Vineri în după-amiaza celei de-a doua săptămâni a Postului Mare, pe 13/26 martie 2021, după Vecernia pentru Ziua Numelui Preafericitului Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, la Biserica Sfântului Mormânt, s-a făcut a doua Stare a Acatistului.

Imnul Acatist a fost citit de ÎPS Părinte Arhiepiscop Teofan al Gerassei, Preafericitul participând la rugăciune. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon și de dl. Vasilios Gotsopoulos, la slujbă participând Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras, călugări și călugărițe ale Patriarhiei și membri ai comunității elene.

Din partea Secretariatului General

Joi, pe 12/25 martie 2021, Patriarhia a organizat o Doxologie la catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt pentru aniversarea a 200 de ani de la Revoluția din 25 martie 1821.

Doxologia a fost oferită ca mulțumire lui Dumnezeu pentru întărirea luptei poporului nostru pentru a fi eliberat din cei patru sute de ani de sclavie sub Imperiul Otoman.

După Doxologie, s-a făcut o rugăciune pentru odihna sufletelor celor care au luptat și și-au dat viața în această luptă sacră, căpetenii, generali, soldați simpli și mucenici naționali.

Doxologia a fost condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarhul Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe Arhiepiscopii Aghiotafiți, Ieromonahii și Ierodiaconii, la rugăciune participând călugări și laici, membri ai Bisericii și ai Comunității Grecești, împreună cu Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras și membrii Consulatului.

După Doxologie, în sala Patriarhiei, Preafericirea Sa a adresat această cuvântare:

„Trebuie să păziți credința voastră și să o întăriți, pentru că, atunci când am luat armele, am spus mai întâi „pentru Credință” și apoi „pentru Patrie!” (din discursul Mai-marelui Moriei Theodoros Kolokotronis la Pnyka, 13 noiembrie 1838).

Excelența voastră, domnule Consul General al Greciei Evanghelos Vlioras,

Cinstiți Părinți și Frați,

Iubiți frați în Hristos,

Aniversarea de astăzi a zilei de 25 martie 1821 are o deosebită însemnătate, pentru că în anul în curs, 2021, se împlinesc două sute de ani de la evenimentul cel mai important din istoria modernă a Greciei, adică începutul Revoluției grecești din 1821.   

Revoluția din 1821 constituie, fără îndoială, un punct luminos nu numai pentru istoria greacă, ci și pentru cea universală. Și aceasta pentru că, după cum spune Theodoros Kolokotronis, „Când am hotărât să facem Revoluția, nu am socotit câți suntem, nici câte care de luptă avem, ci a coborât asupra noastră a tuturor, ca o ploaie, dorința de libertate. Și clerul, și conducătorii noștri, toți ne-am înțeles cu privire la acest scop și am făcut Revoluția”.

„Dorința de libertate”, adică principiul libertății cel sădit în inimile și cugetele grecilor nu este altul decât principiul libertății în Hristos. „Stați tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1), spune dumnezeiescul Pavel. Era cu neputință ca acest principiu al libertății în Hristos să rămână în stăpânirea întunericului (Cf. Coloseni 1, 13), sub robia și tirania otomanilor.

Spunem aceasta pentru că înlăturarea jugului otoman de către luptătorii de la 1821 nu a fost un simplu act de eroism și sacrificiu de sine ci, mai ales, o imitare a mărturisitorilor dragostei lui Hristos. „Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc și prin apă și ne-ai scos la odihnă” (Psalmul 65, 12), spune Psalmistul.

Răscularea luptătorilor eleni a fost cauzată de imbolduri firești, adică spontane și curate, iar nu exogene, adică de clasă și politice. Aceasta o arată și deviza națională a mai-marelui Moriei Theodoros Kolokotronis: „Acum se dă lupta pentru credința lui Hristos cea sfântă și pentru libertatea patriei”, precum și marea contribuție a Bisericii prin clerul ei în toate treptele lui. Egumeni și simpli monahi ai multor Mănăstiri s-au făcut pildă de ardere de tot. Ei s-au jertfit, udând cu sfântul lor sânge pomul libertății. „Libertatea și Elenismul sunt frați gemeni” spune poetul Giannis Ritsos.

Revoluția de la 1821 a dat la iveală personalitatea grecilor, marcată de valorile etice și spirituale ale cugetului elen-creștin care, după ce, vreme de patru veacuri, a îndurat insulta robiei, a condus în cele din urmă la goarna de eliberare a lui Riga Fereos: „libertate sau moarte”. Biserica, fiind întruparea cugetului eleno-creștin, a constituit „centrul și rezultanta vieții naționale, nu ca o autoritate asupra poporului și ca o organizație ci ca o suflare și putere interioară care a dat viață trupului național, unind membrele lui prin credința comună și fortificându-i puterea”, după cum afirma cel întru fericită pomenire Mitropolitul Kozanei Dionisie, referindu-se la contribuția Bisericii la Revoluția din 1821.

Aniversarea din acest an a împlinirii a două sute de ani de la Renașterea Națională din 1821 nu trebuie privită doar ca o simplă amintire a unui eveniment istoric însemnat ci, mai degrabă, ca un izvor nesecat de putere dătătoare de lumină care strălucește sufletul și mintea tuturor celor ce doresc să cunoască adevărul sau, potrivit Sfântului Apostol Pavel, „pentru toți cei care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus” (2 Timotei 3, 12). 

