Miercuri, 14/27 mai 2020, Patriarhia a sărbătorit Odovania Paștelui. Această Sărbătoare a fost prăznuită la împlinirea a patruzeci de zile de înviere, bucurie, pace și strălucire, de către Domnul nostru, Iisus Hristos Cel Înviat.

Această sărbătoare a fost prăznuită la fel ca ziua de Paște. Slujba a fost aceeași cu cea a Paștelui, cu excepția citirilor biblice.

Pentru această Sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Biserica Sfântului Mormânt de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Isihie al Kapitoliei, cu un număr limitat de credincioși.

Conform obiceiului, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil s-a dus să se închine în timpul Sfintei Liturghii, după otpustul slujbei de la Biserica Mănăstirii Sfinții Constantin și Elena.

După Sfânta Liturghie de la Biserica Sfântului Mormânt, soborul arhieresc s-a întors la Patriarhie și și-a arătat respectul față de Preafericirea Sa.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/G7T93gIwMJI

ÎPS Arhiepiscop Aristovul al Madabei, care provine din orașul Paslah din Arhiepiscopia de Kologne, continuând tradiția sa de durată, a cerut și a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și după miezul nopții de luni 5/18 spre marți 6/19 mai, a slujit Sfânta Liturghie la Sfântul Mormânt, cu o slujbă de pomenire pentru odihna și mântuirea sufletelor sutelor de mii de victime ale genocidului grecilor din Pont de către Turcia. Cei pomeniți sunt din perioada dinastiei lui Komninos până în prezent și, în special, din anii 1916-1922. Domnul să dea odihnă sufletelor lor în tărâmul celor vii.

Veșnica pomenire!

Din partea Secretariatului-General

Miercuri, 23 aprilie / 6 mai 2020, Patriarhia a prăznuit pomenirea Sfântului și Slăvitului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Tatăl său era din Cappadocia și mama din Palestina, și a suferit moarte de martir în anul 303 d.Ch., în timpul domniei lui Dioclețian la Roma. Sfintele sale moaște au fost duse la Lydda și se păstrează acolo până astăzi.

Pomenirea Sfântului Gheorghe s-a prăznuit în multe biserici ale Patriarhiei închinate lui, și în special:

1. În Acra-Ptolemais de către vicarul patriarhal, Arhimandritul Filoteu, la Sfânta Liturghie participând numai numărul permis de creștini credincioși, din cauza restricțiilor legate de coronavirus.
2. La Sfânta Biserică Sf. Gheorghe din Lydda, unde se află mormântul sfântului, cu Sfânta Liturghie condusă de Părintele Stareț, Arhimandritul Nicodim, la slujbă participând câțiva credincioși.
3. La Sfânta Biserică Sf. Gheorghe de la Spital, adiacentă Sfintei Mănăstiri a Sfinților Arhangheli din Orașul Vechi al Ierusalimului, cu Sfânta Liturghie joi dimineață, pe 24 aprilie / 7 mai 2020, la o zi după sărbătoare. Slujba a fost condusă de Arhimandritul Filoteu, care a venit special din Acra, și doar câteva călugărițe au fost prezente din cauza restricțiilor menționate mai sus.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/PyNPnIRIVKo

Duminică, 20 aprilie/3 mai 2020, Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, din cadrul Penticostarului, s-a prăznuit de către Patriarhie pomenirea Sfântului Iosif din Arimateea în Mănăstirea sa din Remli, adică vechea Arimatee, de unde provenea aceasta, motiv pentru care este numit „cel din Arimateea”.

Cu ocazia acestui praznic, Biserica amintește faptul că Iosif, drept fiind și sfetnic ales, a îndrăznit să intre la Pilat și să ceară trupul lui Iisus pe care l-a luat și, împreună cu Femeile Mironosițe, l-a îngropat într-un mormânt nou al său, aproape de locul Răstignirii. 

Slujba, săvârșită conform măsurilor de siguranță datorate virusului corona, a fost condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Damaschin al Ioppei, găzduit de Egumenul Mănăstirii, Preacuviosul Arhimandrit Nifon, cu participarea unui număr mic de credincioși.

Către Comunitatea din Remli, Preafericitul a rostit această cuvântare:

„Venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus” (Marcu 15, 43). „Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă” (Marcu 16,1). 

Iubiți frați întru Hristos,

Credincioși creștini,

Cel Care a răsărit lumina și întreaga lume a luminat-o cu Învierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a adunat pe toți în cetatea biblică Arimateea, locul natal al lui Iosif cel cu bun chip pentru ca, pascal, să-l prăznuim cu Nicodim și Sfintele Femei Mironosițe în Duminica închinată lor.

Sfinții Apostoli și Evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan, relatând în amănunt evenimentele răstignirii, îngropării de trei zile și Învierii lui Hristos, pomenesc în mod special atât pe Femeile Mironosițe cât și pe ucenicii ascunși ai lui Hristos, Iosif și Nicodim. Și aceasta deoarece grija lor grabnică și evlavioasă pentru îngroparea trupului neprihănit al lui Hristos constituie o mărturie nemincinoasă. Femeile Mironosițe au fost primii martori ai Învierii, iar Iosif și Nicodim ai îngropării: „Și cel ce a văzut a mărturisit și mărturia lui este adevărată; și acela știe că spune adevărul ca și voi să credeți” (Ioan 19, 35), scrie Evanghelistul Ioan.

