Hr. cu privire la ipostaza Domnului nostru Iisus Hristos în două firi, dumnezeiască și omenească.

Această mănăstire a fost grav deteriorată de diferite raiduri și a fost renovată în jurul anului 1905 de călugării cretani Galaction și Leontie, în jurul anului 1950, de către vrednicul de pomenire arhiepiscop Bartolomeu al Madabei, iar în ultimii patruzeci de ani a fost păstrată și renovată de egumenul Cretan, Arhimandritul Ieroteu.

Pomenirea Sf. Teodosie s-a făcut cu Vecernia seara în această mănăstire, slujbă condusă de ÎPS Arhiepiscop Teodosie al Sevastiei și cu Sfânta Liturghie dimineața, condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Timotei al Bostrei, ÎPS Arhiepiscopi Aristarh al Constantinei, Metodie al Taborului, Teofilact al Iordaniei, Ieromonahi aghiotafiți, preoți vorbitori de limba arabă, Arhidiaconul Marcu și alți diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Protopsaltul corului Bisericii Sfântului Mormânt, Constantinos Spyropoulos, și de călugării de la Lavra Sf. Sava, la slujbe participând mulți credincioși, în principal din orașul învecinat Beit Sahour, și alți pelerini. 

Credincioșilor prezenți, Preafericitul le-a ținut această cuvântare în limba greacă:

           

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii strălucind cu minunile, Cuvioase Părintele nostru Teodosie; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

Iubiți frați întru Hristos,

Credincioși Creștini și pelerini,

Părintele nostru Teodosie care a strălucit cu minunile, care a lucrat pustiul neroditor duhovnicește și trupește, ne-a adunat pe toți astăzi în Sfânta Mănăstire ce îi poartă numele, ca să cinstim pomenirea sa.

„Mari și minunate sunt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule Atotțiitorule, drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor” (Apocalipsa 15, 3).

Pe această cale dreaptă și adevărată a Domnului a mers Părintele nostru Teodosie care s-a arătat Chinoviarh, adică începător al vieții de obște a monahilor, dar și dascăl al pustiei, adică învățător al viețuirii duhovnicești în Hristos pentru cei ce se nevoiau sub îndrumarea lui, așa cum cântă și imnograful său: „Cuvioase Părinte Teodosie, în tot pământul a ieșit vestirea isprăvilor tale, pentru care în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale. Taberile drăcești ai pierdut, cetele îngerești ai ajuns, a cărora viață fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.”

Cu adevărat, iubiți mei frați, Cuviosul Teodosie „cetele îngerești a ajuns, a cărora viață fără prihană a urmat”. De aceasta ne încredințează, de altfel, și sinaxarul său care  înregistrează mulțime de minuni pe care le-a săvârșit de-a lungul vieții sale pământești monahale.

Părintele nostru Teodosie a avut ca pildă de urmat pe Sfântul Ioan Botezătorul precum și pe marii sihaștrii ai pustiei din preajma Iordanului și, în general, din Palestina: Eftimie cel Mare, Sava cel Sfințit și, firește, pe Marele Simeon Stâlpnicul care s-a nevoit în Antiohia „de la care a învățat dăruirea către virtute”. Biograful său, Chiril Schitupolitul, îl numește pe Teodosie cel provenit din Capadocia cetățean al cerului, lauda cea mare a Palestinei, fala pustiei, întărirea schimei monahale, apărător al dogmelor celor drepte, călăuzitor și apărător al canoanelor vieții de obște.

Mai înainte de a veni Cuviosul în acest loc unde a întemeiat Sfânta sa Mănăstire, Părintele Longhin, care era membru al Tagmei Monahilor „Râvnitori”, adică al Obștii Aghiotafite de astăzi, „luându-l, l-a dus la fericita și cea între Sfinți Ikelia cea care a construit Biserica „Locului de popas al Născătoarei de Dumnezeu”. Când fericita Ikelia s-a săvârșit, acesta a luat asupra sa chivernisirea locului.” Cu alte cuvinte, toți monahii de la Locul de popas al Născătoarei de Dumnezeu l-au ales egumen al acestei Mănăstiri.

Părintele nostru Teodosie s-a distins ca mare cetățean al pustiului Palestinei, pentru că asculta cuvintele Psalmistului: „Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul și dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui ca să le facă pe ele” (Psalmul 102, 17-18).

