Sâmbătă, 1/14 august 2021, Patriarhia a sărbătorit, prin transfer, cu o zi mai devreme, pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan, Primul Mucenic.

Acest eveniment a fost sărbătorit în ruinele unei biserici bizantine închinate Sfântului Ștefan, Primul Mucenic. Deasupra ruinelor păstrate, harnicul egumen de la  Ramallah, Arhimandritul Galaction, a construit un nou paraclis.

Sfânta Liturghie a fost slujită în acest paraclis de către ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, avându-i drept împreună-slujitori pe Arhimandritul Galaction, preotul Yacub și ierodiaconul Evloghie, răspunsurile la strană fiind date de corului Comunității din Ramallah. La slujbă au participat membrii parohiei.

După Sfânta Liturghie, Arhimandritul Galaction, care este responsabil de renovarea acestui sfânt lăcaș ecleziastic, i-a ghidat pe Preafericitul și pe însoțitorii săi în complexul de clădiri vechi și a găzduit o recepție răcoritoare.

Din partea Secretariatului-General

Marți, 28 iulie/ 10 august 2021, Patriarhia l-a prăznuit pe Sfântul Ioan cel Nou Hozevitul, care a venit din România și a trăit în nevoințe la Pârâul Chorath din Sfânta Mănăstire Hozeva în secolul al XX-lea. A fost canonizat ca Sfânt de către Patriarhia Ierusalimului în 2015. Sfintele sale moaște sunt păstrate nestricate în Mănăstirea pocăinței sale.

În cinstea acestui Sfânt, o priveghere de toată noaptea a fost oficiată de către Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil, împreună-slujiori fiind ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, Ieromonahii Chrysogonos și Marcellus, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Patrichie, răspunsurile la strană fiind date de Ierodiaconul Simeon și de monahii Mănăstirii. 

Preafericirea Sa a fost întâmpinat de starețul și renovatorul Mănăstirii, Arhimandritul Constantin, cu următoarele cuvinte:

„Preafericite Părinte și Stăpâne,

Împreună cu cinstitul vostru sobor,

Sărbătorim din nou pomenirea Sfântului Ioan cel Nou Hozevitul, ale cărui moaște nestricăcioase sunt păstrate în Sfânta Mănăstire Hozeva. Inima noastră este plină de bucurie și tristețe în același timp!

Bucurie, pentru că sărbătorim biruința unuia dintre noi împotriva patimilor și a „lumii”. Biruința unui om la fel ca noi, un ieromonah din Hozeva, care a ajuns la înălțimea sfințeniei prin Harul Dumnezeiesc : Sfântul Ioan cel Nou Hozevitul, venit din România.

Tristețe pentru că parcurgem o perioadă de încercări insuportabile și importante. În mijlocul unei incredibile dezlănțuiri a moravurilor și a vieții neîmpăcate la nivel mondial, de un an și jumătate, teribila pandemie de COVID afectează omenirea, iar milioane de victime cad în fiecare zi. Iar în ultima vreme, flăcări înalte și lacome mistuie case, păduri, plămânii de oxigen …

Ani grei și cu toții cerem mângâiere.

Și unde altundeva ne vom găsi refugiu, dacă nu la Dumnezeu, la Maica Domnului și la toți Sfinții?

Într-o scrisoare a Sfântului Ioan, citim următoarele cuvinte de mângâiere care, spulberând tristețea, ne dau tuturor o speranță puternică și un optimism ferm:

„Așadar, nu suntem deloc străini, deși trăim departe. Legătura spirituală dintre noi este foarte strânsă, chiar dacă nu ne dăm seama de aceasta. Eu nu sunt nici învățător, nici stareț, iar Domnul știe că nu-mi doresc așa ceva. Situația dumneavoastră, însă, nu îmi este indiferentă. Modestia vieții voastre este și pentru mine o onoare, un prilej de mângâiere…

Gândiți-vă că trăim în anii cei mai provocatori și cei mai periculoși pentru mântuirea sufletului. Gândiți-vă că am fost lăsați cu toții ca niște orfani, îndepărtați de patria noastră și lipsiți de hrana spirituală. Gândiți-vă că vrăjmașii credinței noastre s-au înmulțit mai mult ca oricând, iar mântuirea noastră este în pericol și mai mare. Dacă avem un suflet rănit, nu este nimeni care să ne vindece, iar dacă cădem, nu este nimeni care să ne ridice. Acum este nevoie de mai multă unitate și sprijin frățesc. Deși nu suntem toți împreună, măcar spiritual să fim uniți și să ne sprijinim cu milă slăbiciunile unii altora…

Să stăm bine, să stăm cu frică în Sfânta Credință și să arătăm milă și pace tuturor, prin Harul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”.

Preafericirea Voastră, Părinte și Stăpâne,

Rugați-vă ca Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Hozeva și a Sfântului nostru Părinte Ioan cel Nou de la Hozeva, să ne conducă pe toți oamenii și pe noi la un liman sigur și pe calea pocăinței și a mântuirii. Amin.”

