1

ADUCEREA MOAȘTELOR SFÂNTULUI SAVA CEL SFINȚIT

Miercuri, 13/26 octombrie 2022 Patriarhia Ierusalimului a prăznuit Aducerea Moaștelor Cuviosului Părintelui nostru Sava cel Sfințit.

Biserica Ierusalimului sărbătorește în această zi faptul că cinstitele Moaște ale Cuviosului Sava, nestricate și întregi, care fuseseră duse de cruciați la Veneția, au fost înapoiate de către biserica romano-catolică în Patriarhia Ierusalimului pe 13/26 octombrie 1965. 

Sfintele Moaște au fost întâmpinate cu cinste la Poarta lui David. Apoi au fost așezate spre închinare în Biserica Învierii timp de o săptămână și după aceasta au fost duse în locul de care aparțin, în Lavra pe care a întemeiat-o Sfântul Sava, spre sfințirea și ajutorul monahilor Mănăstirii și al pelerinilor.

Seara în ajun, s-a săvârșit Vecernia mică, condusă de Înaltpresfințitul Mitropolit Ioachim al Elenupolei, iar apoi s-a săvârșit Privegherea de toată noaptea condusă de Preafericitul Părinte Teofil Patriarhul Ierusalimului, împreună cu care au slujit Înaltpreasfințitul Ioachim Mitropolitul Elenupolei și Înaltpreasfințitul Aristarh Arhiepiscopul Constatinei, Ieromonahi Aghiotafiți și Preoți arabi. A cântat Arhimandritul Aghiorit Antipa și Ierodiaconul Simeon împreună cu corul lui, în strana dreaptă în limba greacă, și Arhimandritul Filotei în stânga în limba arabă, împreună cu corul lui. Au participat pelerini din Grecia și România și arabi din Betleem, Bet-Jalla și Satul Păstorilor.

La Chinonicul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a rostit această cuvântare:

 „Strigați lui Dumnezeu tot pământul, cântați numele Lui, dați slavă laudei Lui” (Psalmul 65, 1-2), exclamă Psalmistul.

Sfințiți Părinți și frați,

Credincioși creștini și pelerini,

Harul Cuviosului Părintelui nostru Sava cel Sfințit ne-a adunat pe toți în această Sfântă Lavră ca să prăznuim marele eveniment al înapoierii Sfintelor sale Moaște.

Părintele nostru Sava s-a arătat cu adevărat cetățean al pustiului și „înger în trup”, și aceasta pentru că a aplicat, în teorie și faptă, îndemnul dumnezeiescului Pavel: „Așadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Se află Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ, căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos, întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viața voastră, Se va arăta, atunci și voi împreună cu El vă veți arăta întru slavă” (Coloseni 3, 1-4). 

Cuviosul Sava, având drept pildă cuvintele sănătoase ale lui Pavel: „Căutați cele de sus, unde Se află Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ” (Coloseni 3, 1-2), arăta dumnezeiască râvnă și lepădare de sine și se distingea între ceilalți monahi care se nevoiau împreună cu el pentru că el „era puternic întărit, prin Duhul Sfânt, în omul dinăuntru” (Efeseni 3, 16).

Dumnezeiescul Sava a fost numit „cel sfințit” pentru că el căuta sfințenia, potrivit celor spuse: „Căutați pacea cu toți și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14). „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră” (1 Tesaloniceni 4, 3), propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

De altfel, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, în rugăciunea Sa către Dumnezeu Tatăl pentru ucenicii Lui și pentru cei care Îl urmează și cred în El, spune: „Părinte, sfințește-i pe ei întru adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 17). „Aici adevărul este Duhul lui Hristos, adică Duhul Sfânt. «Căci Duhul este adevărul» (1 Ioan 5, 6), potrivit glasului Sfântului Ioan Evanghelistul”, tâlcuiește Sfântul Chiril al Alexandriei.

În răspunsul Sfinților Părinți ai Bisericii, la întrebarea: „Ce înseamnă sfințirea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu?”, Marele Vasile spune: „Sfințenia este a ne dărui Sfântului Dumnezeu cu totul și necurmat, în toată vremea, cu grijă și râvnă pentru cele plăcute Lui”. Iar Sfântul Grigorie Teologul spune: „Sfințenia este comuniunea cu Dumnezeu”.