Poruncile Domnului pe care și noi suntem îndemnați să le păzim, iubiții mei frați, nu sunt grele și împovărătoare, după cum spune Domnul nostru Iisus Hristos: „Jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară” (Matei 11, 30). Viața omului este trecătoare, dar mila Domnului este veșnică: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori” spune Psalmistul (Psalmul 102, 15). Frica de Domnul este o condiție necesară ca să dobândim mila Lui nemăsurată. Nu este însă de ajuns simplul gând și amintirea poruncilor lui Dumnezeu. Trebuie să urmeze și faptele. „Căci câți în Hristos v-ați îmbrăcat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni 3, 27), spune Apostolul Pavel.

Iar Hristos în Care suntem chemați să ne îmbrăcăm nu este altul decât noul Adam Cel strălucit de lumina dumnezeiască și nezidită a Tatălui, adică de Duhul Sfânt Care în chip de porumbel a coborât peste El în apele Iordanului, când a fost botezat de Ioan Înaintemergătorul. În Hristos, noul Adam, despre Care „glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Marcu 1, 11), s-a îmbrăcat, ca și cu o haină a luminii nezidite, Cuviosul Părintele nostru Teodosie.

Domnul nostru Iisus Hristos este „Cel Ce singur are nemurire și locuiește întru lumină neapropiată, pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă” (1 Timotei 6, 16). Este cu neputință ca ochii muritori să suporte  strălucirea luminii slavei dumnezeiești. „Nu va vedea vreun om fața lui Dumnezeu și va trăi”. Dar în viața viitoare cei desăvârșiți Îl vor vedea. „Fericiți cei curați cu inima căci aceștia Îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8), spune Domnul.

Această curățire a inimii sale a izbândit-o și Părintele nostru Teodosie cel prăznuit astăzi. De aceea și imnograful lui spune: „Om cu firea ai fost, Părinte, dar te-ai arătat împreună cetățean cu îngerii. Că, viețuind ca un fără de trup pe pământ, înțelepte, toată purtarea de grijă de trup o ai lepădat. De aceea te-ai făcut părtaș vederii slavei dumnezeiești și Împărăției cerurilor”.

Să ne rugăm Cuviosului Părintelui nostru Teodosie să se roage pentru noi către Dumnezeu și Mântuitorul nostru Hristos Care din curatele sângiuri ale pururea Fecioarei Maria Născătoarea de Dumnezeu S-a întrupat, în Betleem S-a născut și în râul Iordan S-a botezat. Și împreună cu imnograful să spunem: „Venit-a lumina, Darul s-a arătat, mântuirea a sosit, lumea s-a luminat, noroade, umpleți-vă de bucurie”. Amin. 

La prânz, restauratorul și egumenul Mănăstirii, Arhimandritul Ieroteu, a oferit o masă soborului patriarhal și celor prezenți la slujbă.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/3BkB0Fdy0FQ                                                                                                    




POMENIREA SFINȚILOR IOAN ȘI GHEORGHE HOZEVIȚII

Luni, 8/21 ianuarie 2019, Patriarhia a sărbătorit pomenirea Cuvioșilor Ioan și Gheorghe Hozeviții în Sfânta Mănăstire închinată lor, aflată pe malul râului Horat, în scobitura unei stânci abrupte, înspre Ierihon.

Primul dintre acești Sfinți pe care Biserica îi prăznuiește în această zi, Sfântul Ioan, a trăit în secolul V, a fost Episcop al Cezareei și a venit și s-a stabilit în această Mănăstire, spre liniștire, devenind îndrumător al călugărilor.

Sfântul Gheorghe, cu originea din Cipru, este cel care a refăcut Mănăstirea după distrugerea suferită odată cu năvala perșilor din anul 614 d.Hr.

În cinstea acestor Sfinți, ctitori și întemeietori ai Mănăstirii, s-a săvârșit priveghere de toată noaptea la începutul căreia Egumenul și restauratorul Mănăstirii Arhimandritul Constantin Peramatzis l-a primit pe Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, rostind această cuvântare în limba greacă:

 

„Preafericite Părinte și Stăpâne și cinstita Voastră Sinodie,

Astăzi Lavra Hozeva îi prăznuiește pe ctitorii ei: Sfinții Ioan și Gheorghe.