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericirea Sa a ținut următoarea predică:

„Răsărit-a în întuneric lumină drepţilor, Cel milostiv, îndurat şi drept ” (Psalmul 111, 4), exclamă psalmistul.

Iubiți frați întru Hristos,

Lumina Domnului a răsărit astăzi cu sfânta pomenire a Sfântului Părintelui nostru Ioan cel Nou de la Hozeva în umbra morții provocată atât de incurabila boală infecțioasă corona, cât și de cutremurele, dezastrele, incendiile și alte semne ale mâniei lui Dumnezeu, care continuă.

De aceea, ne-am adunat în acest loc biblic al nevoinței Sfântului Părintelui nostru Ioan, pentru a-l cinsti prin euharistie pe sfântul om al lui Dumnezeu, potrivit cuvintelor psalmistului: „Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi Domnului tot pământul … Aduceţi jertfe şi intraţi în curţile Lui. Închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui” (Psalmul 95, 1,8). „Nu este al celor neevlavioși, ci al celor drepți să cânte laude Domnului”, spune Teodoret, tâlcuitor al cuvintelor psalmistului.

Sfântul Ioan este clasificat printre numeroșii fii ai lui Dumnezeu, care i-a ridicat la rangul de slavă a lui Hristos, după cum spune Sfântul Pavel: „Căci ducând pe mulţi fii la mărire, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe Începătorul mântuirii lor, Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi” (Evrei 2, 10-11).

Interpretând aceste cuvinte ale Sfântului Pavel, Sfântul Teofilact spune: „Tatăl a făcut vrednic de filantropia Sa ca primul născut dintre toți viitorii fii să se bucure de slava Sa mai strălucit decât ceilalți, dovedindu-și valoarea prin suferințele sale, pentru a arăta celorlalți în ce fel ar trebui să se străduiască”.

Părintele nostru Ioan, după cum menționează biograful său, a îndurat multe suferințe încă din fragedă tinerețe și multe ispite în timpul vieții sale monahale în împrejurimile râului Iordan și în deșertul Hozeva, unde a devenit un martor credincios al patimilor și luptelor Domnului nostru Iisus Hristos. „Mucenici nu sunt doar cei care primesc moartea pentru credința în Hristos, ci și cei care mor pentru păzirea poruncilor Sale”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Iar Sfântul Pavel spune: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8, 35).

Interpretând aceste cuvinte, Sfântul Hrisostom spune: „Când Pavel vorbește despre necazuri, vorbește despre celulele de închisoare, despre robie, despre calomnie, despre exil și despre toate celelalte suferințe; și se referă la toate suferințele omenești cu un singur cuvânt”.

Aceste „toate suferințe omenești” le-a îndurat ieromonahul ascultării și răbdării Ioan, pentru dragostea Căpeteniei mântuirii oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Fiind păzit de puterea credinței sale în Dumnezeu, smeritul cu inima Ioan a avut și certitudinea garanției că nădejdea sa nu va fi zădărnicită și a devenit părtaș la moștenirea care se păstrează în ceruri, așa cum propovăduiește Căpetenia Apostolilor Petru: „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1, 3-4).

Avem în fața ochilor noștri garanția moștenirii din ceruri, care este nestricăcioasă,  imaculată și care nu se ofilește. Iar această garanție nu este alta decât moaștele nestricăcioase și plăcut mirositoare ale Sfântului și făcătorului de minuni Părinte al nostru Ioan cel Noul Hozevitul din România.

Cu alte cuvinte, trupul Sfântului Părintelui nostru Ioan, care s-a făcut nestricăcios și plăcut-mirositor prin Duhul Sfânt, este o mărturie incontestabilă și irevocabilă a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și speranța noastră vie.

„Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Psalmul 115, 6), spune psalmistul. Aceasta înseamnă, dragii mei frați, că nu am venit astăzi aici, la sărbătoarea Sfântului Ioan, pentru a-l cinsti, ci pentru a participa la cinstirea pe care i-o face Domnul celui care este Sfântul Său. Mai mult decât atât, am venit pentru a fi învățați rânduielile adevăratei vieți în Hristos de către el, de către Sfântul Ioan cel Nou de la Hozeva și de către mulțimea Sfinților de la Hozeva dinaintea lui.

Sfântul Părintele nostru Ioan se îndeletnicea neîncetat cu Sfintele Scripturi, după cuvântul: „La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale” (Psalmul 118, 15) și a devenit un ucenic credincios al Sfântului Pavel, aplicând atât în cuvinte, cât și în fapte sfaturile sale mântuitoare: „ Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Romani 12:1-2).

Acest sfat al lui Pavel: „Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Romani 12, 2), este ceea ce ne spune Sfântul Ioan tuturor, întrucât are îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, împreună cu toți Sfinții și cu Preasfânta noastră Doamnă Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria. Sfântul Ioan ne dă acest sfat, dragii mei frați, „pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos” (1 Petru 1, 7). Amin. La mulți și fericiți ani!”

În timpul Privegherii, Preafericirea Sa s-a rugat pentru mântuirea semenilor noștri, victimele incendiului din Evia, Grecia.