Cinstita noastră Obște Aghiotafită și Noi, ascultând cuvintele Apostolului Pavel: „ca fiind pe pragul morții, deși iată că trăim, ca niște pedepsiți, dar nu uciși, ca niște întristați, dar pururea bucurându-ne” (2 Corinteni 6, 9-10) și „știind în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziți din somn” (Romani 13, 11), am coborât în Sfânta Biserică a Învierii unde, după datorie, am înălțat laudă de mulțumire și doxologie lui Dumnezeu cel în Treime la pomenirea Renașterii bine-credinciosului neam al Elenilor și a poporului nostru. De asemenea, am adus rugăciuni pentru veșnica odihnă în Împărăția celor vii a sufletelor celor care pentru credință și patrie au luptat eroic și au căzut în lupta sfântă a bine-credinciosului neam al Elenilor Ortodocși mucenicește săvârșindu-se.

Pentru toate acestea îngăduiți-ne să ridicăm paharul și așa, cum se cuvine, să exclamăm:

Trăiască 25 Martie 1821!

Trăiască neamul bine-credincios și împărătesc al Elinilor Ortodocși!

Trăiască Grecia!

Trăiască Obștea noastră Aghiotafită!”

Consulul General a ținut de asemenea un discurs, redat mai jos în limba română:

„Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfințiți Arhiepiscopi,

Cuvioși Părinți,

Dragi colegi,

Dragi studenți,

Doamnelor și domnilor

Astăzi se împlinesc 200 de ani de la momentul istoric al națiunii noastre, proclamarea Revoluției din ’21, care a avut ca ocazie fericită înființarea statului grec modern și renașterea democrației în locul ei de origine.

În fiecare perioadă istorică, există un pol, un eveniment istoric care o marchează și devine un punct de referință pentru noi toți mai târziu. 25 martie 1821 este această piatră de hotar în istoria elenismului, a Balcanilor, a Europei, deoarece grecii au luat decizia eroică de a se ridica, singuri împotriva multora, împotriva tiraniei otomane și de a revendica Libertatea cu sângele lor.

Prin urmare, este o onoare specială pentru Consulul General al patriei să se adreseze Venerabilei Frății Aghiotafite și Elenismului Țării Sfinte, cu ocazia celor  două sute de ani de la Revoluția din 1821, o luptă pentru altare și vetre, un punct de referință și un simbol pentru națiunea greacă.

Era primăvară chiar acum două secole când elenismul a preluat armele sfinte pentru a-și revendica libertatea. Această măreție de neegalat a idealului grecilor i-a cuprins în ansamblu pe luptătorii obișnuiți și pe marinari, Sfântul Cler, negustorii și cărturarii. „Cu toții avem această patrie împreună, atât cei înțelepți, cât și cei neștiutori, cei bogați și cei săraci, politicienii și militarii și cei mai neînsemnați oameni”, a scris vocea conștiinței noastre colective, generalul Makrygiannis.

Semințele Revoluției au prins rădăcini mai întâi în zone îndepărtate de Grecia actuală, în Rusia și în Balcani, unde erau activi grecii liberi. Cursul, însă, nu a fost ușor. Martiriul lui Rigas și al colaboratorilor săi din toate părțile Hellenismului: Ioannis Karatzas (31 de ani, cărturar din Nicosia), Efstatios Argentis (31 de ani, negustor din Chios), Dimitrios Nikolidis (32 de ani, medic din Ioannina) ), Antonios Koronios (27 de ani, negustor din Chios), Theocharis Georgios Tourountzias (22 de ani, negustor din Siatista), Ioannis Emmanouil (24 de ani, student la medicină din Kastoria) și Panagiotis Emmanouil (22 de ani, fratele lui Ioannis), în Turnul Neboisa, o fortăreață de pe malul râului din Belgrad, [martiriul lor] a inspirat fondarea Societății Prietenilor din Odessa, care a răspândit semințele Revoluției.

Viziunea și așteptările pionierilor Revoluției, eroii cunoscuți și necunoscuți care și-au sacrificat viața în condiții inimaginabile pentru noi astăzi, au inspirat elenismul aservit și toți iubitorii de libertate din întreaga lume, creând mișcarea filelenică care a șocat Europa și America. Merită menționat cazul primei țări care a recunoscut oficial Revoluția noastră – Haiti – , trimițând 100 de voluntari și un transport de 25 de tone de cafea lui Adamantios Korais, pentru a fi vândută la Paris, profitul urmând a fi folosit pentru a cumpăra arme pentru Revoluţie.

Există nenumărate exemple de eroism și sacrificiu mai presus de datorie în timpul Revoluției noastre naționale.

Să ne gândim la lupta celor din Garda sfântă din bătălia de la Drăgășani, unul dintre cele mai emoționante momente din istoria Greciei, în februarie 1821, când soldații s-au jertfit, credincioși jurământului lor. Un exponat valoros din Muzeul de Istorie din Atena este uniforma neagră a unui soldat din Garda sfântă de la Drăgășani pe care a rămas imprimat sângele cu care luptătorul a altoit arborele libertății noastre.

Deci, repetăm ​​pe bună dreptate pentru ei versurile marelui nostru poet Andreas Kalvos:

„Să nu plouă niciodată norul

Și vântul greu,

Să nu împrăștie

Pământul binecuvântat

Care te acoperă”

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfințiți Arhiepiscopi

Cuvioși Părinți,

Doamnelor și Domnilor,

Anul 2021 ne reînvie speranțele pentru descompunerea bolii infecțioase actuale. În același timp, pentru noi, grecii de pretutindeni, este încărcat cu un simbolism istoric suplimentar puternic.