Petrecerea lor, având ca ax principal viața liturgică, a fost o continuă jertfă, o jertfă a iubirii și a deplinei afierosiri către Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, și o jertfă a dragostei dumnezeiești către aproapele. În viața Sfântului Gheorghe citim: „Într-o zi, Cuviosul Părintele nostru Gheorghe stătea pe o piatră, încălzindu-se la soare (căci era slăbit din pricina înfrânării peste măsură), arzând tot de dragoste duhovnicească, având drept scop doar a împlini voia lui Dumnezeu. Cu lacrimi neîncetate Îl ruga pe Dumnezeu Iubitorul de oameni să aibă milă de poporul Lui.”

Aceeași dragoste către Dumnezeu și aproapele o trăim și noi din belșug prin cinstita persoană a Preafericirii Voastre.

Și, într-adevăr, ne identificăm și noi cu biograful Cuviosului Părintelui nostru Gheorghe, care atât de definitoriu vorbește despre Starețul său: „Credeți-mă, cinstiți Părinți și Frați, (…) că, atunci când mă cuprindea ispită sau supărare, fie și numai dacă îl vedeam, deîndată toate [relele] se ștergeau de la mine ca și cu un burete și din clipa aceea aveam multă pace și liniște. (…) Apoi ne venim iar în sine, când ne amintim de aleasa viață a Sfântului Părinte, adică de statornicia în postire, de privegherile cu stare în picioare de toată noaptea, de izvoarele de lacrimi nesecate, de răbdarea în ispite. Și, ca să spun pe scurt, amintindu-ne de statornicia și răbdarea viețuirii lui pline de virtuți îngerești, ne umplem de bune și folositoare nădejdi.”

Așa și noi avem parte de întărire sufletească prin rugăciunea și ocrotirea Voastră patriarhală și părintească.

Părinte și Stăpâne iubitor de Sfinți,

Bine ați venit!”

 

Privegherea, care a cuprins Pavecernița, Acatistul, Utrenia și Sfânta Liturghie, a fost condusă de Preafericitul Patriarh, având ca împreună-liturghisitori pe Preasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Ieromonahi Aghiotafiți, Arhidiaconul Marcu și alți diaconi. Au cântat, împreună cu monahii, Protopsaltul Bisericii mitropolitane „Bunavestire” din Mitropolia de Ilios, domnul Leonida Duka, Protopsaltul Bisericii „Sfântul Pavel” din Atena, domnul Evstathios  Kasteliotou, Protopsaltul Bisericii „Sfânta Parascheva” din Attika, domnul Hristos Stavrou, și Protopsaltul Bisericii „Sfânta Chiriachi” din Mitropolia de Ilia, domnul Nikolaos Papadimitriou. Au participat monahi, monahii, preoți și închinători.

Către aceștia Preafericitul a rostit această cuvântare în limba greacă:

 

„Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre; căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară” (Matei 19, 29-30)”, spune Domnul.

Iubiți frați în Hristos,

Evlavioși închinători,

Aducem slavă Fiului lui Dumnezeu cel Unul-Născut, cel fără tată din Mamă și fără mamă din Tată, Care la praznicul Nașterii Sale ce tocmai a trecut S-a arătat prunc, Cel desăvârșit din Cel desăvârșit, Dumnezeul nostru. Astăzi Îl vedem în lăcașurile din Mănăstirea Hozeva și din împrejurimile râului Iordan. Astăzi Îl vedem minunat întru Sfinții și Cuvioșii Lui, Ioan, Ioan cel Nou și Gheorghe, care s-au izbăvit de întuneric și strălucesc prin lumina cunoașterii lui Dumnezeu împreună cu Puterile cerești, lăudându-L și binecuvântându-L. Îl slăvim pe Dumnezeu în Treime Cel Care ne-a chemat pe toți la această sfântă și euharistică adunare, ca să îl cinstim sărbătorește pe Cuviosul Gheorghe, cel mare între pustnicii din pustiul Iordanului și din preajma râului Horrat, cel din Levkara Ciprului, în aceste locuri sfinte unde s-a auzit predica pocăinței rostită de Sfântul Ioan Botezătorul: „Vine în urma mea cel Care este mai tare decât mine Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt” (Marcu 1, 7-8).