Cu alte cuvinte, fără sfințenie prin puterea și lucrarea Sfântului Duh nu poate omul să-L vadă pe Dumnezeu, adică lumina cea neapropiată. „Eu sunt lumina lumii, cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12), spune Domnul. „Arătatu-te-ai din scutecele maicii tale, purtătorule de Dumnezeu, vas sfințit și casă a Sfântului Duh, Părintele nostru”, cântă imnograful lui.

Cu adevărat, iubiții mei frați, Părintele nostru Sava s-a arătat vas sfințit și casă a Duhului Sfânt. Iată mărturia nemincinoasă și dovada aflată înaintea ochilor noștri: Moaștele sale nestricate, întregi și înmiresmate. Iată lumina, lumina cea adevărată, lumina vieții. „Aproape ești Tu, Doamne, și toate poruncile Tale sunt adevărul” (Psalmul 118, 151), cântă David. „Eu sunt Dumnezeu aproape, spune Domnul, iar nu Dumnezeu departe” (Ieremia 23, 23).

La sărbătoarea de astăzi a aducerii Moaștelor Sfântului Sava din orașul Veneția din Italia în locul nevoinței lui, suntem toți chemați să ne apropiem de Dumnezeu, pentru că El este „Dumnezeu aproape”. Iar modul în care ne putem apropia de Dumnezeu cel bun și iubitor de oameni ni-l arată Părintele nostru Sava cel Sfințit care, prin gura fericitului Pavel, ne îndeamnă: „Iubiților, să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 1).

La mulți ani!

După Apolisul Sfintei Liturghii a urmat masa în trapeza Mănăstirii.

Mulțumind lui Dumnezeu, Preafericirea Sa a primit la rândul său mulțumirile Părinților savaiți și s-a întors în Ierusalim.

Din partea Secretariatului General




SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI ISAAC SIRUL ÎN DOHA

Hramul Catedralei din Doha a fost sărbătorit cu splendoare ecleziastică. Din motive pastorale, sărbătoarea a fost mutată pentru ziua de vineri.

Joi, 30 septembrie / 13 octombrie 2022, a avut loc Vecernia Mare sărbătorească unită cu Litia, condusă de IPS Mitropolit Timotei al Bostrei, Exarhul Sfântului Mormânt din Cipru, ca reprezentant al Preafericitului Patriarh al Ierusalimului Teofil al III-lea. Răspunsurile la strană au fost date de corul Sfintei Biserici în limbile greacă și arabă, în prezența Ambasadorului Bulgariei, Stoymen Velev, și a șefului adjunct al Ambasadei Serbiei, domnul Slobodan Radeka, precum și a reprezentantului Ambasadei Braziliei. După încheierea Vecerniei, a fost oferită cina din ajunul sărbătorii pentru clerici și credincioși.

Vineri, 1/14 octombrie 2022, Utrenia și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească au fost oficiate de către ÎPS Mitropolit Timotei al Bostrei, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Arhiepiscop Macarie al Qatarului și Părintele Georgios, cu participarea credincioșilor adunați la rugăciune, în prezența ambasadorului Greciei la Doha, doamna Helen Michalopoulou, a noului ambasador al Ciprului, domnul Nikolaos Manolis, a consilierului Ambasadei Greciei, domnul Georgios Zafeiris, și a adjunctului șefului apărării, domnul Kyriakos Dimitrakoulas.

După Sfânta Liturghie, a avut loc procesiunea cu Sfânta Icoană a Sfântului Isaac Sirul și a urmat o recepție în sala de evenimente.

Din partea Sfintei Arhidioceze a Qatarului




SĂRBĂTOAREA PRIMEI MUCENIȚE TECLA CEA ÎNTOCMAI CU APOSTOLII LA PATRIARHIE

Vineri, 24 septembrie/7 octombrie 2022, pomenirea Sfintei Mucenițe Tecla cea întocmai cu apostolii a fost oficiată de Patriarhie în paraclisul Sfintei, situat în incinta Mănăstirii Centrale a Frăției Hagiotaftei, la vest de Biserica Sfinții Constantin și Elena.

În timpul acestei sărbători, Biserica pomenește faptul că Sfânta a venit din orașul Iconium din Asia Mică și fugind de logodnicul ei Thamyrid l-a urmat pe Apostolul Pavel în predicile sale și l-a propovăduit pe Hristos în Antiohia Pisidiei.

L-a mărturisit pe Hristos și s-a predat chinurilor pentru El, din care a scăpat și a trăit până la o vârstă înaintată, până când a adormit în Domnul în locul său natal.