Aniversarea a 200 de ani de la renașterea noastră națională ne invită să reflectăm la succesele și provocările vieții noastre naționale și să ne înarmăm cu curaj și perseverență pentru a răspunde provocărilor moderne bazate pe moștenirea care ne-a fost lăsată moștenire de lupta protagoniștilor eroici ai libertății noastre.

Aniversările noastre naționale nu sunt doar o ocazie de a sărbători trecutul, ci sunt puncte cheie care ne readuc în minte evenimentele care au forjat și modelat memoria istorică colectivă a grecilor de pretutindeni. Viziunea și valorile care ne-au inspirat luptătorii pentru libertate nu pot decât să ne inspire și să ne ghideze acțiunea astăzi. Viziune și valori care dobândesc un sentiment suplimentar de veșnicie pentru elenism, care este chemat astăzi, ca și atunci, să-și apere demnitatea națională și supraviețuirea.

Căci Țara Sfântă, Patriarhia Ierusalimului, ca parte integrantă a credinței noastre ortodoxe și a elenismului, a fost și rămâne un punct de referință, păzitor al valorilor morale și spirituale ale mucenicilor greci ortodocși din Țara Sfântă ca sursă de viață și speranță.

Aniversarea de astăzi subliniază disponibilitatea neclintită a grecilor de pretutindeni de a ne susține libertatea, independența și mândria națională, știind foarte bine că prețul libertății este întotdeauna ridicat și că țara noastră este binecuvântată pentru că există întotdeauna cei care vor plăti de bunăvoie acest preț.

Cu aceste gânduri, vă invit pe toți să strigăm:

 Trăiască 25 martie 1821!

Trăiască Grecia!”

Duminica din data de 7/20 martie 2021 a fost prăznuită de Patriarhie ca Duminica Ortodoxiei, biruința Înălțării Sfintelor Icoane, după cum rânduiește Triodul Bisericii, potrivit celui de al șaptelea Sinod Ecumenic (787 d.Hr.) din timpul Împărătesei Teodora și a fiului ei, Mihail, și a Patriarhului Metodie al Constantinopolului.

1. Vecernia

Acest praznic s-a sărbătorit ca „Parrisia”, potrivit tipicului Patriarhiei și a rânduielii status quo-ului în Sfânta Biserică a Învierii. Seara s-a săvârșit Vecernia Mare în cadrul căreia s-a citit Ceasul al nouălea în Biserica Sfinților Constantin și Elena și a avut loc întâmpinarea cu tămâiere în fața Pietrei Ungerii, închinarea la Sfântul Mormânt și la Golgota de către Arhierei și Părinții membri ai Sfântului Sinod. S-a bătut toaca și s-a tămâiat la Sfintele Altare, a avut loc Vohodul Mare și Litia, conduse de Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului, împreună cu care au slujit Arhierei, Ieromonahi Aghiotafiți și diaconi. Au cântat Ierodiaconul Simeon în strana dreaptă și domnul Vasilios Gotsopulos în strana stângă. Au luat parte Consulul General al Greciei la Ierusalim și doar câteva monahii, datorită pandemiei de covid 19.

1. Ziua praznicului

În Duminica Ortodoxiei s-a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Învierii, condusă de Preafericirea Sa Părintele nostru Teofil Patriarhul Ierusalimului împreună cu care au slujit Preasfințiții Arhierei: Mitropolitul Isihie al Capitoliadei, Arhiepiscopii Teofan al Gherasei, Aristarh al Constantinei, Teodosie al Sevastiei, Dimitrie al Lidei, Filumen al Pellei și Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioachim al Elenupolei, Ieromonahi și diaconi Aghiotafiți, în frunte cu Arhimandritul Nectarie, Gheron al Kamarasei. Au cântat Ierodiaconul Simeon în strana dreaptă și domnul Vasilios Goțopulos în strana stângă. Au luat parte Consulul General al Greciei la Ierusalim și câțiva monahi și credincioși.

Sfânta Liturghie a fost urmată de procesiunea cu Sfintele Icoane. S-au înconjurat de trei ori Sfântul Mormânt și fiecare dintre Sfintele Altare, s-a citit Sinodicon-ul Ortodoxiei în greacă și arabă în fața Sfântului Mormânt spre veșnica pomenire a celor ce se închină sfintelor icoane și anatema celor care se leapădă de ele.

În sunetul clopotelor, au urcat la Patriarhie, unde Preafericitul a adresat acest cuvânt:

„Prăznuia, sărbătorea poporul Domnului cel cu numele lui Hristos, văzând Biserica iarăși strălucind de frumusețea dumnezeiescului chip, pe care Dumnezeu ca om l-a purtat ca să ne mântuiască pe noi”, cântă Sfântul Teodor Studitul.

Sfânta Biserică Ortodoxă prăznuiește și sărbătorește astăzi Înălțarea sfintelor și cinstitelor Icoane, care s-a petrecut în timpul Împăraților de veșnică-pomenire ai Constantinopolului Mihail și maica sa Teodora și în vremea Sfântului Patriarh Metodie Mărturisitorul. 

