1

PREAFERICIREA SA SE ALĂTURĂ ÎNTÂI-STĂTĂTORILOR BISERICILOR DIN IERUSALIM LA ÎNTRUNIREA CU GRUPUL PARLAMENTAR BRITANIC AL TUTUROR PARTIDELOR

Ieri, 25 februarie, Preafericitul Patriarh Teofil al III-lea, împreună cu întâi-stătători ai Bisericilor din Țara Sfântă,  s-au alăturat membrilor Parlamentului Britanic și ofițerilor Grupului Parlamentar al Tuturor Partidelor (APPG), în cadrul inițiativei dedicate creștinismului în Țara Sfântă.

Întâlnirea organizată prin Zoom a fost convocată de președintele APPG, parlamentarul Steve Double, și s-au alăturat 27 de persoane, inclusiv Preasfințitul Arhiepiscop de Canterbury, Justin Welby. De la Ierusalim, la întâlnire au participat Preafericirea Sa Patriarhul Latin al Ierusalimului, Pierbattista Pizzaballa, ÎPS Arhiepiscop ales, Hosam Naoum al Episcopiei Ierusalimului și Pr. Carrie Ballenger, Pastorul Bisericii Luterane a Mântuitorului din Ierusalim.

,,În primul rând, dorim să mulțumim Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustin, pentru că ne-a primit azi. Conducerea dumneavoastră înțeleaptă a comuniunii anglicane la nivel mondial este un exemplu pentru noi toți și suntem cu adevărat recunoscători pentru sprijinul și implicarea dumneavoastră față de bisericile de aici din Țara Sfântă. Este un privilegiu pentru noi să demonstrăm unitatea Bisericii lui Iisus Hristos și să îi reprezentăm pe creștinii din Țara Sfântă împreună în acest Parlament”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Teofil în deschidea ședinței.

,,Cu statornicie, noi, comunitatea creștină din Țara Sfântă, lucrăm împreună atât de strâns și prezentăm atât de necesara voce unificată. Sprijinul dumneavoastră este de neprețuit și ne-a ajutat deja să rezolvăm o serie de provocări. Cu ajutorul dumneavoastră, sperăm să creăm un viitor mai luminos pentru oamenii de toate credințele din iubita noastră Țară Sfântă.”

Întâi-stătătorii bisericilor din Țara Sfântă au profitat fiecare de ocazie pentru a explica modul în care pandemia a afectat situația socială și financiară a comunităților și instituțiilor lor. De asemenea, au invitat membrii APPG să viziteze Țara Sfântă pentru o experiență mai apropiată și mai realistă, după încheierea pandemiei, i-au invitat să-și încurajeze și comunitățile să viziteze Țara Sfântă ca „pelerini nu numai ca turiști”.

Grupul parlamentar al tuturor partidelor sau ,,APPG” este compus din membri ai parlamentului din Regatul Unit din toate partidele politice care explorează și discută problemele și preocupările cu privire la diferite subiecte relevante. Această audiere a făcut parte dintr-un APPG care a fost creat pentru a se ocupa în mod special de ,, Creștinismul din Țara Sfântă”. Inițiativa intenționează să arate comunității internaționale diferitele situații și provocări cu care se confruntă creștinii locali, modalitățile de a ajuta menținerea acelei caracteristici creștine în Țara Sfântă și de a găsi un teren comun pentru a le da tărie și putere.

 

 

 




PATRIARHUL IERUSALIMULUI CONDAMNĂ ATACUL EXTREMIȘTILOR ISRAELIENI ÎMPOTRIVA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Ierusalim, 05.02.2021

Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a condamnat ieri la Ierusalim atacul comis de un extremist israelian împotriva Bisericii Ortodoxe Române, pe care Preafericirea sa a descris-o drept „biserică soră”.

O declarație făcută astăzi de Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a exprimat condamnarea. Declarația a indicat, de asemenea, că atacurile extremiștilor israelieni împotriva bisericilor și moscheilor din Ierusalim sunt în creștere alarmantă, iar eșecul autorităților de a face față acestei creșteri, și toleranța lor față de astfel de acte teroriste, va duce cu siguranță la alimentarea mai intensă a conflictului din Orașul Sfânt pe care îl va ține încă mai departe de împlinirea păcii și a stabilității.

Preafericirea Sa, Patriarhul Ierusalimului, a cerut comunității internaționale să intervină prin deschiderea unui dialog cu guvernul israelian, cu scopul de a pune capăt acestor atacuri teroriste și încercărilor continue ale grupurilor israeliene extremiste de a schimba cu forța caracterul de mozaic al orașului Ierusalimului prin intimidarea credincioșilor creștini și musulmani, atacarea clericilor, scrierea de graffiti cu mesaje de ură pe pereții și ușile bisericilor și moscheilor și, de asemenea, prin încercările lor hidoase de a controla proprietățile Bisericii, așa cum este evident prin încercările grupurilor radicale israeliene de a prelua proprietățile Bisericii Ortodoxe de la Poarta Jaffa din Ierusalim, în special Hotelul Imperial, Hotelul Petra și alte bunuri imobiliare, folosind metode întortocheate și prin tranzacții corupte care implică mita, exonerarea și presiunea ilegitimă.

Preafericitul Patriarh Teofil al III-lea a subliniat că Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului și Bisericile Ortodoxe din Țara Sfântă de pe ambele maluri ale râului Iordan sunt alături de Patriarhia Ortodoxă Română și de Preafericitul Patriarh Daniel și o susțin pe deplin în acest act terorist care reflectă amploarea urii extremiștilor israelieni față de religia creștină în general și față de Biserica Ortodoxă în special.