Părintele nostru Gheorghe, luminat de Duhul Sfânt, a venit în acest loc pustiu pășind pe urmele Sfinților bărbați, mai ales ale Proorocului Ilie, și auzind cuvintele Domnului: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). „Fiind cuprins, preafericite, de dumnezeiască dragoste pentru locurile sfinte ale Sionului, către acelea ai purces și acolo ai petrecut până la moarte, înțelepte, chinuindu-ți trupul cu osteneli, și nicicum nu te-ai lenevit a ajunge prin nevoință și osteneli și la Sionul cel ceresc”, cântă imnograful său. Biserica cinstește și prăznuiește pomenirea Sfinților ei, căci Proorocii și Sfinții de sub Lege ne-au vestit de mai înainte nouă, oamenilor, Împărăția cerurilor. „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 3, 2), a propovăduit în pustia Iudeei Ioan Botezătorul. „Căci, câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni 3, 27), vestește dumnezeiescul Pavel. Iar Hristos în Care suntem chemați să ne îmbrăcăm nu este altul decât noul Adam Care a strălucit de lumina dumnezeiască și neapropiată a Tatălui, adică de Duhul Sfânt, Care în chip de porumbel a coborât peste El în apele Iordanului, când a fost botezat de Ioan.

În acest nou Adam, despre Care „glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Marcu 1, 11), s-a îmbrăcat, ca și cu o haină a luminii neînserate și nezidite, Sfântul Gheorghe. Spunem aceasta pentru că Hristos este lumina cea adevărată. „Eu sunt Lumina lumii; cel care Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Iar înțeleptul Pavel ne îndeamnă: „Să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate și în sfințenia adevărului”(Efeseni 4, 24). Să vă îmbrăcați în omul cel nou, care este făptură nouă ce a fost zidită potrivit cu voia lui Dumnezeu, ca să trăiți în dreptate față de oameni și în dăruire și sfințenie față de Dumnezeu, adică în virtuți, care sunt rodul adevărului evanghelic.

Cu adevărat, iubiții mei frați, jugul Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este bun și povara Sa este ușoară. Cu alte cuvinte, jugul ascultării față de Hristos și față de învățătura Lui este lesne și folositor pentru cel care îl poartă. Dar și povara îndatoririlor și obligațiilor pe care le cere Domnul de la noi este ușoară.

Aceasta a dovedit-o și cel prăznuit astăzi, Cuviosul Părintele nostru Gheorghe, care s-a arătat dreptar și pildă aleasă pentru cei care i-au urmat, Sfinții și Cuvioșii Părinți care au strălucit în Lavra Hozeva, Sfântul Ioan și Sfântul Ioan cel Nou din România.

Să ne rugăm Mântuitorului nostru Hristos Care „S-a îmbrăcat cu hainele omorârii vechiului Adam, prin dumnezeiască nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu, și S-a înveșmântat cu podoaba pe care o a țesut Însuși Cuvântul în pântecele tău întrupându-Se”, pentru ca, pentru rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Gheorghe Hozevitul și ale Cuvioșilor hozeviți cei împreună cu el, să ne împărtășim și noi, cei care îi cinstim, de luminarea dumnezeieștii Arătări de la Iordan. Amin”.

După slujba plină de cucernicie a urmat masa oferită Sinodiei patriarhale și tuturor credincioșilor.

Împreună cu cei doi Sfinți prăznuiți în această zi, Mănăstirea îi cinstește întotdeauna și pe cei dintâi cinci Pustnici ai Mănăstirii, din secolul IV, Promos, Ilie, Ean, Ganeos și Zinon, precum și pe Sfântul Ioan cel Nou din România, cel de curând înscris în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe de către Patriarhia Ierusalimului.

 

Din partea Secretariatului General  

 




PRĂZNUIREA SOBORULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Duminică, 7/20 ianuarie 2019, s-a făcut pomenirea Soborului Sfântului Înaintemergător și Botezător Ioan la Sfânta Mănăstire închinată lui de lângă Cisiordania, de pe râul Iordan, ridicată la locul botezului Domnului.