În cinstea ei, seara s-a săvârșit Vecernia în paraclisul închinat ei, slujbă condusă de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și de preotul de la Biserica Sfinților Constantin și Elena, Arhimandritul Nicodim, cu participarea la rugăciune a Arhiepiscopilor Aghiotafiți. Au participat la Intrare și la slujba Litiei Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, și Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei.

După Vecernie, conform obiceiului, în curte s-au servit vin și pâine uscată.

Dimineața, Sfânta Liturghie s-a slujit din nou în prezența Preafericitului Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil, cu participarea la rugăciune a Părinților Aghiotafiți, în prezența Consulului General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon, Ierodiaconul Evloghie, domnul Vassilios Gotsopoulos și elevii Școlii Patriarhale din Sion, la rugăciune participând monahi, monahii și pelerini în nartexul Bisericii.

La biroul Epitropikonului, în timpul agapei sărbătorești, Preafericirea Sa a exprimat urarea ca Sfânta Tecla să mijlocească pentru Frăție.

Din partea Secretariatului-General




SĂRBĂTOAREA ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI LA MĂNĂSTIREA SFINTEI CRUCI

Duminică, 19 septembrie/2 octombrie 2022, s-a prăznuit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci la Mănăstirea Sfânta Cruce, situată în Ierusalimul de Vest, în apropierea Parlamentului evreiesc.

Această sărbătoare s-a prăznuit acolo în amintirea și cinstirea tradiției conform căreia în zona acestei Mănăstiri, în vremea lui Lot, a fost plantat copacul alcătuit din trei tipuri de lemn: cedru, pin și chiparos, din care a fost făcută Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos pentru mântuirea noastră.

Vecernia Mare de sâmbătă după-amiază și Sfânta Liturghie de duminică dimineața au fost oficiate de Exarhul Sfântului Mormânt din Constantinopol, ÎPS Arhiepiscop Nectarie al Antidonei, împreună cu Arhimandritul Claudiu, ierodiaconii Simeon și Evloghie, preoții Nectarie și Ilie, părintele Nikolai Kulinski, vorbitor de limbă rusă, și părintele Ioan, vorbitor de limbă română. Răspunsurile la strană au fost date de cântărețul bizantin Angelos Athinoudis, venit în vizită de la Londra, ajutat de domnii Gabriel și Fanti și de elevii Școlii Patriarhale din Sion, în prezența Consulului General al Greciei, domnul Evangelos Vlioras, a doamnei Consul Christina Zacharioudakis, a ambasadorului Georgiei, domnul Lasias și a membrilor Consulatului General al Greciei, precum și a numeroși călugări, călugărițe, localnici și pelerini. În timpul Dumnezeieștii Liturghii, Mănăstirea a fost vizitată de către Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil și de Părinții de la Sfântul Mormânt.

Faimoasa Școală Teologică a Patriarhiei a funcționat în această mănăstire din 1845 până în 1909. Pentru a reînvia activitatea acestei Școli, la inițiativa Preafericirii Sale, cu colaborarea Părintelui Stareț și Dragoman, Arhimandritul Matei și a restauratorului de icoane și manuscrise din Cipru, domnul Stavros Andreou, s-au întreprins recent lucrări intensive pentru înființarea unui centru de studii postuniversitare și de conservare a icoanelor și manuscriselor. Inaugurarea acestei lucrări a fost făcută de Preafericirea Sa.

O mostră a lucrărilor de conservare a icoanelor și a cărților a fost prezentată în spațiul amenajat al Mănăstirii, în prezența Preafericitului Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil, a Consulului General al Greciei, domnul Evangelos Vlioras și a personalului său, precum și a Părinților de la Sfântul Mormânt și a personalului Mănăstirii.

 

Din partea Secretariatului-General




POMENIREA SFINȚIRII BISERICII SFÂNTULUI MORMÂNT

Luni, 13/26 septembrie 2022, Patriarhia a prăznuit sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt.

În această zi, toată Biserica  dar în special Biserica Ierusalimului, pomenește faptul că, după construirea Bisericii Învierii, în deceniul 326-336 d.Hr., sfințirea Bisericii a fost făcută de Sfânta Elena. Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Macarie al Ierusalimului, în prezența a numeroși episcopi care primiseră acest ordin de la împăratul Constantin cel Mare, împreună cu mulți preoți și mii de laici care s-au adunat pentru a vedea cum este înălțată Sfânta Cruce a Domnului. Mulțimea a exclamat cu glas tare “Doamne miluiește” în timp ce Crucea era înălțată la cele patru părți ale orizontului pentru sfințirea poporului și a întregii făpturi.