După Sfânta Liturghie a urmat o masă monahală.

Din partea Secretariatului-General

Marți, 27 iulie / 9 august 2021, ziua de prăznuire a Sfântului mare mucenic și tămăduitor Pantelimon, la Biserica monahală a Sfinților Constantin și Elena, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil s-a rugat în timpul Sfintei Liturghii la Milostivul nostru Dumnezeu pentru stingerea incendiilor catastrofale din diferite locuri din Grecia și pentru ajutorarea și alinarea victimelor incendiilor.

O rugăciune similară a fost citită și de către Părintele Schevofilax de la Biserica Sfântului Mormânt, ÎPS Arhiepiscop Isidor al Hierapolei, în timpul privegherii de toată noaptea de la Sfântul Mormânt.

Din partea Secretariatului-General

Luni, 27 iulie/ 9 august 2021, Patriarhia l-a sărbătorit pe Sfântul slăvitul mucenic și vindecător Pantelimon la Sfânta Mănăstire închinată lui, în sud-vestul Patriarhiei, în interiorul zidurilor Porții Jaffa.

La această sărbătoare, Biserica îl cinstește pe Sfântul Pantelimon, care la început se numea Pantoleon și care a venit din Nicomedia. A fost fiul unui tată idolatru pe nume Evstorgios și al unei mame creștine pe nume Euvouli, care l-a învățat credința în Hristos. A fost botezat și a studiat medicina, dar a practicat-o gratis, iar acest lucru a devenit cunoscut de la niște oameni orbi pe care Sfântul i-a vindecat. Din acest motiv, a fost torturat și a suferit o moarte mucenicească; a fost decapitat în timpul domniei lui Maximin, în anul 305 d.Hr.

În cinstea Sfântului Pantelimon, Vecernia de duminică după-amiaza și Sfânta Liturghie de luni dimineața au fost oficiate de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Filumen al Pellei, cu participarea Arhimandritului Isidor, a Preotului George Baramki și a Arhidiaconului Marcu. Răspunsurile la strană au fost date de către ierodiaconii Simeon și Evloghie, la slujbe participând, cu smerenie, călugări, monahii și credincioși laici din Ierusalim și pelerini.

În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, a vizitat Mănăstirea pentru a se închina, însoțit de Părinții Aghiotafiți.

După Sfânta Liturghie, buna chivernisitoare a Mănăstirii, care a și împodobit Biserica cu fresce, monahia Haritini, a oferit o agapă soborului patriarhal și arhieresc și tuturor celor care au participat la slujbă.

Din partea Secretariatului-General

Sâmbătă, 25 iulie /7 august 2021, Patriarhia a sărbătorit pomenirea Adormirii Sfintei Ana, bunica Mântuitorului, la Sfânta Mănăstire închinată ei în interiorul zidului Orașului Vechi, lângă Poarta Leilor sau Poarta Sfântului Ștefan.

În această zi, Biserica pomenește faptul că Sfânta Ana, care era stearpă, a fost binecuvântată de Dumnezeu și i s-a îndeplinit cererea din rugăciunea ei, ca ea și soțul ei, Ioachim, să aibă un prunc, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a dat naștere Vieții, adică Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfânta Ana a trăit o viață sfântă și a adormit în Domnul în jurul vârstei de 68 de ani, în timp ce Ioachim și-a încheiat viața pământească la vârsta de 80 de ani, potrivit Părinților Bisericii.

La această Mănăstire, în cinstea Sfintei Ana, vineri după-amiază a fost săvârșită Vecernia, iar Sfânta Liturghie de sâmbătă dimineața a fost oficiată de IPS Mitropolit Isihie al Capitoliei, împreună-liturghisitori fiind Arhimandriții Macarie și Isidor, Preotul George Baramki și Arhidiaconului Marcu. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon, iar la Liturghie au participat numeroși creștini credincioși din Ierusalim și pelerini din Georgia.

După Sfânta Liturghie, bunul păstor și renovator al Mănăstirii, Arhimandritul Meletie, a oferit o agapă soborului episcopal și celor prezenți la slujbă.

Din partea Secretariatului-General

Luni, 20 iulie / 2 august 2021, Patriarhia a sărbătorit pomenirea sfântului slăvitului prooroc Ilie (Elias) la Sfânta Mănăstire care îi poartă numele între Ierusalimul de sud și Betleem.

În această zi, Biserica pomenește faptul că proorocul Ilie Tesviteanul era plin de râvnă dumnezeiască în privința faptului că Dumnezeul lui Israel este singurul Dumnezeu. Credința și sfințenia lui au fost atât de mari încât Dumnezeu i-a auzit rugăciunea și nu a trimis ploaie timp de trei ani și numai cu rugăciunea sa, după aceea, El a deschis cerurile și a dat din nou ploaie. Prin rugăciunea proorocului Ilie, Dumnezeu a trimis foc din cer pe muntele Carmel și a ars lemnele din altar. Pentru Biserică, proorocul Ilie este un înger în trup, culmea și lauda proorocilor, al doilea înainte-mergător al prezenței lui Hristos, care și-a dat harul lui Elisei …

Profetul Ilie s-a înălțat la cer într-un car de foc și i-a lăsat cojocul ucenicului său Elisei, care l-a folosit pentru a traversa râul Iordan.