Când spunem că sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ne referim la soborul (adunarea) creștinilor în Biserică, pentru a-l cinsti așa cum se cuvine pe Sfântul Ioan, cel care a făcut botezul Domnului și a pregătit calea pentru venirea Domnului. Îl cinstim, de asemenea, ca pe acela care L-a botezat cu mâinile sale.

Acest Sobor al Patriarhiei a avut loc la vechea mănăstire a Sfântului Ioan Botezătorul, care a fost aproape total distrusă în timpul războiului de șase zile din 1967 și care a fost păstrată și recent renovată de către Patriarhie cu finanțarea egumenului de pe Muntele Ispitirii, Arhimandritul Gherasim.

Pentru această sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost slujită dimineața de către Părintele duhovnicesc al Sfintei Mănăstiri Sf. Sava, Arhimandritul Evdochim, avându-i drept împreună-slujitori pe Pr. Onufrie și alți ieromonahi, precum și pe diaconul Sinesie. Părinții de la Mănăstirea Sf. Sava au dat răspunsurile la strană, la slujbă participând numeroase monahii și pelerini evlavioși din Grecia și din Cipru.

După Sf. Liturghie, egumenul și bunul îngrijitor al Bisericii și mănăstirii, Arhimandritul Bartolomeu, a oferit o recepție la egumenia renovată.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/ghpj7OKNxT4




PRĂZNUIREA BOBOTEZEI LA PATRIARHIE

Sâmbătă dimineața, pe 6/19 ianuarie 2019, sărbătoarea praznicului Bobotezei a început cu coborârea Frăției Aghiotafite de la Patriarhie la Biserica Sfântului Mormânt, sub conducerea Părintelui nostru și Patriarhul al Ierusalimului Teofil.

După întâmpinarea de la Piatra Mirungerii, s-a făcut Utrenia și apoi slujba Marii Sfințiri a Apelor, în timp ce s-au cântat troparele Bobotezei.

Odată ce credincioșii au fost binecuvântați cu apa sfințită și au luat aghiazmă pentru acasă, s-a slujit Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la Sfântul Mormânt. Slujba a fost oficiată de Preafericirea Sa, împreună cu Arhiepiscopii Patriarhiei: ÎPS  Mitropolit Isihie al Capitoliei, ÎPS Arhiepiscopi Aristarh al Constantinei, Metodie al Taborului, Teodosie al Sevastiei, Dimitrie al Lyddei, ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei și ÎPS Marele Mitropolit Nectarie de Corfu, Paxoi și insulele de tranzit, aflat în vizită din partea Bisericii Greciei, Ieromonahi Aghiotafiți, protos fiind Părintele Kamaras, Arhimandritul Nectarie, preoți din bisericile ortodoxe, Arhidiaconul Marcu și alți cinci diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de protopsaltul de la Biserica Sfântului Mormânt, dl Constantinos Spyropoulos, la slujbă participând Consulul General al Greciei în Ierusalim, dl. Christos Sophianopoulos, și o mulțime de pelerini din diferite țări.

După otpusul Sfintei Liturghii și primirea de Aghiazmă de către toți cei prezenți, care au postit o zi, soborul Patriarhal s-a întors la sediul Patriarhiei în dangătul clopotelor.

El a fost urmat de pelerini, clerici și laici, care și-au arătat respectul față de Preafericitul Patriarh și au primit binecuvântarea Lui.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/s4a8WVKdjys




AJUNUL BOBOTEZEI LA PATRIARHIE

Vineri, 5/18 ianuarie 2019, Patriarhia a prăznuit Ajunul Bobotezei după tipicul Bisericii.

Dimineața, la biserica Mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, s-au citit Ceasurile Împărătești la sfârșitul Utreniei, slujbă oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil.

Ceasurile au fost urmate de Vecernie și de Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, iar la sfârșitul slujbelor s-a făcut slujba de binecuvântare a apei.

Apoi, în dangătul clopotelor și cântarea corului, a troparului ”În Iordan botezându-te Tu Doamne”, s-a făcut întoarcerea la sediul Patriarhiei.

Curând după aceea, când au ajuns ÎPS Arhiepiscop Teodosie al Sevastiei și însoțitorii săi, după ce a terminat binecuvântarea apelor la Catedrala Sf. Iacov, s-a făcut o rugăciune și pentru Preafericirea Sa și Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântată cu Aghiazmă pe Preafericitul, pe cei prezenți și sala de recepție a Patriarhiei.