Acest eveniment al Înălțării Sfintelor Icoane constituie un moment istoric din viața Bisericii. Și aceasta pentru că după trecerea a mai bine de trei veacuri de la formularea învățăturii dogmatice despre taina dumnezeieștii Iconomii, adică unirea într-un Ipostas a firii dumnezeiești și omenești în Domnul nostru Iisus Hristos, a răsărit iar neghina nestorianismului și a ramurilor lui: monofizismul și monotelismul. 

În icoane este reprezentată întruparea lui Dumnezeu Cuvântul Hristos, după cum limpede spune imnograful, Sfântul Teodor Studitul: „Cuvântul Tatălui cel necuprins, din tine, Născătoare de Dumnezeu, S-a cuprins, întrupându-Se, și chipul cel întinat la chipul cel dintâi întorcându-l, cu dumnezeiasca podoabă l-a amestecat. Deci, mărturisind mântuirea, îl închipuim cu fapta și cu cuvântul”.

Înălțarea icoanelor constituie mărturisirea mântuirii noastre în Hristos și prin Hristos. Înălțarea sau, mai bine zis, închinarea Sfintelor Icoane nu se referă la partea lor materială, ci la persoana închipuită sau la evenimentul din Sfânta Scriptură: „Nu materiei aducem închinarea, căci cinstirea icoanei se transmite prototipului (persoanei reprezentate)”, învață Sfântul Ioan Damaschin, invocându-i pe marii Părinți ai Bisericii predecesori lui, precum Marele Vasile.

Cu alte cuvinte, cinstea pe care o aducem icoanelor se adresează prototipului. Acest adevăr l-au propovăduit Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu la Sinodul al șaptelea de la Niceea când au afirmat că, sărutând icoana și închinându-ne ei cu cinstire, ne împărtășim de sfințenie. „Cei care aducem lui Dumnezeu Unul închinarea noastră în Duh și adevăr, toate cele închinate și afierosite Lui, fie dumnezeiască reprezentare a Cinstitei Cruci, fie Sfântă Evanghelie, fie cinstite icoane, fie sfinte vase, le sărutăm și ne închinăm lor, ca unii care nădăjduim ca, prin ele, să ne împărtășim de sfințenie”.

„Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4, 24), spune Domnul. Ne închinăm și cinstim toate creațiile prin care Dumnezeu a lucrat mântuirea noastră, așa cum sunt, de pildă, Ieslea, Peștera, locul Răstignirii, al Îngropării de trei zile și al Învierii, precum și orice lucru afierosit lui Dumnezeu. „Nu pentru firea lor, ci pentru că sunt vase ale lucrării dumnezeiești… și îngeri și oameni și orice materie care se împărtășește de lucrarea dumnezeiască și slujește mântuirii mele o cinstesc și mă închin ei pentru lucrarea dumnezeiască”, învață lămurit Sfântul Ioan Damaschin.

Prin dumnezeiescul Har, și noi, împreună cu cinstiții membrii ai Obștii Aghiotafite, Arhierei, Preoți, Ieromonahi, am săvârșit marea Taină a Dumnezeieștii Euharistii și am săvârșit procesiunea cu Sfintele Icoane și cu Cinstita Cruce în Sfânta Biserică a Învierii exprimând astfel slava mântuitoare a curatei credințe Ortodoxe. În plus, ne-am rugat înaintea Sfântului Mormânt cel dătător de viață pentru unirea Bisericilor Ortodoxe și pentru izbăvirea umanității de boala molipsitoare cauzată de covid-19.

Urăm ani mulți și Paște binecuvântat. Amin.

Din partea Sceretariatului General

Vineri seara în prima săptămână a Postului Mare, pe 6/19 martie 2021, Slujba Acatistului Preasfintei noastre de Dumnezeu și Fecioarei Maria a avut loc la Biserica Sfântului Mormânt.

Aceasta a inclus Pavecernița Mică și apoi Canonul Acatistului a fost citit de Ierodiaconul Simeon în dreapta și de Domnul Vasilios Gotsopoulos în stânga. Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a citit starea întâi a Imului Acatist și la sfârșitul Slujbei s-a adresat credincioșilor după cum urmează:

„Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate și ai născut pe Fiul cel fără de ani cel Ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine”. (Spus mai simplu, întreaga creație a rămas în extaz datorită slavei tale dumnezeiești. Căci Tu, Fecioară, care nu ai avut experiența căsătoriei, l-ai conceput pe Dumnezeu în pântecele Tău, Cel Ce stăpânește toate, și L-ai purtat pe Fiul Cel fără de veac, care dă mântuirea ca dar celor care Te laudă pe Tine). Acestea sunt cuvintele imnografului Maicii Domnului, Sfântul Ioan Damaschin.

Iubiți frați în Hristos,

Cuvioși creștini

Părinții Bisericii purtători de Dumnezeu au stabilit ca în fiecare săptămână din Postul Mare să strigăm acel „Bucură-te” al Arhanghelului Gavriil, și anume Salutările adresate Născătoarei de Dumnezeu și Maicii Domnului Cuvântul, Preabinecuvântate și Pururea Fecioara Maria.

În Născătoarea de Dumnezeu, Maria din Nazaret, lăudăm, binecuvântăm și slăvim mesajul tainei de dincolo de cuvinte a purtării de grijă a lui Dumnezeu, și anume întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, a Domnului nostru Iisus Hristos. Această taină a „împăcării oamenilor cu Dumnezeu” (Romani 5:10), așa cum spune Sfântul Andrei Criteanul, este ceea ce sărbătorim, unirea lui Dumnezeu cu omul, îndumnezeirea firii umane pe care El a luat-o asupra Sa, înălțarea în ceruri ”.