Sfânta Liturghie din Mănăstirea sa a fost oficiată de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, Filumen al Pellei, Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, Părintele Teletarh, Arhimadritul Bartolomeu, Arhimandriții Macarie și Isidor, Preotul slujitor de la Catedrala Sf. Iacob, Haralambie Bandour, Preotul George Baramki, Arhidiaconul Marcu și Ierodiaconul Evloghie. Răspunsurile la strană au fost date de arhimandritul Evsevie și de ierodiaconul Simeon în strana din dreapta în limba greacă și de corul de la Biserica Sfântul Iacob, condus de domnul Kamar, în strana din stânga, în arabă. La slujbă au participat Consulul General al Greciei la Ierusalim, dl Evangelos Vlioras, și mulți creștini credincioși.

Preafericirea Sa a rostit următoarea predică înainte de Sfânta Împărtășanie: „Nu în cutremur ci în vânt subțire ai văzut venirea lui Dumnezeu care te-a luminat pe tine de demult, Ilie de Dumnezeu fericite, și în căruță cu patru cai purtându-te, pe cer ai umblat cu străină vedere minunat făcându-te, de Dumnezeu insuflate”.

Iubiți frați în Hristos

Credincioși Creștini,

Îngerul în trup și temeiul proorocilor, Ilie Tezviteanul, ne-a adunat pe toți astăzi în Sfânta sa Biserică ca să prăznuim pomenirea lui și în psalmi să cântăm Celui Care l-a slăvit, Hristos Dumnezeul nostru.

Ilie de Dumnezeu grăitorul a fost slăvit cu adevărat de Dumnezeu Tatăl, făcându-se vas încăpător al Sfântului Duh, Care i-a dăruit darul proorociei și puterea de a face minuni. „Minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său” (Palmul 4, 4), spune Psalmistul.

Pe bună dreptate, Ilie Tezviteanul a fost caracterizat ca „Prooroc înalt zburător și podoaba cea aleasă a Proorocilor”. Acesta, ca un alt Moise, a fost văzător al lui Dumnezeu și, ca un alt Pavel, „a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2 Corinteni 12, 4). Iată ce spune și imnograful lui: „Descoperit văzătorul de Dumnezeu Tezviteanul a văzut în Tabor împreună cu Moise cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și inima oamenilor pământeni nu le-a gândit, pe Domnul Stăpânitorul întrupat”.

Sfântul Iacov Fratele Domnului, referindu-se la puterea rugăciunii omului drept, invocă drept pildă vie pe râvnitorul Ilie, zicând: „Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Ilie era om cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă și nu a plouat trei ani și ase luni. Și iarăși s-a rugat și cerul a dat ploaie și pământul a odrăslit roada sa” (Iacov 5, 16-18). 111                               

Prin puterea rugăciunii inimii curate și a mâinilor lui nevinovate (Cf. Psalmul 23, 4) Ilie Tezviteanul nu numai că a legat cerul prin cuvânt, dar și pe preoții rușinii, pe proorocii mincinoși ai lui Baal, i-a rușinat (Cf. 3 Regi 18, 22) pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului prin cuvânt l-a înviat (Cf. 3 Regi 17) și în car de foc s-a înălțat la cer, iar prin mantia sa i-a dăruit lui Elisei har îndoit (Cf. 4 Regi 2,1).

În cartea „Înțelepciunea lui Sirah” scrie: „Și s-a sculat Proorocul Ilie ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea. (…) Cât te-ai mărit, Ilie, întru minunile tale! Și cine poate să se laude că este asemenea ție?” (Sirah 48, 1-4). Acest fapt se referă la experiența vederii lui Dumnezeu de care a avut parte Ilie pe când era cuprins de deznădejde și de un început de mândrie. „Și a zis Ilie: Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale și pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar caută să ia și sufletul meu. A zis Domnul: Ieși și stai pe munte înaintea feței Domnului. Că iată Domnul va trece și înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munții și va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin și acolo va fi Domnul” (3 Regi 19, 10-12).

Atât furtuna, cutremurul și focul din vedenia lui Ilie, cât și fulgerele și trăsnetele din vedenia lui Moise se referă la firea dumnezeiască care nu poate fi suportată. Iar al patrulea semn: „adiere de vânt lin”, care dă exclusivitate vedeniei lui Ilie și o deosebește cu totul de vedenia lui Moise, arată limpede pacea, dragostea și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu care covârșește orice minte (Cf. Filipeni 4, 7).

Cu alte cuvinte, potrivit părintelui Ioil Iannakopulos, „adierea constituie simbolul iubirii lui Dumnezeu. Acest mod al arătării lui Dumnezeu îl învață pe Proorocul Ilie, care se afla în deznădejde și descurajare, din cauza biruinței răului, că trebuie să se gândească la dragostea și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu Care nu voiește moartea păcătosului: «N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință» (Matei 9, 13), spune Domnul”. Iar potrivit dumnezeiescului Pavel, „Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). 