După aceea, Preafericirea Sa a plecat la Ierihon cu sinodia Sa, trecând pe la Mănăstirea Sfântului Profet Elisei, Prefectura Ierihonului și ajungând la Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan.

Acolo, după primirea Preafericirii Sale și otpusul Sfintei Liturghii, procesiunea a mers până la râul Iordan în cântările sărbătorii.

Binecuvântarea Apelor s-a făcut pe platforma pregătită acolo pentru acest scop, iar Preafericitul Părinte a aruncat crucea în râul Iordan, în prezența unei mulțimi de credincioși care cântau cu toții troparul „În Iordan botezându-Te Tu Doamne” .

Apoi Arhimandritul Bartolomeu a oferit o masă de post la Sfânta Mănăstire a Sf. Ioan Botezătorul.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/asF2BJB5BbQ




SĂRBĂTOAREA TĂIERII ÎMPREJUR A DOMNULUI ȘI A SFÂNTULUI VASILE LA PATRIARHIE

Luni, pe 1/14 ianuarie 2019, Patriarhia a prăznuit Tăierea Împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos și sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, prin priveghere de toată noaptea la Preasfânta Biserică a Sfântului și de Viață Dătătorului Mormânt.

Pentru această sărbătoare, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a venit la Biserică împreună cu Frăția Aghiotafită, la miezul nopții.

Sărbătoarea a început acolo cu Slujba Utreniei în Catolicon și a continuat cu Sfânta Liturghie la Sfântul Mormânt, oficiată de către Preafericirea Sa, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Capitoliei și ÎPS Arhiepiscopi Aristarh al Constantinei, Dimitrie al Lyddei și Mitropolitul Ioachim al Helenopolei, Ieromonahi și preoți, dintre care protos a fost Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie. Răspunsurile la strana au fost date de protopsaltul de la Biserica Sfântului Mormânt, domnul Constantinos Spyropoulos. La slujbă au participat Consulul General al Greciei, domnul Christos Sophianopoulos, și numeroși credincioși și pelerini, atât locali cât și din diferite țări.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune întreită în jurul Sfântului și de Viață-Dătătorului Mormânt și în jurul Sfintelor Altare, cu sfintele moaște – mâna dreaptă a Sfântului Vasile.

După procesiune, Preafericirea Sa a tăiat vasilopita (prăjitura de Anul Nou) la Biroul Părintelui Schevofilax, ÎPS Arhiepiscop Isidor al Hierapolei.

Dimineața, a tăiat vasilopita la Epitropikon pentru Frăția Aghiotafită, iar la prânz la masa de obște a Părinților Aghiotafiți, unde Consulul General al Greciei în Ierusalim, dl. Christos Sophianopoulos, a fost deasemenea invitat.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/zBCzK_mW5RQ




POMENIREA SFÂNTULUI VASILE ÎN ORAȘUL VECHI AL IERUSALIMULUI

În dimineața zilei de luni, 1/14 ianuarie 2019, s-a făcut pomenirea Părintelui nostru printre Sfinți, Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, la paraclisul închinat lui în partea de vest a Patriarhiei, pe drumul spre Poarta Nouă a Orașului Vechi din Ierusalim. Sfânta Liturghie a fost slujită de Arhimandritul Dimitrie, răspunsurile la strană fiind date de călugări aflați în vizită de la Muntele Athos și de maici, la rugăciune participând  monahi, monahii și membrii ai comunității grecești din Ierusalim.

În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a vizitat Sfânta Mănăstire care avea hram alături de un grup de preoți aghiotafiți, după tăierea dimineața, mai devreme, a vasilopitei la Epitropikon. Maica Tecla, care se ocupă cu grijă de mănăstire, le-a oferit o agapă.

După Sfânta Liturghie, binecuvântarea pâinii și cinstirea Sfintelor Moaște ale Sfântului Vasile, toți cei prezenți au participat la o agapă în cinstea primei zile a Anului Nou.

Din partea Secretariatului General




SĂRBĂTOAREA SFINTEI MELANIA LA PATRIARHIE

În ultima zi a anului civil, duminică, pe 31 decembrie 2018/13 ianuarie 2019, Patriarhia a făcut pomenirea Sfintei Melania Romana la paraclisul din interiorul Mănăstirii Megali Panagia, din vecinătatea Frăției Aghiotafite.