Iată de ce imnograful, prin gura arhanghelului Gabriel, exclamă către Născătoarea de Dumnezeu: „Bucură-te, cea prin care răsare bucuria; bucură-te cea prin care piere blestemul; bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut; bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei ”(Începutul Acatistului). Și din nou, iată de ce „spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, curată Fecioară ”.

Preasfânta și Pururea Fecioara Maria este Aceea Care, prin ascultarea Sa de Voia lui Dumnezeu, „iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul Tău” (Luca 1:38), l-a eliberat pe Adam cel căzut din blestem, și pe Eva din lacrimile ei.

Cu alte cuvinte, blestemul și consecința căderii și neascultării lui Adam au introdus omenirea în moartea păcatului, așa cum spune Sfântul Pavel: „ De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12). „Prin căderea [lui Adam]”, spune Sfântul Gură de Aur, „chiar și cei care nu au mâncat din lemnul [vieții] au devenit muritori, la fel ca el”.

Născătoarea de Dumnezeu și Fecioara Maria, prin nașterea lui Dumnezeu Cuvântul, a Domnului nostru Iisus Hristos din trupul Său curat, a devenit Maica Vieții, iar Hristos este Viața. „ Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11: 25-26) spune Domnul. Iată deci de ce imnograful exclamă „că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate și ai născut pe Fiul cel fără de ani cel Ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine”.

Deoarece Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de ani, a primit firea noastră omenească de la Fecioara Maria și a remodelat-o în Sine, Hristos dă mântuirea ca dar tuturor celor care o laudă cu cinste pe Maica Sa, Născătoarea de Dumnezeu. „ Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu cu chipul ca și noi; deci, ca pe un Ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăm” spune Sfântul Andrei Criteanul în imnul său.

Într-adevăr, dragii mei frați, întreaga creație, natura logică și ilogică sunt extrem de uimite în fața măreției și tainei de neînțeles a Fecioarei Maria. De aceea, imnograful strigă cu voce tare: „Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus; bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere”.

Cu alte cuvinte, Maica Domnului a devenit un comunicant al „sfatului celui nespus al lui Dumnezeu” pe de o parte și un prototip de ascultare în credință pe de altă parte. „Credința are nevoie doar de ascultare, iar nu de iscodire. Și, când Dumnezeu poruncește, trebuie să ne supunem, nu să cercetăm”, spune Sfântul Ioan Damaschin.

De asemenea, suntem chemați la aceasta, la ascultarea credinței noastre ortodoxe și la participarea noastră la Sfintele Paști prin post și pocăință. Împreună cu imnograful, să o rugăm pe Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu și Maică a Domnului și să spunem: „Pierdutu-mi-am frumusețea cea întâi-zidită și podoaba mea și acum zac gol și mă rușinez… Născătoare de Dumnezeu, nădejdea și ocrotirea celor ce te laudă pe tine, ridică de deasupra mea lanțul cel greu al păcatului și, ca o Stăpână curată, mă primește pe mine, cel ce mă pocăiesc”. Amin! Să aveți o perioadă binecuvântată a Postului Mare”.

La slujbă au participat Consulul General al Greciei în Ierusalim, Domnul Evangelos Vlioras, personal al Consulatului și familia sa.

Din partea Secretariatului General

Miercuri în prima săptămână din Postul Mare, pe 4/17 martie 2021, prima Liturghie a darurilor înainte-sfințite a fost săvârșită la Biserica Mănăstirii Sfinților Constantin și Elena, în prezența Preafericitului Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, cu participarea la rugăciune a părinților aghiotafiti, a arhiepiscopilor, preoților, diaconilor și călugărilor.

Sfânta Liturghie a darurilor înainte-sfințite a fost sărbătorită, de asemenea, pe Înfricoșătoarea   Golgota, de către Părintele Schevofilax, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Isidor al Hierapoulei. Răspunsurile la strană au fost date de Părinții Bisericii Sfântului Mormânt, în prezența câtorva credincioși, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de covid-19.

Din partea Secretariatului General

Duminică, 22 februarie / 7 martie 2021, în ziua lăsatului secului de carne, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a slujit Sfânta Liturghie la Sfânta Biserică a Mănăstirii Sfântul Onufrie.

Sfânta Liturghie a fost sărbătorită în Duminica pomenirii Judecății de Apoi a lui Dumnezeu, după pilda din Evanghelie a celei de-a doua veniri a Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfânta Mănăstire a Sfântului Onufrie se află vizavi de scăldătoarea Siluanului, pe țarina olarului, care a fost cumpărată de evrei cu cei treizeci de arginți pe care Iuda i-a înapoiat, când s-a pocăit de trădarea sa; acest câmp a fost cumpărat pentru înmormântarea străinilor.

Împreună-liturghisitori cu  Preafericirea Sa au fost ÎPS Mitropoliți Chiriac al Nazaretului și Ioachim al Helenoupolei, Arhimandriții aghiotafiți Nectarie și Mate și Arhidiaconul Marcu.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a rostit următoarea predică :

„Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”

Iubiți frați în Hristos,

Credincioși creștini,

Pericopa evanghelică a acestei Duminicii a Lăsatului sec de carne se referă la A Doua Venire a Domnului și la Judecata și răsplătirea finală. „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alți precum desparte păstorul oile de capre și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga” (Matei 25, 31-33), spune Domnul. 