Iar Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la îngroparea lui Iisus spune: „«Din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul”» (Matei 18, 16). De aceea Iosif și Nicodim, cei care L-au îngropat, de vreme ce aveau în cugetul lor credința în Dumnezeu și nu au pus nicidecum mai presus slava și cinstea pământească, potrivit cu credința lor liberă, au primit îngăduința și s-au arătat cuvioși și buni păzitori ai poruncii Mântuitorului nostru. 

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iubiții mei frați, constituie cununa tainei dumnezeieștii Iconomii, după cum spune Sfântul Ioan Damaschin: „Acum taina cea din veci ascunsă se descoperă, acum sfârșitul dumnezeieștii Iconomii se plinește, acum încununarea întrupării lui Dumnezeu Cuvântul se arată, acum se vădește adâncul dumnezeieștii iubiri. Căci așa a iubit Dumnezeu Cuvântul lumea, încât, cu bunăvoința Tatălui, S-a pogorât până la întrupare, cu greutatea trupului material S-a îmbrăcat Cel nematerialnic, pentru ca, primind a îndura Patimile și moartea, ca cei muritori, pe noi cei pătimași să ne îmbrace cu nepătimirea.

Puterea de nebiruit a Învierii se datorează faptului că Cel care a pătimit moartea pe noi cei pătimași ne-a îmbrăcat cu nepătimirea. Aceasta o exprimă mai minuțios și mai limpede Sfântul Ioan Damaschin în cântarea sa pascală: „Cel Ce a izbăvit pe tineri din cuptor, făcându-Se om, pătimește ca un muritor; și prin patimă pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii, Cel Unul binecuvântat, Dumnezeul Părinților noștri și preaslăvit”.

Cu alte cuvinte, Cel Care a luat asupra Sa toată firea noastră omenească, afară de păcat, îndură, ca un om muritor, patimile și chiar moartea pe Cruce. Prin Patimile și Învierea Sa, Hristos înnoiește firea noastră, pe care a luat-o asupra Sa, și o îmbracă în podoaba nestricăciunii Sale, după cum mai înainte a vestit Proorocul David: „Domnul [Cel înviat] a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat” (Psalmul 92, 1).

Această negrăită iubire de oameni și covârșitoare bunătate a lui Dumnezeu o propovăduiește Sfântul Grigorie Teologul zicând: „Cel Ce este sărăcește primind trupul meu pentru ca eu să mă îmbogățesc cu dumnezeirea Lui. Cel ce este plinătatea Se golește; Se golește puțin de slava Lui pentru ca eu să mă împărtășesc de plinătatea Lui. Ce este această bogăție a bunătății? Ce este această Taină ce se face pentru mine? Am primit chipul și  nu l-am păzit, El primește trupul meu ca să mântuiască chipul și trupul să-l facă nemuritor.

Aici Sfântul Grigorie vorbește despre mântuirea chipului – adică a sufletului – care a urmat întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, și despre nemurirea trupului omenesc. 

De altfel, Sfântul Chiril al Alexandriei, tâlcuind cuvintele Domnului: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit” (Ioan 11, 11), spune că Iisus „numește somn ieșirea din trup a sufletului omenesc”. Și în alt loc Sfântul Părinte spune: „Firea omului o întinează stricăciunea străină și moartea care a luat stăpânirea prin pizma diavolului și își are rădăcina în păcat”.

Întru aceasta se arată biruința și puterea lui Hristos Cel înviat, anume în desființarea morții, a stricăciunii străine, adică a păcatului, prin moartea lui Hristos. Referitor la aceasta, să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Damaschin care spune: „Chiar dacă sfântul suflet s-a despărțit de trupul neprihănit și de viață făcător, totuși, după zămislirea în pântecele Sfintei Fecioare și Născătoarei de Dumnezeu Maria, după ce s-a făcut unirea nedespărțită a celor două firi în același ipostas, dumnezeirea Cuvântului a rămas nedespărțită și a sufletului și a trupului. Și astfel Hristos a rămas un singur ipostas și în moarte, rămânând și sufletul și trupul în ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul, și după moarte aparținând aceluiași ipostas. De aceea „tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesupt și să mărturisească toată  limba că Domn este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2 10-11).

Iată, deci, iubiții mei, de ce Paștile sau, mai bine zis, ziua Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este recunoscută ca ziua neînserată a Împărăției lui Dumnezeu de care suntem chemați de către imnograf să ne împărtășim mai adevărat. Și iată de ce se cinstește azi pomenirea lui Iosif, sfetnicul ales, împreună cu Nicodim și cu Femeile Mironosițe. Aceștia toți au fost propovăduitori înflăcărați ai Învierii lui Hristos.

Iar noi, împreună cu imnograful, să zicem: „Surpând toată puterea morții, Fiul tău, Fecioară, cu Învierea Sa, ca un Dumnezeu tare, ne-a înălțat și pe noi împreună cu El și ne-a îndumnezeit. Pentru aceasta Îl lăudăm în veci”. Hristos a înviat!

În această Duminică Patriarhia a prăznuit pomenirea Femeilor Mironosițe, cele care, împreună cu Iosif, L-au îngropat pe Domnul și, dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii, au auzit cele dintâi că Acesta a înviat, de la Îngerul așezat pe piatra Mormântului. 

Pomenirea Femeilor Mironosițe s-a prăznuit în paraclisul lor aflat în spațiul deschis aparținând Bisericii Sfântului Iacov Fratele Domnului și Bisericii Învierii.

Aici s-a sărbătorit pomenirea Femeilor Mironosițe de către enoria Bisericii Sfântului Iacov Fratele Domnului, slujba fiind condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Liddei Dimitrie, cu participarea unui număr mic de credincioși (datorită măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului mortal COVID 19). A cântat în strana dreaptă Ierodiaconul Simeon și în stânga domnul Rimon Kamar în arabă.  