Pentru acest eveniment istoric care a inaugurat perioada greco-bizantină la Ierusalim, Sfânta Liturghie a fost oficiată în catoliconul Bisericii Învierii de către ÎPS Arhiepiscop Filumen al Pelei, avându-i drept împreună-slujitori pe Arhimandriții Claudiu, Dionisie, Nectarie, Anastasie și a preoți veniți în vizită din Grecia. Răspunsurile la strană au fost date de către Ierodiaconul Simeon, domnul Gotsopoulos și elevii Școlii Patriarhale.

După Sfânta Liturghie, soborul arhieresc l-a vizitat pe Preafericitul Patriarh la  biroul său.

Din partea Secretariatului-General

 




POMENIREA TĂIERII CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Duminică, 29 august/11 septembrie 2022, la Patriarhie a avut loc pomenirea tăierii capului Sfântului Înaintemergător și Botezător Ioan.

În cadrul acestei sărbători, Biserica, mai ales cea din Ierusalim, pomenește faptul că Sfântul Ioan Botezătorul, purtând „îmbrăcămintea lui din păr de cămilă” și hranindu-se cu „lăcuste și miere sălbatică”, (Matei 3, 4), cheamă mulțimile la pocăință, îl arată pe Iisus ca „Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii”, l-a criticat pe Irod pentru că trăia cu Irodiada, soția fratelui său (Matei 14, 3). Irod era controlat de Ioan, dar îl și respecta. Totuși, „prăznuind Irod ziua lui de naştere”, (Mat. 14,6), Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat, iar Irod a plăcut-o și i-a promis că-i va da chiar și jumătate din regatul său. Fata obraznică, adusă în față de mama sa, a cerut „pe tipsie, capul lui Ioan” (Matei 14,7). Lui Irod i-a părut rău, dar „pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă” a poruncit tăierea capului lui Ioan și l-a adus fetei ca dar, iar fata l-a oferit mamei sale.

Patriarhia Ierusalimului l-a cinstit pe „cel mai mare născut din femeie” cu Vecernia și Dumnezeiasca Liturghie, condusă de ÎPS Arhiepiscop Teodosie al Sevastiei, în vechea biserică închinată Sfântului din Orașul Vechi, care a fost renovată și decorată de egumen, Arhimandritul Bartolomeu. Împreună-slujitori ai Preasfinției Sale au fost Arhimandriții Claudiu, Meletie și Dionisie, Arhidiaconul Marcu și preotul Antonios, în vizită din Biserica Greciei. Răspunsurile la strană au fost date de domnul Vassilios Gotsopoulos, la slujbă participând călugări, călugărițe, pelerini și consulul general al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras.

În timpul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a venit să se închine, însoțit de Părinții Aghiotafiți.

Soborul patriarhal și arhieresc, precum și cei prezenți, au primit o agapă din partea vrednicului egumen, Arhimandrit Bartolomeu.

Din partea Secretariatului General




SĂRBĂTOAREA ODOVANIEI ADORMIRII MAICII DOMNULUI LA IERUSALIM

Luni, 23 august/5 septembrie 2022, în ziua odovaniei sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în Biserica din Ierusalim a avut loc ceremonia cu procesiunea icoanei Adormirii Maicii Domnului.

Procesiunea a început după Sfânta Liturghie la Mormântul Maicii Domnului, care a fost condusă de părintele teletarh, Arhimandritul Bartolomeu.

Procesiunea a fost condusă de egumenul de la Ghetsimani, IPS Mitropolit Ioachim al Hellenoupolei, ținând icoana pe piept, înconjurat de preoți și reprezentanți ai comunității. Preoți îmbrăcați în veșminte liturgice, călugări și călugărițe au mers în coloană, în față, urmați de credincioși în dreapta și în stânga, cinstind cu cucernicie icoana Maicii Domnului.

Procesiunea a trecut pe la Mănăstirile Sfântul Ștefan, Sfinții Ioachim și Ana, Sfântul Nicodim, Pretoriu, Sfântul Haralambie și Panagia Saydanaya, unde s-au rostit rugăciuni și s-au cântat troparele Adormirii Maicii Domnului.

În Cartierul Creștin, oamenii adunați și tinerii au primit sfânta icoană, cântând, bătând tobele și dansând.

La intersecția dintre Strada Creștină și Strada Patriarhiei, icoana a fost primită de către Frăția Sfântului Mormânt, sub conducerea Preafericitului Părinte și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, după ce s-au închinat Părinții din Sfântul  Sinod.