Sfântul Chiril al Alexandriei, interpretând alegoric vedenia lui Ilie de pe muntele Horeb, spune: „Tot cel care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, asemenea marelui Ilie, nu numai în Horeb va urca, prin osteneli, ca un tânăr, pe culmea virtuților, dar și în peștera din Horeb, adică întru cunoașterea cea ascunsă dobândită prin virtuți”.

Cu alte cuvinte, Sfântul Chiril, considerându-l pe Proorocul Ilie un prototip al lucrării duhovnicești adevărate și al căutării lui Dumnezeu, adică al cunoașterii tainice dumnezeiești, ne asigură că orice credincios care se nevoiește, prin fapte, să îl urmeze pe Ilie, se va învrednici nu numai de dobândirea virtuților, ci și de însăși vederea slavei lui Dumnezeu, care se dobândește prin cultivarea virtuților.

De asemenea trebuie menționat, iubiții mei frați, faptul că Dumnezeu alege fenomene fizice precum vijelie năprasnică, cutremur și foc ca să arate nu numai Proorocilor și Drepților Săi, dar și celor care Îl tăgăduiesc, că El este Cel Care a creat din nimic întreaga lume, adică zidirea văzută și nevăzută. De aceea, și dumnezeiescul Pavel, referindu-se la căderea omului și, în consecință, a zidirii, zice: „Zidirea a fost supusă deșertăciunii, nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu nădejde” (Romani 8, 20).

Iar noi, cei care cinstim sfânta sa pomenire, să cerem mijlocirea lui către Dumnezeu Tatăl și împreună cu imnograful să zicem: „Multa fărădelege omenească și iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemăsurată văzând Proorocul Ilie, s-a mâhnit, mâniindu-se, și cuvinte de nemilostivire către Cel milostiv a întărâtat. «Mânie-Te», strigând, «asupra celor ce s-au lepădat de Tine, Judecătorule preadrepte». Însă milostivirile Celui bun nicidecum nu le-a pornit ca să muncească pe cei ce se lepădau de El, că pururea așteaptă pocăința tuturor Unul Iubitorul de oameni”, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea în veci. Amin.

La mulți ani!

După Sfânta Liturghie, Părintele Stareț, Monahul Achillios, cel care cu vrednicie poartă grijă de Mănăstire, a oferit o agapă tuturor credincioșilor, urmând apoi masa oferită Sinodiei patriarhale și membrilor Comunității Sfântului Iacob Fratele Domnului.

Din partea Secretariatului General

În jurul anului 1921, la începutul lucrărilor la un șantier dintr-un cartier din sudul localității Azot (actualul Ashdod), excavatorul a descoperit mozaicurile unei vechi biserici sfinte byzantine; ca urmare, Serviciul arheologic din Israel a intervenit și a interzis continuarea lucrărilor.

De atunci lotul respective de teren a rămas gol și a intrat în proprietatea statului. În 2009, Serviciul Arheologic a atribuit responsabilitatea excavării parcelei specifice arheologului Dr. Alexander Fantalkin, lector la Universitatea din Tel Aviv, care este specializat în Grecia Antică în secolul al VIII-lea î.Hr. Săpăturile au fost amânate și au continuat anul acesta.

Un complex de clădiri cu un templu central și capele de o valoare spirituală și istorică unică au fost descoperite în timpul săpăturilor. Există posibilitatea ca acesta să fie asociat cu existența unei forme timpurii a unei mănăstiri isihaste pentru un Ordin al Fecioarelor cu titlul de Diaconiță.

Joi dimineața, pe 16/29 iulie 2021, ÎPS Arhiepiscop Teofan al Gerassei a slujit Sfânta  Liturghie în aer liber la ruinele vechii Biserici, cu participarea Preasfințiților Arhimandriți Evdokim, Părintele duhovnicesc al Lavrei Sfântului Savva, Ignatie, egumenul din Beit Sahour și Beit Jala, Constantin, egumenul Sfintei Mănăstiri din Hozeva, Artemie, egumenul din Haifa, Leontie, egumenul de la Rafeidia din Samaria, Marcellus, egumenul de la Sfântul Gheorghe din Lydda și Pr. Alexander Yasevitch, care păstorește credincioșii vorbitori de limbă rusă din Beer Sheva.