Interpretând aceste cuvinte ale Domnului, Eftimie Zigavinos spune: „Așadar, Domnul vorbește și despre cele privitoare la a Doua Sa Venire spre înfricoșarea și îndreptarea celor care ascultă”. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Acum nu sunt despărțiți, ci sunt toți laolaltă. Iar atunci se va face despărțirea cu multă grijă”. Iar Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Prin oi se înțelege adunarea celor bine-credincioși, care poartă rodul dreptății, așa cum oaia poartă lâna sa”. 

Apostolul Petru, referindu-se la a Doua Venire a lui Iisus Hristos și la sfârșitul lumii, spune: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se for desface și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, dacă toate acestea se vor desființa cât de mult vi se cuvine vouă să umblați întru viață sfântă și întru cucernicie, așteptând și grăbind venirea zilei Domnului din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi. Dar noi așteptăm, potrivit făgăduințelor lui, ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea” (2 Petru, 10-13).

La îndemnul Corifeului Apostolilor, Petru, suntem chemați să ne păzim nepătați de cele ale lumi în toate împrejurările și să ne străduim spre dobândirea cucerniciei și a tuturor virtuților. „Vi se cuvine să umblați întru viață sfântă și în cucernicie” (2 Petru 3, 11). Și iarăși Petru ne dă un nou îndemn, zicând: „Iubiților, așteptând acestea, sârguiți-vă să fiți aflați de El în pace, fără prihană și fără vină” (2 Petru 3, 14).

În aceste cuvinte părintești ale Sfântului Petru se distinge, pe de o parte, dreptatea Fiului lui Dumnezeu și, pe de altă parte, judecata Lui, după cum mărturisește Evanghelistul Ioan: „Căci precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine. Și I-a dat putere să facă judecată pentru că este Fiul Omului (Ioan 5, 26-27). De asemenea, Iisus spune: „Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud judec, și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui, Care M-a trimis” (Ioan 5, 30).

Cu adevărat, judecata Domnului nostru Iisus Hristos este dreaptă pentru că izvorăște din dreptatea Lui, adică din sfințenia Lui, după cum mărturisește Apostolul Petru celor de un neam cu el: „Dar voi v-ați lepădat de Cel sfânt și drept” (Fapte 3, 14). Cu alte cuvinte, cei care se leapădă de Hristos și nu primesc adevărul Lui mântuitor vor fi osândiți, după cum propovăduiește dumnezeiescul Pavel: „Ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2, 12) și „Orice nedreptate este păcat” (1 Ioan 5, 17).

Pe lângă aceasta, cei care cred în adevăr, adică în Soarele Dreptății, Hristos, trebuie „să facă temeinică chemarea și alegerea lor” (2 Petru 1, 10). Și aceasta pentru că, după cum spune Sfântul Iacov Fratele Domnului: „Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-l mântuiască?” (Iacov 2, 14).

Credința în Dumnezeul cel viu, iubiți mei frați, nu poate să fie temeinică fără dumnezeiasca dreptate, adică judecata finală a faptelor oamenilor, după cum a spus Însuși Iisus Hristos: „Atunci drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 37-40).

Frații cei mici ai lui Hristos nu sunt alții decât Însuși Hristos Care a purtat trupul nostru omenesc și a răbdat moarte pe Cruce pentru mântuirea noastră. Iar noi, „câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat … iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El” (Romani 6, 3; 6, 8). Spune dumnezeiescul Pavel. „Și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru frați” (1 Ioan 3, 16), îndeamnă Sfântul Ioan Evanghelistul.

Aceasta înseamnă că pe adevărații creștini îi arată manifestările sincere ale afecțiunii și compătimirii prin fapte, osteneli, jertfe și dragoste dezinteresată. În același timp, frații mei, după cum propovăduiește Sfântul Grigorie Teologul: „La Hristos să venim, pe Hristos să-L slujim, pe Hristos să-L hrănim, pe Hristos să-L îmbrăcăm, cu Hristos împreună să fim, pe Hristos să-L cinstim… Dar, de vreme ce Stăpânul a toate milă vrea, iar nu jertfă, iar milostivirea este mai presus de mii de jertfe de miei grași, aceasta să I-o aducem prin mijlocirea celor săraci și a celor care zac bolnavi pentru ca, atunci când vom pleca de aici, să ne primească în lăcașurile veșnice Hristos Domnul nostru Căruia fie slava în veci”. 

Și, împreună cu imnograful să spunem: „La ceasul cercetării și a venirii celei înfricoșate a Stăpânului celui iubitor de oameni gândind, cu totul mă cutremur și, întristându-mă, strig către Tine, preadrepte Judecătorul meu și Unule mult-îndurate: primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu. Amin.”

După Sfânta Liturghie, preacuvioasa monahie Paisia care are în grijă Mănăstirea, a oferit o tratație Preafericitului și Sinodiei sale. 

Din partea Secretariatului General

Vineri seara, pe 20 februarie / 5 martie 2021, după slujba Vecerniei care a avut loc în Biserica mănăstirii  Sf. Constantin și Elena, după rânduială, înainte de a începe Triodul, s-a făcut pomenirea Părinților Aghiotafiți, a Patriarhilor Ierusalimului, a arhiereilor, ieromonahilor și monahilor. Slujba a fost condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, la ea participând ieromonahi, diaconi și călugări. Veșnica lor pomenire.