Sfânta Melania este pomenită în Sinaxarul Bisericii drept o nobilă și bogată femeie romană care, după moartea soțului și a copiilor ei, a mers în Egipt unde a hrănit mii de călugări și creștini înfometați care erau persecutați de arieni, iar apoi a venit la Ierusalim, a ctitorit o casă a Fecioarei și o mănăstire de maici și, locuind acolo în nevoință și milostenie, a trecut la Domnul în anul 410 după Hristos.

În acest paraclis, Vecernia s-a ținut seara, iar Sfânta Liturghie în dimineața Marii Sărbători, de către preotul slujitor al Mănăstirii Megali Panagia, Arhimandritul Macarie, de Arhimandritul Ieronim și de Ierodiaconul Dimitrie. Răspunsurile la strană au fost date de călugări din Muntele Athos, iar la slujbă au participat călugăritele mănăstirii și o creștini din Ierusalim.

După Sfânta Liturghie, stareța, maica Melania, cea care a renovat Biserica închinată Intrării Maicii Domnului în Biserică, și care s-a ostenit pentru restaurarea icoanelor din ea, a oferit o agapă celor prezenți la egumenie

Din partea Secretariatului General




SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI ÎNTÂI MUCENIC ȘI ARHIDIACON ȘTEFAN

Miercuri, 27 decembrie 2018/9 ianuarie 2019, Patriarhia a făcut pomenirea Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ştefan la Sfânta Biserică închinată lui, şi care se află pe locul unde a fost ucis cu pietre, în valea Ghetsimani lângă Mormântul Maicii Domnului.

La această sărbătoare, Biserica îl cinstește pe Sfântul Ștefan, care este menționat în cartea Faptele Apostolilor (capitolele 6-7) ca membru al primei comunității creștine din Ierusalim, fiind primul din șapte diaconi care a fost ales să slujească la mesele comune. Sfântul Ștefan era plin de râvnă dumnezeiască și L-a mărturisit pe Hristos înaintea Sinedriului evreiesc, motiv pentru care a fost omorât cu pietre, în timp ce se ruga pentru cei care l-au ucis. Saul, Apostolul Pavel de mai târziu, a fost prezent la lapidare, păzind hainele celor care l-au ucis cu pietre pe Sf. Ștefan.

Seara, s-a făcut Vecernia iar Sfânta Liturghie s-a slujit în ziua sărbătorii, fiind condusă de Secretarul Sfântului Sinod, ÎPS Arhiepiscop Dimitrie al Lyddei,având drept împreună-slujitori Ieromonahi Aghiotafiți și Preoții slujitori la Altarul din Ghetsimani, Arhimandriții Macarie și Dionisie și Ierodiaconul Sinezie. La slujbă au participat călugări, călugărițe și pelerini.

După Sf. Liturghie, s-au făcut o procesiune cu icoana sfântă și o rugăciune specială la locul uciderii cu pietre a Sfântului și Primului Mucenic Ștefan, iar după aceea starețul lăcașului sfânt, Arhimandritul Epifanie, a oferit o recepție tuturor celor prezenți la egumenie.

 

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/YlZr488Upv8




CEASURILE ÎMPĂRĂTEȘTI ALE CRĂCIUNULUI ȘI TAINA SFÂNTULUI MASLU LA PATRIARHIE

  1. Ceasurile Împărătești ale Crăciunului

În dimineața zilei de vineri, 22 decembrie 2018/4 ianuarie 2019, după Tipic, după Utrenie s-au citit Ceasurile Împărătești ale Crăciunului la Biserica mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, slujbă oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil.

  1. Taina Sfântului Maslu

Vineri seara, pe 22 decembrie 2018/4 ianuarie 2019, la Biserica Mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, după Vecernie, s-a făcut Taina Sfântului Maslu ca pregătire pentru sărbătoarea de Crăciun. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, împreună cu șapte Arhiepiscopii, părinții și călugării aghiotafiți participând la rugăciune alături de mulțimea de călugărițe și pelerini, toți fiind binecuvântați cu ulei sfințit de către Preafericirea Sa și de Arhiepiscopi, la sfârșitul slujbei.

Din partea Secretariatului-General

      

httpv://youtu.be/ZFRj3-HZAa8