Trecând pe sub Mănăstirea Megali Panagia, Procesiunea a intrat în curtea Bisericii Sfântului Mormânt cu rugăciuni.

Ulterior, icoana a fost așezată în paraclisul Metocului Mănăstirii Ghetsimani, vizavi de Biserica Învierii, unde preoții și credincioșii ortodocși s-au închinat la  icoană, cinstind-o pe Maica Domnului.

Din partea Secretariatului-General

 




SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MOISE ETIOPIANUL LA RAPHIDIA

Duminică, 22 august / 4 septembrie 2022, la pomenirea Sfântului Moise Etiopianul, în biserica închinată acestuia din Raphidia de Samaria, a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teofan al Gerassei, avându-i drept împreună-slujitori pe Arhimandritul Leontie, părintele stareț, Părintele vicar Nectarie Khouri, la slujbă participând  și Arhimandritul Iustin, starețul de la fântâna lui Iacob.

 

După încheierea Sfintei Liturghii, părintele stareț, Arhimandritul Leontie, împreună cu administratorii parohiei Raphidia, au oferit o masă festivă părinților și credincioșilor.

 

Din partea Secretariatului General




PRAZNICUL ADORMIRII NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU LA PATRIARHIE

Duminică, 15/28 august 2022, Patriarhia a sărbătorit praznicul Adormirii Maicii Domnului, adică al Înălțării ei la cer de către Fiul său, de-a dreapta Căruia rămâne în veșnicie pentru Biserica și pentru întreaga omenire, ajutându-i mereu „pe toți cei care se află în împrejurări grele, în suferință și în nevoi”.

Acest praznic a fost sărbătorit în Biserica Adormirii Maicii Domnului din Ghetsimani și în Mormântul Maicii Domnului cu o Sfântă Liturghie.

Această Liturghie a fost condusă de Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitolias, Mitropolitul Timotei al Bosrei, Arhiepiscopii Aristarh al Constantinei și Macarie al Katarului, Preoții slujitori ai altarului, Arhimandriții Meletie și Dionisie, părinți vorbitori de limbă arabă și preoții altor Biserici Ortodoxe, din Patriarhia Moscovei și a României. Răspunsurile la strană au fost date de Ierodiaconul Simeon și de un cor bizantin din Grecia, aflat în vizită, sub conducerea domnului Ioannis Plevritis. La Sfânta Liturghie au participat Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras, și o mare adunare de creștini credincioși, veniți din teritoriile ocupate și pelerini din Grecia, Cipru, România și din alte țări.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a ținut următoarea predică:

„Cel Preaînalt a sfințit lăcașul Lui” (Psalmul 45, 5), „Munte al lui Dumnezeu este muntele Vasan, muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască” (Psalmul 16-17), cântă imnograful, Sfântul Ioan Damaschin, invocând pe Psalmist, aducând laudă Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu.

Iubiți frați întru Hristos,

Credincioși Creștini și pelerini,

Ca niște alți Apostoli ne-am adunat aici în satul Ghetsimani ca să cinstim pomenirea cinstitei mutări a Preaslăvitei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, și să ne închinăm Mormântului ei.

„O, cum izvorul vieții la viață prin moarte se mută! O, cum cea care prin naștere a covârșit hotarele firii acum se pleacă legilor ei și trupul neprihănit îl supune morții. Căci trebuia ca acest trup să lepede ceea ce este muritor și să se îmbrace în nestricăciune, pentru că nici Stăpânul firii nu S-a dat înapoi de la gustarea morții. A murit cu trupul și prin moarte a desființat moartea, și prin stricăciune dăruiește nestricăciunea și omorârea o face izvor al Învierii”, strigă minunându-se Sfântul Ioan Damaschin.

Cu adevărat, Născătoarea de Dumnezeu s-a arătat izvor, adică Maică a vieții, iar Viața este Hristos, potrivit cuvintelor Sale: „Eu sunt învierea și viața” (Ioan 11, 25), „și Eu le dau viață veșnică” (Ioan 10, 28). Și, potrivit mărturiei Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, cel care este unit prin credință cu Fiul lui Dumnezeu și Îl are în sine, are viața adevărată și veșnică. „Cel care are pe Fiul are viața”. Deci, cu atât mai mult are viața pururea Fecioara Maria cea plină de har și binecuvântată între femei (Cf. Luca 1, 25), din ale cărei curate sângiuri S-a întrupat de la Duhul Sfânt Fiul lui Dumnezeu și Fiul ei.