În biroul Bisericii Învierii s-a oferit agapa.

În aceeași zi, dimineața devreme, Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului a slujit Sfânta Liturghie în Mănăstirea Schimbării la Față de pe Muntele Tabor unde a adresat această cuvântare în limba greacă:

A spus Iisus: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri în veac” (Ioan 111, 25-26). 

Iubiți frați în Hristos,

Pogorârea cea mai presus de cuget și milostivirea cea către noi a Domnului și Dumnezeului nostru ne-a adunat pe toți în acest sfânt Munte Tabor unde prima oară „a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), pentru ca euharistic să prăznuim pomenirea pascală a Sfintelor Femei Mironosițe precum și a ucenicilor Lui ascunși Iosif din Arimateea și Nicodim.

„Cu toți știm că este mare taina dumnezeieștii Iconomii, înțeleasă doar prin credință, iar nu cu mintea, fiind nevoie de curăție sufletească unită cu frică și dragoste de Dumnezeu. Căci nu poate fi dobândită curăția sufletului altfel decât prin frică și dragoste de Dumnezeu. De asemenea, nu poate fi primită dumnezeiasca luminare dacă nu este curățită mai întâi vederea sufletului. Căci nu pot cei întinați să se apropie de cea ce este dumnezeiesc. Numai cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu, după cum spune Hristos, Cel Ce este adevărul”, spune Sfântul Ioan Damaschin.   

 „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii și cântându-I cântare de biruință luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!”, cântă imnograful Bisericii.

Învierea lui Hristos este „calea cea nouă și vie pe care pentru noi a înnoit-o prin catapeteasmă, adică prin trupul Său” (Evrei 10, 20), potrivit dumnezeiescului Pavel. Aceasta este calea care duce la Împărăția cerească după cum tâlcuiesc Ecumenie și Zigavinos: „Hristos Însuși a început această cale” și „El a mers pe ea cel dintâi”. Și, potrivit imnografului, „Hristos, [este] Paștile care au deschis nouă ușile Raiului”. Iată, dar, de ce Sfântul Pavel îndeamnă: „Așadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ” (Coloseni 3, 1-2), „V-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește” (Coloseni 3, 9-10).

Mai explicit: Omorâți mădularele voastre care poftesc desfătările și plăcerile pământești, de vreme ce v-ați dezbrăcat de omul vechi cel stricăcios dimpreună cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu omul nou care necontenit se înnoiește.

Unul dintre Părinții Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin, urmând propovăduirea înțeleptului Pavel, spune: „Hristos este pe Cruce. Să mergem și să ne facem părtași Patimilor, pentru ca și slavei Lui să fim părtași” (Cf. 2 Corinteni 1, 7; 1 Petru 5, 1). „Hristos este între cei morți. Să murim păcatului ca să trăim dreptății. Hristos în pânză și în giulgiu curat este înfășurat. Să dezlegăm legăturile păcatului și să ne îmbrăcăm în dumnezeiasca strălucire. Hristos este în mormânt nou. Să ne curățim de aluatul vechi și să ne facem frământătură nouă (Cf. Galateni 5, 9) ca să ne facem lăcaș al lui Hristos. Hristos a pogorât în iad. Să ne pogorâm la smerenia care înalță pentru ca împreună cu El să înviem, să ne înălțăm, să ne slăvim, pe Dumnezeu văzându-L mereu”.

Noi, iubiții mei, cei înviați prin moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să spunem, dimpreună cu Femeile Mironosițe și cu ucenicii ascunși, Iosif cel cu bun chip și Nicodim, cei care au fost vestitorii și martorii Învierii celei de a treia zi a lui Hristos: „Nimeni să nu se teamă de moarte. A înviat Hristos! Lui fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin.”

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/Xt2rr5s51co

Duminică, 13/26 aprilie 2020 s-a prăznuit la Patriarhie Duminica Sfântului Toma.

În această Duminică, Biserica pomenește prima zi de după Înviere, când Iisus S-a arătat ucenicilor Săi în cămara cea de sus, „fiind seară în ziua aceea, întâia a săptămânii, și ușile fiind încuiate” (Ioan 20, 19). Toma nu era împreună cu ei și, când ucenicii i-au spus: „Am văzut pe Domnul”, el nu a crezut, ci a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). După opt zile S-a arătat Iisus iarăși ucenicilor și i-a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ian 20, 27-28).

Potrivit rânduielii Patriarhiei, acest praznic s-a sărbătorit în Biserica Învierii prin Vecernia Mare seara în ajun și Sfânta Liturghie dimineața în Sfântul Mormânt, condusă de Înaltpreasfințitul Mitropolit al Capitoliadei Isihie însoțit de puțini împreună-liturghisitori, datorită măsurilor de protecție a sănătății.

S-a prăznuit de asemenea în Cana Galileei prin Sfânta Liturghie pe care a săvârșit-o Egumenul Arhimandritul Hrisostom, respectând măsurile de siguranță.

Preafericitul Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, a trimis acest mesaj de încurajare credincioșilor din Cana:

„Veniți, din rodul cel nou al viței, al dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Hristos să ne împărtășim, lăudându-L pe Dânsul ca pe un Dumnezeu în veci”, cântă imnograful Bisericii. 