Din partea Secretariatului General

Marți, 10/23 februarie 2021, Patriarhia a sărbătorit praznicul Sfântului Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni, la Sfânta Mănăstire care îi poartă numele, care se află la intersecția dintre Via Dolorosa și Biserica Sfântului Mormânt, la ruinele Porții prin care Domnul a mers spre Golgota purtându-Și crucea.

La această sărbătoare, Biserica pomenește faptul că Sfântul Haralambie a fost preot slujitor în Magnesia din Tesalia, l-a mărturisit pe Hristos și a suferit moarte de martir în timpul domniei lui Severus și a Suveranului Magnesiei Lucian în anul 198. A primit de la Dumnezeu darul vindecării de boli și de holeră, și prin rugăciunile sale, să ne vindece Dumnezeu de pandemia de covid-19.

În această mănăstire, Vecernia și Dumnezeiasca Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, avându-i drept împreună-slujitori pe  Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, Arhimandritul Macarie, Preoții Haralambie Farah și Nectarie și Ierodiaconul Simeon. Răspunsurile la strană au fost date de Arhimandritul Evsevie, de dl Vasilios Gotsopoulos și de elevii școlii patriarhale, la slujbă participând Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras, călugărițe și credincioși din Ierusalim.

În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a venit pentru a se închina, însoțit de Părinți Aghiotafiți.

Preafericirea Sa, soborul arhieresc și cei prezenți au primit o agapă din partea bunului administrator al mănăstirii, arhimandritul Kallistos.

Din partea Secretariatului-General

Marți, 3/16 februarie 2021, Patriarhia a prăznuit sărbătoarea Sfântului Simeon Primitorul de Dumnezeu.

La această sărbătoare, Biserica și mai ales Biserica Ierusalimului pomenește cooperarea Sfântului Simeon la misiunea Providenței lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Sfântul Simeon a fost un om drept și sfânt, care a trăit la trecerea dintre Vechiul spre Noul Testament, și a fost informat de Duhul Sfânt că „nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului” (Luca 2:26).

Această profeție a Duhului Sfânt s-a împlinit atunci când părinții Domnului L-au adus pentru sfințire când avea patruzeci de zile, la Templul lui Solomon. Atunci Simeon s-a bucurat recunoscând în pruncul din brațele sale „mântuirea” Domnului și a strigat: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2: 29-32).

Această sărbătoare a fost prăznuită la Sfânta Mănăstire Sfântul Simeon de către Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS  Arhiepiscopi: Aristarh al Constantinei, Teodosie al Sevastiei și Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, reprezentantul Patriarhiei Moscovei, Arhimandritul Alexandru, Egumen al MISSIEI, arhidiaconul Marcu, ierodiaconii Simeon, Evloghie, Marcellus și alți părinți.

Răspunsurile la strană au fost date de dl Vasilios Gotsopoulos și de elevii școlii patriarhale, la slujbă participând Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl. Evangelos Vlioras și câțiva credincioși.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a rostit următoarea predică:

“Cunoscută a făcut Domnul mântuirea Sa; înaintea neamurilor a descoperit dreptatea Sa. Pomenit-a mila Sa lui Iacob şi adevărul Său casei lui Israel: Văzut-au toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru” (Psalm 97: 3-5), spune psalmistul.

Cuvioși creștini,

Sfânta Biserică a lui Hristos, ascultând cuvintele lui David: „Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul; cântaţi şi vă bucuraţi şi cântaţi; Cântaţi Domnului cu alăută, cu alăută şi în sunet de psaltire” (Psalmul 97: 6-7), ne-a adunat pe toți în acest Loc Sfânt unde se păstrează mormântul Sfântului Simeon Primitorul de Dumnezeu, pentru a sărbători atât pomenirea sa, cât și contribuția la evenimentul istoric al întâlnirii cu noul prunc, Domnul nostru Iisus Hristos, în Sfântul Altar al lui Dumnezeu, în Templul lui Solomon.

 „Strigat-a Ție Bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit oamenilor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu ești Dumnezeul meu” și, mai simplu: „Doamne, când Bătrânul Simeon L-a văzut cu ochii lui pe Mântuitorul Care a venit pentru toate popoarele a strigat cu glas mare: Hristoase, Tu ești Dumnezeul meu Care Te-ai născut din Dumnezeu Tatăl”, spune Imnograful, Sfântul Cosma, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca: „Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel”(Luca 2: 27-32).

Conform interpretării Părinților Bisericii inspirați, „mântuirea lui Dumnezeu” pe care o priveau ochii vârstnicului Simeon nu este alta decât Hristos. „Mântuirea a numit-o întruparea Celui Unu  Născut”, spune Sfântul Teofilact; „Născut pentru mântuirea oamenilor”, adaugă Zigavinos. „Se obișnuiește ca în Biblie Hristosul lui Dumnezeu să fie numit mântuire”, notează Sfântul Vasile cel Mare. Și a fi mântuire înseamnă prezența Sa întrupată, conform Sfântului Atanasie. „El pregătise [mântuirea] lui Hristos de la începutul lumii și ni s-a descoperit în veacurile din urmă”, comentează Sfântul Chiril al Alexandriei și îl citează pe apostolul Petru: „… aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi … cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit, Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi” (1 Petru 1: 18-20).

Se arată clar că „mântuirea lui Dumnezeu” este Cuvântul lui Dumnezeu „Care pentru mântuirea noastră, în zilele din urmă, a locuit în pântecele Sfintei Fecioare și prin ea S-a născut în trup fără nicio stricare” după Sfântul Ioan Damaschin.