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a făcut un Trisagion pentru odihna sufletelor Părinților plecați din vechime, ale căror nume sunt pomenite în diferitele inscripții de pe mozaicul de pe podea, precum:

Episcop Iraclie

Episcop Procopie

Episcop Karos

Presbiter Gaianos

Presbiter Stefan

Diaconul Maxim

Maica Sofronia sau Eufrosina

Diaconița Severa

Diaconița Teodosia

Diaconița Gregoria

Apoi, în prezența autorităților locale, și anume a viceprimarului din Ashdod, și a echipei Serviciului Arheologic al Universității Tel Aviv, Preafericitul a fost îndrumat la locul de excavare de către Dr. Alexander Fantalkin și s-a adresat celor prezenți subliniind importanța descoperirile săpăturilor ca o legătură între Vechiul și Noul Testament și ca loc de întâlnire pentru cercetători, pelerini și turiști, inspirând o viață de creație, pace și civilizație. Discursul Preafericitului urmează mai jos:

„Domnule primar,

Dr. Fantalkin,

Doamnelor si domnilor,

Este o mare plăcere pentru noi să fim astăzi aici pe acest sit important. Această biserică, ctitorită de episcopul Procopie în secolul al VI-lea, este o dovadă importantă a faptului că Ashdod, cunoscut atunci ca Azot, se număra printre principalele orașe de coastă în perioada bizantină.

Ashdod are o istorie lungă și demnă de remarcat și am citit despre aceasta atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Conform Cartii lui Iosua, a fost dat Tribului lui Iuda ca locuință a lor (Iosua 15:46), iar în Faptele Apostolilor, citim că Sfântul Filip s-a aflat în Azot botezând pe ofițerul curții reginei Etiopiene (Fapte 8:40).

Acestea sunt doar două exemple din lunga sa istorie. Dar ele vorbesc despre faptul că Biblia este o înregistrare a istoriei noastre ssfinte comune. Iar descoperirea acestei biserici bizantine, care este pentru noi creștinii un important loc sfânt, este o dovadă a mărturiei pe care Patriarhia Ierusalimului a dat-o de-a lungul veacurilor istoriei noastre sacre. Fiind cea mai veche instituție religioasă din regiune, Patriarhia a întruchipat această istorie sacră și i-a dat legitimitate.

Apreciem foarte mult faptul că statul Israel și Autoritatea pentru antichități sunt sensibile la diversele civilizații care au existat în această regiune. Acesta a fost întotdeauna un peisaj multi-cultural, multi-etnic și multi-religios în care diferite popoare au înflorit de-a lungul veacurilor. Și dorim să recunoaștem munca grea și angajamentul doctorului Fantalkin și al Facultății de Științe Umaniste din Universitatea Tel Aviv, de care aparține Departamentul de Arheologie, de la descoperirea acestui sit în 2017. Ei au dus povara majoră a săpăturilor și au adus la lumină această neprețuită moștenire.

Acest sit este atât un loc sfânt, cât și un sit cu o valoare istorică și academică supremă. Există o prezență creștină aici chiar înainte de această Biserică. Știm că unul dintre episcopii acestei regiuni, episcopul Siluan, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea în anul 325. Sunt inscripții în biserica aceasta care menționează numele episcopului Iraclie, care a participat atât la al treilea sinod ecumenic din Efes în 431 cât și la al patrulea Sinod ecumenic de la Calcedon din 451.

Dar avem aici un sit care, la fel ca Madaba și Megiddo, are puterea de a atrage nu numai oameni învățați cât și turiști și pelerini. Avem aici o comoară pe care trebuie să o păstrăm și să o facem accesibilă sutelor de mii de pelerini care vin în Țara Sfântă în fiecare an. Având o însemnătate științifică și religioasă atât de importantă, acest sit are o valoare imensă pentru orașul Ashdod și face parte din moștenirea comună a întregii umanități din Țara Sfântă.

Pe acest sit au fost descoperite multe morminte, inclusiv mormintele mai multor femei care purtau titlul de diaconiță. Acest lucru confirmă existența acestei slujiri în Biserica primară. În plus, au fost descoperite morminte de sfinți mucenici, ceea ce dovedește că acest sit a servit ca loc de adunare liturgică înainte de secolul al IV-lea. Aceasta dovedește că aici a fost un lăcaș de cult în timpul persecuției. Potrivit scrierilor Sfântului Ioan Gură de Aur, mormintele martirilor erau folosite ca altare unde se slujea Sfânta Liturghie. Numai această descoperire va atrage prezența pelerinilor, atât din răsărit cât și din apus, care îi cinstesc pe martirii din epoca persecuției și care vor dori să se închine la acest loc sfânt.

Vă mulțumim, domnule primar, pentru grija și preocuparea dvs. pentru conservarea acestui sit, care este martor al istoriei noastre sfinte comune în această regiune. Și vă felicităm, dr. Fantalkin, pentru realizarea remarcabilă de a aduce acest sit în atenția comunității mondiale. Conservarea și dezvoltarea acestui sit de către autoritățile locale ar consolida relațiile bune existente între statul Israel și Patriarhia Ierusalimului și, prin extensie, cu lumea creștină în general și cu lumea ortodoxă în special, cum ar fi cu popoarele din Grecia, Cipru, Rusia, România, Bulgaria, Serbia, Georgia și altele.