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși creștini,

Cel Care a îndurat crucea, a nimicit moartea și a înviat din morți, Hristos Dumnezeul nostru, ne-a adunat pe toți în acest loc sfânt din Cana Galileei ca să prăznuim „începutul minunilor pe care le-a făcut Iisus și Și-a arătat slava Sa și ucenicii Său au crezut în El” (Ioan 2, 11).

Praznicul de astăzi al nunții din Cana și al minunii transformării apei în vin, în această Duminică a Săptămânii Luminate sau a lui Toma, are o însemnătate aparte. Aceasta deoarece Învierea Domnului nostru Iisus Hristos constituie adevărul care este temelia credinței Creștine, după cum propovăduiește Sfântul Apostol Pavel: „Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (1 Corinteni 15, 13-14). Iar Paștele constituie principala sărbătoare a Bisericii Ortodoxe de Răsărit. „Căci Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7), spune înțeleptul Pavel.

Iisus Hristos a ales ziua nunții prietenului Său, Simon Cananitul, pentru a începe șirul sfintelor Sale minuni în prezența mamei Sale, a Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria. Iar Sfântul Pavel numește nunta „taină mare”: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Efeseni 5, 32).

Tâlcuind aceste cuvinte ale lui Pavel, Sfântul Ioan Damaschin spune că aici Sfântul Pavel se referă la învățătura despre unirea dintre Hristos și Biserică: „Taina se referă la un adevăr ascuns într-o reprezentare, căci faptul că femeia a fost luată din bărbat și unirea ei cu bărbatul Îl reprezentau pe Hristos și Biserica”.

Cu alte cuvinte, la această sfântă nuntă din Cana s-a săvârșit o taină prin care se preînchipuia adevărul ascuns, adică nunta duhovnicească dintre Hristos și Biserică, după cum mai limpede învață dumnezeiescul Pavel: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru Ea” (Efeseni 5, 25).

De altfel, această învățătură a lui Pavel o confirmă mărturia Sfântului Evanghelist Ioan din Apocalipsă: „Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului și mireasa Lui s-a pregătit” (Apocalipsa 19,7). Și adaugă: „Și mi-a zis: Scrie: Fericiți cei chemați la cina nunții Mielului. Și mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 19, 9).

Proorocia aceasta a Sfântului Ioan se referă la bucuria celor care se împărtășesc de Biserică, de Biserica triumfătoare, adică de Împărăția lui Dumnezeu care este înfățișată ca „nuntă a Mielului”. „Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor” (Matei 8,11), învață Domnul. Iar Andrei al Cezareei Capadociei, tâlcuind fragmentul „cei chemați la cina nunții Mielului”, spune: „Cină a lui Hristos este praznicul și bucuria armonioasă a celor mântuiți. Fericiți sunt cei ce vor avea parte de acestea și vor intra în cămara de nuntă cea veșnică împreună cu Mirele sfânt al sufletelor curate”.

La Cina cea de Taină, atunci când i-a învățat Taina Sfintei Euharistii, Domnul nostru Iisus Hristos, luând pâinea, a spus ucenicilor Lui: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și, luând paharul și mulțumind, le-a dat lor zicând: Beți dintru acesta toți, căci acesta este Sângele Meu, al Legii cele noi… Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu” (Matei 26, 26-29).

Rodul viței, adică vinul, care este un element nelipsit la o nuntă, aici, la Cina cea de Taină, constituie o preînchipuire și mai ales o pregustare a Sângelui vărsat din sfânta coastă împunsă a Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iată deci de ce Iisus Hristos a binecuvântat nunta și a arătat puterea Sa dumnezeiască desăvârșită prin transformarea apei în vin în Cana Galileei. 

Iată, de asemenea, de ce imnograful, Sfântul Ioan Damaschin cu bucurie strigă: „Veniți, din rodul cel nou al viței, al dumnezeieștii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăției lui Hristos să ne împărtășim lăudându-L pe Dânsul ca pe un Dumnezeu în veci”

Cu alte cuvinte, prin cinstitul Său Sânge vărsat pe Cruce, dar și prin „ziua Învierii”, Hristos înnoiește firea noastră omenească pe care a luat-o asupra Sa și a îmbrăcat-o cu podoaba nestricăciunii Sale, făcând-o astfel părtașă Împărăției sale veșnice – după cum cântă David: „Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat – și făcând-o comesean la Cina Sa, potrivit mărturiei Evanghelistului Luca care spune: „Fericit cel care va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14, 15). 

Iubiții mei frați, este limpede că dumnezeiescul Har cel izvorât din Taina nunții săvârșită în Biserică este sfințitor și întăritor pentru miri în conviețuirea lor după Hristos, prin dragoste și dăruire reciprocă, „după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25), precum și prin participarea lor tainică la mântuitoarea și negrăita Taină a unirii indisolubile a Mirelui Hristos cu Biserica mireasă.

La această Taină negrăită, pascală și dumnezeiască a nunții tainice precum și la Cina Lui s-a făcut părtaș și Sfântul Apostol Toma prăznuit astăzi pentru buna sa credință. El a cerut mai înainte, datorită necredinței lui, să pună degetul în semnul cuielor și mâna sa în coasta lui Hristos cel înviat și, cu adevărat, din iubirea de oameni a lui Iisus, a cercetat trupul Lui nestricăcios și îndumnezeit și a strigat: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28).

Și noi, iubiții mei, luminați de lumina neînserată a Învierii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, strigăm zicând: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Hristos a înviat!