Astăzi, Sfânta Biserică a lui Hristos prăznuiește minunea mai presus de fire din Ghetsimani unde „izvorul vieții în mormânt se pune și scară către cer mormântul se face”, potrivit imnografului. Astăzi Născătoarea de Dumnezeu și Maica lui Dumnezeu care s-a arătat tron al Celui Preaînalt s-a mutat de pe pământ la cer. „Că printr-însa s-a făcut mântuire la tot neamul omenesc spre care a căuta nu putem și acesteia a-i da cinste vrednică cu neputință este”, „Astăzi prealuminat sufletul său l-a pus în preacuratele palme ale Celui Ce S-a întrupat dintr-însa fără sămânță”.

Cu alte cuvinte, preacurata Fecioară Maria este „și după moarte vie” pentru că moartea ei a fost o moarte purtătoare de viață, care a dus-o în slava și viața cea adevărată a Fiului ei cel Unul Născut „Care este de-a dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi” (Romani 8, 34), potrivit dumnezeiescului Pavel. De aceea ea mântuiește, prin Fiul ei, poporul credincios al lui Dumnezeu, după cum spune și imnograful ei, Sfântul Cosma: „Biruiescu-se hotarele firii întru tine, curată Fecioară, că nașterea feciorește și moartea arvunește viață. Ceea ce ești după naștere Fecioară și după moarte vie, mântuiești pururea, Născătoare de Dumnezeu, moștenirea ta”.

Pe Preasfânta Fecioară cea neispitită de nuntă care a izbăvit neamul omenesc de păcatul strămoșesc să o rugăm și noi, cei care cinstim slăvita ei Adormire, să mijlocească la Fiul și Dumnezeul ei, la Domnul nostru Iisus Hristos pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin. La mulți ani!

Mulți credincioși au primit Sfânta Împărtășanie.

După Sfânta Liturghie, Egumenul, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Elenupolei Ioachim a oferit la stăreție o tratație cu fructe și băuturi răcoritoare.

În cinstea Praznicului Adormirii Maicii Domnului s-a săvârșit Sfânta Liturghie și în orașul Abud, slujba fiind condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Sevastiei Teodosie, precum și în Ain Arik, slujba fiind condusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Pellei Filumen.

Din partea Secretariatului General




PROCESIUNEA CU ICOANA ADORMIRII MAICII DOMNULUI LA GHETSIMANI

Dis-de-dimineață, la ora 5:00 (ora de vară), pe 12/25 august 2022, a avut loc slujba procesiunii sfintei icoane a Adormirii Maicii Domnului, după o Sfântă Priveghere, care a fost oficiată de părintele teletarh al Patriarhiei, Arhimandritul Bartolomeu. Icoana este păstrată în Metohul Mănăstirii Ghetsimani, vizavi de Biserica Învierii.

Procesiunea s-a îndreptat de la Metoc spre Ghetsimani pe Drumul Crucii și după un popas de rugăciune la mănăstirea rusească Sfântul Alexandru Nevski, a trecut pe la Pretoriu, la altarul Sfinților Strămoși ai Domnului. Ioachim și Ana, și al Primului Mucenic, Sfântul Ștefan.

Egumenul de la Ghetsimani, IPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, a purtat sfânta icoană pe piept, înconjurat de arhiepiscopi și preoți din Patriarhie și din alte Biserici. În același timp, procesiunea a fost condusă de monahii și pelerini de o parte și de alta a drumului, care cântau imnurile Adormirii Maicii Domnului.

Ajunsă în curtea Sfintei Biserici Adormirea Maicii Domnului, icoana a fost adusă în centrul bisericii pe trepte cu lumânări aprinse, s-a făcut o rugăciune și a fost așezată la sud-vest de Mormântul Maicii Domnului pentru a rămâne acolo spre închinare până pe 23 august (calendarul vechi).

A urmat Sfânta Liturghie cu participarea a mii de credincioși, condusă de ÎPS Mitropolit Ioachim al Hellenoupolei, având drept împreună-slujitori ieromonahi din parohii.

După Sfânta Liturghie, egumenul a oferit o agapă de post.

De asemenea, Sfânta Liturghie a fost oficiată în paraclisul sărbătoresc al Sfintei Mănăstiri Mica Galilee de către IPS Arhiepiscop Aristovul al Madabei.

Din partea Secretariatului-General