În păstrarea acestui sit, locuitorii de astăzi din Ashdod se vor mândri cu dovezile suplimentare ale semnificației istorice și spirituale ale orașului lor iubit și, dacă acordăm o atenție specială înaintașilor noștri care au lăsat o amprentă de neșters a prezenței lor, ne-am aștepta ca generațiile viitoare să păstreze dovezile propriilor noastre vieți și să depună mărturie aici. După cum citim în Cartea Psalmilor:

Iar noi, poporul Tău și oile pășunii Tale,

Mărturisi-ne-vom Ție în veac,

Din neam în neam vom vesti lauda Ta.

(Ps 78: 14)

Este speranța și dorința noastră fierbinte ca acest loc să fie păstrat intact și, în cele din urmă, să fie accesibil atât cercetătorilor cât și pelerinilor, ca toate celelalte locuri sfinte din regiunea noastră. Aceasta ar fi o mărturie vie a istoriei acestui oraș antic și ar promova coexistența pașnică, toleranța și respectul reciproc. Acesta ar fi un simbol tangibil al cuvintelor pe care le citim în Biblie, că urmărim dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea și blândețea (1 Tim. 6:11).

Aceasta este misiunea Patriarhiei și ne angajăm să sprijinim și să ajutăm la această lucrare. Fie ca acest loc să fie o sursă atât de cunoaștere cât și de reîmprospătare spirituală pentru generațiile viitoare.

Mulțumesc.”

Acest eveniment important a fost organizat de ÎPS Arhiepiscop Aristovul al Madabei, care răspunde de credincioșii vorbitori de limbă rusă ai Patriarhiei. La final, Preasfinția Sa a oferit Soborului Patriarhal și tuturor celor prezenți colivă, băuturi răcoritoare și fructe.

Din partea Secretariatului-General

Miercuri, 8/21 iulie 2021, Patriarhia a sărbătorit hramul Sfântului slăvitului mare mucenic Procopie.

În această zi, Biserica amintește că Sfântul Procopie era din Cezareea Palestinei și a trăit în timpul domniei lui Dioclețian, în jurul anului 303 d.Hr. Cândva persecutor al creștinilor, a slujit ca duce în Alexandria, și a fost chemat la Hristos printr-o viziune a unei Cruci de cristal și a unui glas care spunea “Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu”.

Acceptând chemarea, a început să-L propovăduiască pe Hristos și a fost denunțat de propria sa mamă, Teodosia. Prin predicarea sa, totuși, mama sa și mulți alții au crezut în Hristos. A fost întemnițat și torturat, L-a mărturisit pe Hristos până la sfârșit și pentru El a fost decapitat.

Patriarhia a sărbătorit pomenirea Sfântului Procopie la capela și mormântul său din Sfânta Mănăstire a Sfântului Modest, Patriarhul Ierusalimului, pe colina Abu Tor, vizavi de dealul Sfântului Sion, în sudul noului Ierusalim.

Acolo, marți după-amiază, Vecernia a fost condusă de părintele teletarh, Arhimandritul Bartolomeu, iar Sfânta Liturghie de dimineață a fost oficiată de Egumenul de la Beit Jala și Beit Sahour, Arhimandritul Ignatie. Răspunsurile la strană au fost date de conducătorul corului bizantin al Bisericii Sfinților Constantin și Elena, Arhimandritul Evsevie, cu ajutorul călugărilor Patriarhiei.

În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofilos și Părinții aghiotafiți au vizitat Sfânta Mănăstire pentru închinare.

Preafericirea Sa, călugării, maicile și laicii au primit o agapă în curtea Bisericii din partea bunului îngrijitor și renovator al Mănăstirii, monahul Antioh.

Din partea Secretariatului-General

În dimineața zilei de luni, 6/19 iulie 2021, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a binecuvântat rasele monahale a doi frați începători, Christians Toumbelekis și James Dipaola, urându-le răbdare și ascultare în arena încercărilor, pentru a se putea alătura Frăției aghiotafite.

Din partea Secretariatului General

În dimineața zilei de vineri, 3/16 iulie 2021, în Sfânta Biserică a Patriarhiei din Ramallah, la Sfânta Mănăstire a Sfintei Mănăstiri a Schimbării la Față a Domnului din Ramallah, a fost oficiată Sfânta Liturghie spre pomenirea Sfântului Iachint și a Sfântului Anatolie, Patriarhul Constantinopolului. Liturghia a fost oficiată de preotul din Beit Jala, părintele Pavlos Alem, și de preotul din Betleem, părintele Gheorghe Zakaman, și la ea au participat în principal tinerii din parohiile Patriarhiei din Ierusalim, Ramallah, Betleem, Taybe, Beit Jala și Beit Sahour.

La Liturghie a participat și IPS Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, care a venit de la Ierusalim împreună cu ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Mitropolitul Ioachim al Helenoupolei, Părintele Issa Mousleh și Arhidiaconul Marcu. Preafericirea Sa i-a binecuvântat pe cei aproximativ 140 de tineri băieți și fete, care au primit Sfânta Împărtășanie, răspunsurile la strană fiind rostite de Corul bizantin al tinerilor din Ramallah.

După terminarea Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa s-a adresat tinerilor prin intermediul părintelui Issa în limba arabă și a dăruit fiecăruia câte o icoană ca binecuvântare. Discursul Preafericirii Sale este cel de mai jos:

„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Psalm 132:1), proclamă psalmistul.