În cadrul Sfintei Liturghii de noapte pe care a condus-o în Mănăstire Sfinților Ioan și Gheorghe Hozeviții, Preafericitul a rostit această cuvântare:

 „Această aleasă și sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, împărăteasă și doamnă, praznic al praznicelor este și sărbătoarea sărbătorilor, întru care binecuvântăm pe Hristos în veci”, cântă Sfântul Ioan Damaschin.

Iubiți frați în Hristos și Părinți,

Lumina neînserată a Învierii Mântuitorului nostru Hristos ne-a adunat astăzi în sfânta și străvechea Mănăstire Hozeva ca să prăznuim aleasa și sfânta zi, adică renașterea în Hristos. „Cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17), spune dumnezeiescul Pavel. 

 „Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului și era iarnă” (Ioan 10, 22), iarna necredinței, și a venit Iisus, Dumnezeu și Templu, Dumnezeu veșnic, Templu nou, care într-o zi s-a dărâmat și în trei zile iar s-a ridicat, care rămâne în veci, pentru ca eu să mă mântuiesc și să mă ridic din vechiul păcat și să devin zidire nouă, plăsmuit din nou prin iubirea Lui de oameni cea atât de mare”, spune Sfântul Ioan Teologul.

Învierea cea de a treia zi a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos constituie sfârșitul tainei dumnezeieștii Iconomii, adică a întrupării și înomenirii lui Hristos, Dumnezeu Cuvântul, din curatele sângiuri ale Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Iată de ce în mod special la această sărbătoare pascală Îl binecuvântăm pe Hristos în veci.

În această Duminică, a doua după Paști, sărbătorim înnoirea Învierii lui Hristos și pipăirea Lui de către Sfântul Apostol Toma: „Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru și Toma împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fii necredincios, ci credincios. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 26-28). 

Tâlcuind mărturia aceasta din Evanghelia după Ioan, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Este un obicei cu totul binecuvântat acela că săvârșim sfintele sinaxe în Biserici în ziua a opta, adică Duminica. Și dacă e nevoie să spunem ceva mai tainic, necesar pentru a înțelege sensurile, ușile le închidem, dar Hristos vine și Se arată nouă tuturor văzut și nevăzut. Nevăzut ca Dumnezeu și văzut în trup, îngăduind și dând sfântul Său trup să fie pipăit. Prin harul lui Dumnezeu, ne apropiem și ne împărtășim de tainica binecuvântare, primindu-L în mâini pe Hristos, pentru ca și noi să credem fără urmă de îndoială că a ridicat același Templu”.

Cu alte cuvinte, împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos constituie mărturia nemincinoasă a Învierii din morți a lui Hristos. De aceea Sfântul Părintele nostru Chiril ne atrage atenția, zicând: „Să lepădăm, dar, ca pe un lucru vătămător, necredința și, după ce ne vom atinge de Hristos, cu totul încredințați vom fi și ne vom afla având cuget neîndoielnic”.

Veniți, dar, frații mei, să înnoim și noi sufletele noastre în ziua purtătoare de lumină a Învierii „pentru că trupul nostru este Templu al Duhului Sfânt care este în noi” (1 Corinteni 6, 19). Această mărturie adevărată, o mărturisesc și cei care s-au făcut părtași nestricăciunii, adică Învierii lui Hristos, Sfinții care au trăit aici: Gheorghe și Ioan, precum și Sfântul Ioan cel Nou Hozevitul. Și să o rugăm mai ales pe Maica Domnului, cea plină de slavă și mai presus de toate făpturile, să mijlocească la Fiul și Dumnezeul ei pentru noi toți.

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le. Adevărat a înviat Domnul!

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/S4kxnGsbaIA

Luni în Săptămâna Luminată, pe 7/20 aprilie 2020, s-a prăznuit Sărbătoarea Paștilor, după tradiția de la Biserica Patriarhală a Mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, cu Utrenia de Paște, Canonul de Paște al Sf. Ioan Damaschin și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujbele au fost conduse de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, la rugăciune participând Părinții Aghiotafiți care locuiesc în Mănăstirea Centrală și Consulul General al Greciei în Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos. Nu au fost prezente maici sau creștini credincioși locali, datorită continuării măsuri de siguranță care interzic adunările.

În Săptămâna Mare a acestui an unele slujbe nu s-au ținut la Biserica Sfântului Mormânt din același motiv. La Biserica Sfântului Mormânt s-au făcut doar slujba Prohodului, a Sfintei Lumini și a Învierii, în noaptea de Paște.

Toate celelalte slujbe au fost ținute la Biserica mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, în liniște totală, răbdare monahală și fără participarea vreunor monahii sau pelerini.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/MvSGed1N6qQ

În Duminica Paștilor după-amiază, la 12.00 / 13.00 (ora de vară), Patriarhia a sărbătorit a doua Înviere, care este cunoscută și sub numele de Sărbătoarea Iubirii.

Anul acesta, din cauza măsurilor de securitate pentru sănătatea publică, sărbătoarea nu a fost prăznuită cu procesiunea festivă către Biserica Sfântului Mormânt, ci la sediul Patriarhiei.

Mai întâi s-a citit Ceasul al Nouălea la Sala Recepției, în timp ce Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului S-a îmbrăcat cu toate veșmintele liturgice patriarhale, iar arhiepiscopii, preoții și diaconii cu veșmintele lor, la slujbă fiind prezent Consulul General al Greciei în Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos.

Apoi, au mers la Biserica Sfinților Constantin și Elena, în timp ce corul cânta imnurile Învierii.

S-a ținut Vecernia pascală plină de bucurie, în timpul căreia s-a citit pericopa evanghelică, de la Sfântul Ioan, cu prima arătare a Domnului Înviat ucenicilor Săi, în Foișor în greacă, arabă, rusă, germană, română și ebraică, declarând dragostea și universalitatea Evangheliei pentru toate neamurile.