Dreptul Simeon nu numai că a mărturisit că pruncul din brațele sale este Hristos, Mântuitorul lumii, ci a devenit și un văzător al luminii inabordabile și necreate, al divinității lui Hristos, așa cum ne învață Sfântul Vasile cel Mare: „Ana a vestit, Simeon a ținut în brațe un prunc mic, pe marele Dumnezeu, cinstindu-L; nu au disprețuit viziunea, ci au proslăvit măreția dumnezeirii Sale. Căci Puterea Divină era vizibilă ca lumina prin firele de sticlă prin corpul uman, strălucind prin cei care aveau ochii inimii curați”.

Este de remarcat faptul că, într-adevăr, i s-a spus lui Simeon că „nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului” (Luca 2:26). Dar Sfântul Simeon nu a încetat să păstreze ochii inimii sale curați. „Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5: 8) spune Domnul. „Lumina celor drepţi luminează, pe când sfeşnicul celor fără de lege se stinge” (Proverbe 13: 9), înțeleptul Solomon spune.

Bătrânul Simeon se distinge printre marile personalități și profeți ai Vechiului Testament, deoarece a fost considerat vrednic de a se închina „marelui Dumnezeu ca prunc”, și anume Hristos, în timp ce ceilalți profeți l-au proorocit pe Dumnezeu Cuvântul, Hristos, Care Se va întrupa prin Fecioara. Iar moaștele nestricăcioase, păstrate, ale Sfântului Simeon, sunt o mare mărturie a Harului și slavei pe care le-a primit de la Dumnezeu, așa cum spune psalmistul: „ Lumină a răsărit dreptului şi celor drepţi cu inima, veselie” (Psalmul 96:12). „Lumina noetică și divină strălucește în mintea și inima tuturor celor care sunt curați și drepți”, spune Sfântul Chiril al Alexandriei.

Iar lumina dumnezeiască răsărind în cei drepți nu este alta decât puterea iluminatoare a Duhului Sfânt, prin care Simeon, primitorul de Dumnezeu, i-a proorocit Mariei: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri; și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”(Luca 2: 34-35).

Interpretând aceste cuvinte, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Emanuel este pus de Dumnezeu Tatăl ca piatră de temelie, o piatră de  încercare, piatra din capul unghiului, de mare preț, bine pusă în temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clătina!” (Isaia 28:16) „Și oricine va cădea pe această piatră va fi zdobit; Și referindu-se la Maica Domnului Hristos, Zigavinos spune: „El a numit «o sabie» durerea onorabilă și ascuțită care a străpuns inima Născătoarei de Dumnezeu când Fiul ei a fost răstignit. Simeon a profețit despre această durere profundă”. Iar Sfântul Chiril clarifică acest lucru spunând: „Ca printr-o sabie, Fecioara a fost străpunsă și rănită când L-a văzut pe Cel Care S-a născut din ea în trup răstignit”.

Să-l rugăm astăzi pe dreptul Simeon Primitorul de Dumnezeu, ca noi, cei care credem în Dumnezeu Cuvântul care S-a născut din Sfânta Fecioară în trup, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să nu fim rușinați, ci prin rugăciunile sale, să fim aflați vrednici de Împărăția Cerurilor. Și să spunem împreună, cu imnograful: „Cel deplin S-a micșorat, Cel mai înainte de veci S-a început, Cuvântul S-a îngroșat, Ziditorul S-a zidit, Cel neîncăput în pântecele tău întrupându-Se, de Dumnezeu dăruită. Pentru aceasta nu înceta a te ruga pentru noi cei ce cu credință te cinstim. Amin”.

După Sfânta Liturghie, Părintele Stareț și renovatorul bisericii, Arhimandritul Teodorit, a oferit o agapă soborului patriarhal și celor prezenți, la egumenie.

Din partea Secretariatului-General

Luni, 2/15 februarie 2021, Patriarhia a sărbătorit praznicul Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos la Templu.

La această sărbătoare, Biserica pomenește faptul că Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a născut în trup din Fecioară, la împlinirea celor patruzeci de zile după Nașterea Sa, după Legea lui Moise, a fost adus de părinții Săi la Templul lui Solomon cu jertfa unei perechi de broaște țestoase și a unei perechi de porumbei. La Templu, Domnul a fost primit de brațele sfinte ale profetului Simeon, care a fost numit din acest motiv „de Dumnezeu-primitor” și care L-a recunoscut pe prunc și a exclamat „Acum slobozește pe robul tău, Stăpâne, după cuvântului Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea, pe care ați gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului lui Israel” (Luca 2: 29-32).

Acest praznic a fost sărbătorit la Sfânta Mănăstire din Sayda Naya, lângă Patriarhie, cu Vecernia după-amiaza și Sfânta Liturghie dimineața, oficiată de ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, avându-i drept împreună-slujitori pe Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, Părinții Hader, Nectarie și Farah, și Ierodiaconul Evloghie. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon, dl Vasilios Gotsopoulos și elevii școlii patriarhale. La slujbe au participat Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras, credincioși din parohia Catedralei Sf. Iacob, călugări și călugărițe.

În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarhul Ierusalimului Teofil a venit să se închine, însoțit de Părinți aghiotafiți.

După Sfânta Liturghie, buna chivernisitoare și renovatoare a mănăstirii, Maica Stareță Serafima, a oferit o agapă soborului patriarhal și arhieresc și celor prezenți, la egumenie și în curtea Mănăstirii.

Din partea Secretariatului-General