Iubiți copii întru Hristos, tineri băieți și fete,

Prezența noastră alături de dumneavoastră la această adunare frățească a tinerilor din comunitățile greco-ortodoxe ne îndeamnă să strigăm cu glas tare împreună cu imnograful: „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”, și mai ales în numele Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Mt. 18, 20), spune Domnul.

Într-adevăr, dragii mei, această adunare binecuvântată este în numele Mântuitorului nostru Hristos și al Bisericii, care este trupul Său, iar El [Hristos] este capul acestui trup, adică al Bisericii (Col. 1:18, 24), după cum propovăduiește Sfântul Pavel. Iar Biserica ca o altă “pasăre [care adună] puii săi sub aripi” (Mt. 23, 37).

Adunarea noastră are o importanță deosebită pentru credincioșii Bisericii. Și aceasta deoarece provocările, semnele vremurilor, sunt multiple; probleme climatice, de mediu, socio-politice, economice și mai ales de sănătate.

Proorocii și Sfinții Apostoli au avut și ei această experiență a acestei dezordini a lumii. De aceea, Hristos le spunea: „Nu este o problemă de viață, ci o problemă de sănătate: „Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi” (Luca 21, 10-11).

În ceea ce privește dreapta credință și învățătură creștină, Sfântul Pavel îi transmite ucenicului său Timotei următoarele: „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2 Tim. 4, 3-4).

Noi, iubiții noștri copii, care facem parte din Biserica locală a Ierusalimului, Maica tuturor Bisericilor, ne lăudăm în Domnul că Sfânta Biserică a Ierusalimului este întemeiată pe sângele lui Hristos de pe Cruce și își are începutul apostolic prin Sfântul Iacob, Fratele lui Dumnezeu și Întâiul Ierarh al Celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolicească Biserică.

Mai mult decât atât, Domnul ne-a făcut pe noi toți, clerici și popor, care trăim în Țara Sfântă, slujitori ai adevăratelor sale mărturii, Preasfintele Lăcașuri, care mărturisesc Nașterea, Patimile pe Cruce, îngroparea și Învierea cea de trei zile a Domnului nostru Iisus Hristos, dar și lucrarea răscumpărătoare a tainei Purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Îi aducem slavă și mulțumire Domnului și Dumnezeului nostru pentru că ne-a dăruit Sfânta Sa Biserică, care, ca o oază a Duhului Sfânt, se ridică în mijlocul unui pământ uscat și arid, în mijlocul puterilor lumești ale acestei epoci. În această oază, lumina strălucește peste cei „care şed în întuneric şi în umbra morţii” (Luca 1, 79). „Lumină a răsărit dreptului şi celor drepţi cu inima, veselie” (Psalmul 96:12), potrivit psalmistului.

Nu exagerăm când spunem că Sfânta Biserică a Ierusalimului, „sălașul lui Dumnezeu Cuvântul Cel întrupat și Maica Bisericilor”, după Sfântul Ioan din Damasc, a devenit și se dovedește a fi, de-a lungul secolelor, atât adăpostul sufletelor și trupurilor noastre, cât și adăpostul moștenirii noastre culturale și al identității noastre național-religioase. Este demn de remarcat faptul că această identitate s-a păstrat intactă și nealterată, în pofida diferitelor adversități și insulte ale adversarilor, așa cum spune psalmistul: „Pe poporul Tău, Doamne, l-au asuprit și moștenirea Ta au apăsat-o” (Psalmul 94, 5). „Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc și prin apă și ne-ai scos la odihnă” (Psalmul 65:11).

De aceea, dragi fii întru Domnul, avem obligația sfântă de a păstra această încărcătură, moștenirea culturală și identitatea noastră național-religioasă, acordând mereu atenție cuvintelor Sfântului Ioan Scărarul care spune: „va fi un spectacol jalnic să-i vedem pe cei care au fost salvați pe mare, să sfârșească naufragiați în port”.

Veacul de acum (Gal. 1:4) în care trăim este cel al globalizării, al confuziei și al dezorientării, căci zilele sunt rele (Ef. 5:16).  Biserica lui Hristos și, în mod specific pentru noi, Patriarhia Greco-Ortodoxă a Ierusalimului, este locul principal al protecției noastre, al mântuirii noastre: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena” (Mt. 10, 28), spune Domnul.

Din această cauză, Sfântul Pavel ne îndeamnă la o luptă curajoasă, zicând „În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Ef. 6:10-12).

Iată timpul, dragii mei frați și fii ai Domnului, de a cunoaște bogăția și profunzimea slavei tainei Bisericii, al cărei trup și cap este Hristos (cf. Col. 1, 27).

Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi. Amin.”

Gazdele acestei ceremonii, egumenul Sfintei Mănăstiri, Arhimandritul Galaction și Preotul Bisericii, Părintele Iacob, I-au mulțumit Preafericirii Sale pentru interesul părintesc.

Din partea Secretariatului-General