Din partea Secretariatului-General

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos din morți a fost prăznuită la miezul nopții din Sâmbăta Mare spre duminica de Paști, pe 5/18 aprilie 2020.

Cu ocazia acestei sărbători, Biserica slăvește cu recunoștință evenimentul dumnezeiesc și minunat prin care Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Cel Răstignit, Iisus Hristos din Nazaret, fiind înmormântat, a cucerit puterea diavolului și tăria iadului și a înviat din morți, ridicându-i, de asemenea, pe Adam și pe urmașii săi prin mâna Sa puternică.

Biserica din Ierusalim a prăznuit această sărbătoare la Biserica Sfântului Mormânt, la Sfântul Mormânt binecuvântat și gol, cu Slujba Utreniei, Canonul din Sâmbăta Mare și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu predica Sfântului Ioan. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, având drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, ÎPS Arhiepiscop Aristovul al Madabei și doar câțiva arhimandriți, mai puțin de zece în total, datorită măsurilor de siguranță impuse de Poliția israeliană din cauza virusului corona.

Înainte de Sfânta Împărtășire, Părintele Secretar General a citit Pastorala de Paște a Preafericitului, reprodusă mai jos în limba română :

TEOFIL III

Prin mila lui Dumnezeu Patriarh al Sfântului Oraș al Ierusalimului

Și al întregii Palestine

Pentru toți enoriașii Bisericii, har, milă și pace

De la Preasfântul și de Viață-Dătătorul Mormânt

Al lui Hristos Cel Înviat.

„Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începutul altei vieți veșnice și săltând lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul Cel binecuvântat Dumnezeul Părinților și preaslăvit”. (Tropar Cântarea a Șaptea din Canonul Învierii de Sf. Ioan Damaschin)

Cu bucurie nespusă și absolută, cu inimi curate și buze nepângărite, cu glas fericit, neîncetat și veselie cucernică, Biserica proclamă în noaptea Învierii și în întreaga perioadă de Paște,  cu glas mare, că „Hirstos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Cu fermitatea credinței în Cel răstignit și înviat din morți, Domnul nostru Iisus Hristos, și în speranța Învierii la viața veșnică, Biserica noastră cântă „Ziua Învierii,și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem „Fraților!” și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere”.

Acest mesaj minunat și plin de bucurie al biruinței morții este rodul răstignirii lui Hristos, căci „iată, a venit prin cruce, bucurie la toată lumea”. Biruința lui Hristos asupra morții a venit prin jertfa Sa pe Cruce. Hristos, Fiul Unul-Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, S-a adus de bună voie pe Cruce ca jertfă neprihănită pentru iertarea păcatelor noastre . Așa cum spunea profetul Isaia, „ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.” (Isaia 53:7), și așa cum Sfântul Ioan Botezătorul a arătat spre El, recunoscându-l, El S-a făcut pe Cruce „mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumi” (Ioan 1:29). Lucrul cel mai minunat în toată această taină, care arată dragostea fără margini a lui Dumnezeu pentru noi, este ceea ce spune și Apostolul neamurilor: „Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi” (Romani 5:6-8). Fiind fără păcat, Hristos „Dumnezeu fiind în chip, … S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând” (Fil. 2:6-7), S-a smerit, a venit la Cruce de bună voie și prin sângele Său cel preacurat „vrând să dea har datoriilor celor de demult a venit singur la cei ce se depărtaseră de harul Lui, și spărgând zapisul”(Acatistul Buneivestiri al Născătoarei de Dumnezeu, partea a patra).

După ce a suferit în trup pentru noi și a fost îngropat, Hristos a coborât la iad. În lăcomia lui, iadul aștepta să-L înghită pe Fiul lui Dumnezeu, dar datorită smereniei jertfei Sale, iadul nu a putut avea putere asupra Lui. Iadul a fost înșelat și îngrozit. Crezând că a primit o ființă muritoare, L-a întâlnit pe Dumnezeu, pe Dumnezeu și pe om, pe Dumnezeu-omul Iisus Hristos, care atât prin puterea lui Dumnezeu Tatăl, cât și prin a Lui, a înviat din morți, devenind pârg morților și le-a arătat tuturor oamenii din trup calea spre învierea din morți. El a căutat oile pierdute în iad, la fel cum a făcut-o pe pământ, a propovăduit Evanghelia pocăinței și a mântuirii lui Adam și Evei și urmașilor lor, și așa cum descrie icoana ortodoxă a Învierii, și i-a dus în Rai împreună cu El. De atunci, prin puterea și credința în Înviere, noi oamenii murim numai în trup, ne lepădăm de trupul nostru pământesc, întrucât „Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:50), și trăim cu El în suflet și în duh, “astept[ând] învierea morților și viața veacului ce va să vie” (Crezul).

Hristos a prezis această taină a învierii din morți prietenilor și ucenicilor Săi, pe când El încă locuia cu ei pe pământ și după Învierea Sa. “S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare” (Fapte 1:3), arătându-Se lor  în trupul Său cel răstignit cu semnele cuielor, dar strălucitor și slăvit. Prin ucenicii care I-au fost martori oculari, El a transmis această taină trupului Său, Biserica, pe care a stabilit-o prin Duhul Mângâietor, pe care ni L-a trimis nouă de la Tatăl, după Înălțarea Sa la Ceruri în ziua Cincizecimii, la cincizeci de zile după Înviere.

Încă de atunci, Biserica, aceea pe care, după cuvintele adevărate ale Domnului, „porţile iadului nu o vor birui” (Mat. 16:18), își continuă misiunea pe pământ. Îl propovăduiește pe Hristos Cel  Întrupat, Răstignit și Înviat și îi botează în Numele Său pe cei care cred în El, îi sfințește cu tainele sale și se roagă pentru împăcarea oamenilor și pentru întreaga lume. Îi sprijină pe oamenii care suferă, cu toată puterea sa, se roagă Domnului nostru Iisus Hristos, tămăduitorul sufletelor și al trupurilor, pentru încetarea pandemiei curente a noului virusului, pentru vindecarea celor afectați și pentru mila Sa față de cei care au murit datorită virusului atât de nemilos, cu siguranța că „deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu.  Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi.” (2 Cor. 13:4).

În ziua luminoasă a Învierii, Biserica noastră a Ierusalimului, Maica Bisericilor, se roagă de asemenea din Mormântul Dătător de Viață, unde Hristos a fost înmormântat și de unde a înviat, pentru unitatea Bisericii și pentru pace în Orientul Mijlociu, și urează turmei sale de credincioși din Țara Sfântă și din toată lumea, puterea și binecuvântarea lui Iisus Hristos Cel Înviat.

Hristos a Înviat!

În Sfântul Oraș al Ierusalimului, PAȘTE 2020

Cu binecuvântări Părintești și Patriarhale,

Rugător fierbinte pentru toți înaintea lui Dumnezeu,

TEOFIL III

Patriarhul Ierusalimului

Din partea Secretariatului-General

În Sâmbăta Mare la prânz, pe 5/18 aprilie 2020, Patriarhia a oficiat slujba Sfintei Lumini, după Tipicul stabilit de Status quo.

Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului a coborât la Biserica Sfântului Mormânt pe scara de la Catedrala Sf. Iacov la ora 12.00 / 13.00. ora de vară și a intrat în Sfântul Altar pentru a da binecuvântarea armenilor, copților și sirienilor, pentru a primi Lumina Sfântă. A urmat o procesiune întreită în jurul Sfintei Edicule, iar Preafericitul a intrat apoi în Sfântul Mormânt, în timp ce reprezentantul armean a rămas în încăperea Îngerului.

După rugăciune, Patriarhul a primit Sfânta Lumină de la Sfântul Mormânt și a dat-o mai întâi prin deschiderea spre sud și apoi de la intrarea Ediculei Părinților. Nu au fost pelerini din cauza pandemiei.

ÎPS Arhiepiscop Dimitrie al Lyddei a dus Lumina Sfântă reprezentanților Ambasadelor Țărilor și Bisericilor Ortodoxe, – Consulului General al Greciei în Ierusalim, domnul Christos Sophianopoulos, pentru a o transmite Bisericii Greciei. Lumina Sfântă a fost transportată la aeroport și predată reprezentanților țărilor care au rămas în interiorul avioanelor.

Lumina Sfântă a fost dusă Comunităților de limbă arabă ale Patriarhiei din Israel, Iordania, Autonomia Palestinei și Gaza de către reprezentanți desemnați.

Din partea Secretariatului-General

În Vinerea Mare seara, pe 4/17 aprilie 2020, în jurul orei 9.00 p.m., Patriarhia a făcut la Biserica Sfântului Mormânt slujba modestă, smerită dar minunată a Prohodului. În cazul acestei slujbe, Biserica pomenește înmormântarea și coborârea la iad a Domnului nostru Iisus Hristos după răstignirea Lui. Acolo, Domnul a predicat mesajul mântuirii și slobozirea din întuneric și din chinurile iadului a celor răposați, spunând; „Întorceți-vă din nou în rai”. Această slujbă, care este de fapt Utrenia din Sâmbăta Mare, a inclus cei Șase psalmi aleși, Canonul din Sâmbăta Mare, procesiunea în jurul altarelor din Biserica Sfântului Mormânt, încheindu-se pe Înfricoșătoarea Golgota.

Acolo, după citirea pericopei evanghelice și închinare, arhiereii au luat Sfântul Epitaf de mătase de pe Sfântul Altar de pe Golgota și l-au așezat pe Piatra Mirungerii, unde s-a citit Evanghelia coborârii de pe cruce.

A urmat o procesiune de trei ori în jurul Sfintei Edicule și apoi epitaful de mătase a fost așezat pe Sfântul Mormânt. Prohodul s-a cântat după aceea, iar restul slujbei a continuat cu binecuvântările, laudele, Doxologia și Predica Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, reprodusă mai jos în traducere:

„Preafericite Părinte și Stăpâne,

Excelența Voastră, domnul Consul General al Greciei,

Cuvios sobor al Înalților Preoți,

Cuvioși Părinți,

Cucernici pelerini,

În această seară a Sfintei Vineri, Biserica trăiește răstignirea Fiului și a Cuvântului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos din Nazaret. – „Astăzi S-a spânzurat pe  lemn Cel Ce a spânzurat pământul pe ape – Cu piroane de fier s-a pironit Mirele Bisericii.” – iar în zorii zilei de sâmbătă sfânta Biserică trăiește înmormântarea Sa în trup – „Cel Ce ești viața Te-ai coborât în mormânt, Hristoase, și s-au spăimântat oștile îngerești – de pe lemn luându-Te, Iosif din Arimatea Te pune în mormânt”.

Biserica trăiește astăzi aceste două evenimente, cunoscând amănuntele de la martorii oculari ai Sfintelor Scripturi, împreună-răstignită cu Cel Care a fost răstignit pentru ea și fiind înmormântată împreună cu El, care a fost înmormântat ca un muritor și a mers în iad.

Pomenind acestea, Biserica crede că răstignirea lui Hristos s-a făcut prin liberul arbitru și decizia răstignitorilor Săi, dinainte-cunoscută dar nu predestinată de Dumnezeu. Răstignitorii nu au putut să tolereze că El era Fiul Întrupat și Cuvântul lui Dumnezeu care a venit pe pământ și, prin urmare, L-au condamnat la moarte. Biserica se roagă pentru iertarea păcatului lor, așa cum El le-a cerut de la Cruce „Tată, iartă-i; că nu știu ce fac ”(Luca 23:34). Iisus a avut puterea de a evita această moarte, fie ca om, fie prin puterea Sa dumnezeiască, cu toate acestea El a intrat în ea de bună voie. După ce a fost trădat, arestat, batjocorit: „Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa ”(Fapte 8:32). Așa cum spune Apostolul neamurilor: „Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi.” (Romani 5: 6-8). Prin smerenia și kenoza de pe Cruce, Hristos a cucerit puterea potrivnică și chiar moartea. Pentru Biserică, Crucea lui Hristos este începutul existenței, al vieții și al învierii ei. Din acest motiv, cântă: „Crucii Tale, ne închinăm Hristoase și sfântă învierea Ta o lăudăm și o mărim”. De aceea Sfântul Ioan Damaschin spune „Crucea Sa prețioasă este mai presus de toate lucrurile minunate pe care le-a lucrat Hristos… și cu adevărat lemnul prețios și sfânt, pe care Hristos S-a pus ca jertfă pentru noi, este sfințit prin atingerea Sfântului Său Trup și Sânge, ei ne închinăm , [și] cuielor, lancei, veșmintelor, locurilor sfinte care sunt ieslea, peștera, Golgota, Mormântul mântuitor, de viață dătător, Sionul, Acropola Bisericilor și altele asemenea, după cum spune proorocul David: Intra-vom în locaşurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui (Psalmul 131: 7).” (Ediția Sf. Ioan Damaschin a Credinței Ortodoxe).

Picioarele lui au stat pe locul Înfricoșătoarei Golgota. Acolo, în timpul domniei lui Pontius Pilat, Dumnezeu „a lucrat mântuirea în mijlocul pământului”. Prin Crucea Fiului Său, i-a unit pe evrei și greci într-un singur trup, un singur neam, o singură Biserică. El ne-a chemat, pe noi, popoarele care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, care eram departe de El, la mesajul împăcării Sale, iar noi, neamurile, după ce am acceptat aceasta, ne-am făcut prieteni ai lui Dumnezeu: „Anume că neamurile sunt împreună moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşi ai făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie” (Efeseni 3: 6). Dumnezeu ne-a altoit în trupul Bisericii. Alăturându-ne trupul Bisericii, am fost învățați să trăim cu semenii noștri de pe pământ în împăcare, dreptate, pace și dragoste, chiar iubire față de dușmanii noștri, amintindu-ne că „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3:20).

Cu toate acestea, dragostea lui Dumnezeu pentru om, Care „pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?” (Romani 8:32), potrivit Sfântului Pavel, ne-a inclus în pronia mântuirii prin cruce nu numai pe noi, cei care trăim pe pământ, arătându-ne calea mântuirii, ci și pe morți, cei care erau prizonierii iadului, locuind în întuneric și în umbra morții, așteptând mântuirea. Prin Cruce, Fiul lui Dumnezeu a coborât la iad, ca Acela Care are putere atât asupra celor vii cât și asupra celor morți și a căutat oile pierdute în întuneric, așa cum a făcut-o pe pământ; l-a căutat pe omul căzut, pe Adam și pe urmașii săi, iar în lumina Dumnezeirii Sale i-a ridicat spunând: „întorceți-vă iarăși în rai”. Primul care a intrat în rai a fost hoțul de pe cruce, care a folosit pocăința drept cheie a lui : „Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta”. După cum spune Sfântul Ioan Damaschin : „Așa cum soarele neprihănirii a răsărit pe pământ, sufletul îndumnezeit al lui Hristos a coborât la iad, pentru ca lumina să strălucească asupra celor care se aflau în întuneric și în umbra morții de sub pământ … și după ce i-a eliberat pe cei legați acolo din vechime , imediat S-a îndepărtat de morți, deschizând calea învierii pentru noi” (Edit. Credinței Ortodoxe).

Biserica Ierusalimului, „care a fost prima care a primit iertarea păcatelor prin înviere”, se mândrește cu Hristos Cel răstignit și Îl laudă astăzi ca pe Cel Care a adormit în trup, prin cântările Prohodului, în această slujbă smerită, oficiată de Întâi-Stătătorul său, Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil, și se roagă împreună cu El, din mormântul binecuvântat și gol, ca Domnul să se uite spre via turmei Sale din toată lumea, să o călăuzească și să o conducă spre slava învierii, și să nu îi lase pe cei care sunt testați pozitiv ca infectați de virusul mortal, pe plan local și în toată lumea, ci prin puterea de vindecare și milă, El să îi ducă la revenire din boală, sănătate, viață bună și prosperitate, și să privească în mod favorabil asupra creștinilor din Orientul Mijlociu și asupra tuturor celor care locuiesc în Țara Sfântă, urându-le tuturor o sărbătoare veselă a Învierii, plină de bucurie și binecuvântare. ”

Din partea Secretariatului-General