PATRIARHIA ORTODOXĂ A IERUSALIMULUI PLĂTEȘTE MAI MULT DE 600.000 DE DOLARI PENTRU A-ȘI PROTEJA PROPRIETĂȚILE DE LA POARTA JAFFA

Ierusalim 1-25-2021

 

La instrucțiunile Preafericitului Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a depus în această dimineață suma de 2.100.000 de șekeli (mai mult de 600.000 de dolari) la Tribunalul  Israelian Regional al Ierusalimului, pentru a acoperi întreaga valoare a chiriei Hotelului Imperial de la Poarta Jaffa. Aceasta vine ca parte a eforturilor Patriarhiei de a proteja Hotelul Imperial, care face obiectul litigiului în curs privind disputarea suspectă asupra contractului referitor la Poarta Jaffa, de către organizația radicală Ateret Cohanim.

Patriarhia Ierusalimului a considerat că acest depozit este o măsură preventivă menită să contracareze orice acuzație a organizației radicale împotriva chiriașilor protejați. Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a afirmat că nu va precupeți niciun efort sau bani pentru protejarea proprietăților de la Poarta Jaffa, care este poarta istorică a pelerinilor din Țara Sfântă către Biserica Sfântului Mormânt și restul locurilor sfinte. din Ierusalim.

Patriarhia a subliniat, de asemenea, într-o declarație făcută astăzi, că protejarea proprietăților sale și a locurilor sfinte necesită stabilitate, statornicie și resurse financiare mari, iar Patriarhia Ierusalimului lucrează la realizarea acestor obiective pentru păstrarea prezenței autentice creștine în Țara Sfântă. Patriarhia a subliniat că își va continua eforturile legale și de lobby, la nivel local și internațional, pentru a-și proteja proprietățile și sfintele altare.




TĂIEREA VASILOPITEI (PRĂJITURA SFÂNTULUI VASILE) LA PATRIARHIE

Miercuri seara, pe 31 decembrie 2020 / 13 ianuarie 2021, în ajunul Anului Nou, potrivit calendarului iulian, a avut loc în sala Patriarhiei ceremonia tăierii vasilopitei – prăjitura Sfântului Vasile.

Această ceremonie se săvârșește de către Biserică participând astfel la începerea unui nou an pe 1 ianuarie, când este pomenit și Sfântul Vasile căruia se datorează acest obicei, pentru că Sfântul a pus în prăjitură milostenie, adică un ban, din respect pentru săraci.

Această ceremonie din ajunul Anului Nou 2021 a fost condusă de Preafericirea Sa, Părintele nostru Teofil, Patriarhul Ierusalimului, care a adresat această cuvântare cu ocazia Noului An:

 „Căci zice Domnul: La vreme potrivită te-am ascultat și în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6, 2), propovăduiește dumnezeiescul Pavel.

Ca o lumină celor ce zac în întuneric și în umbra morții (datorită bolii molipsitoare corona), a răsărit astăzi Noul An al Domnului. De aceea și Sfânta Biserică a lui Hristos ne-a adunat pe toți în acest loc sfânt al străvechii noastre Patriarhii ca să înălțăm slavă și mulțumire lui Dumnezeu cel în Sfânta Treime Care a pus anii și vremile întru stăpânirea Sa (Fapte 1, 7), la cinstita pomenire a Tăierii împrejur după trup a Fiului lui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe de o parte, și la prăznuirea celui între Sfinți Părintele nostru Vasile cel Mare, pe de altă parte, spre cinstirea căruia s-a săvârșit ceremonia tăierii prăjiturii care îi poartă numele.

Schimbarea anului constituie un eveniment care marchează drumul istoriei lumești a omului și, cu atât mai mult, al istoriei sfinte care culminează cu taina dumnezeieștii Iconomii, adică a Întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în vremea Cezarului August pe când Quirinius ocârmuia Siria (Cf. Luca 1, 1-2). De aceea Sfânta noastră Biserică, ascultând cuvintele Domnului din Sfânta Scriptură: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima, să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea, să slobozesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 61, 1-2; Luca 4, 18-19), nu sărbătorește doar acest eveniment, ci și cere de la Dumnezeu Tatăl  binecuvântarea „anului Domnului” zicând: „Acela Ce ești unit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Cuvinte cel fără de început și Fiule, Făcătorule și Împreună-ziditorule al celor văzute și nevăzute, binecuvântează cununa anului, păzind în pace mulțimile drept-credincioșilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi”. Prin binecuvântarea Domnului, anul se transformă, în cadrul Bisericii, în timp al mântuirii, potrivit cuvintelor: „La vreme potrivită te-am ascultat și în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6, 2).

Tocmai această schimbare scripturistică a anului sau, mai bine zis, mântuitoare, o prăznuim astăzi. Căci zice: „Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă. Bătrânețile cinstite nu sunt cele aduse de o viață lungă, nici nu le măsori după numărul anilor” (Înțelepciunea lui Solomon 4, 7-8).

Cu alte cuvinte, împărțirea timpului în prezent, trecut și viitor, precum și numărarea lui după ani poate fi înțeleasă numai în Hristos Dumnezeul nostru, potrivit mărturiei Sfântului Ioan Teologul: „Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel Ce este, Cel Ce era și Cel Ce vine, Atotțiitorul” (Apocalipsa 1, 8). Iar din punct de vedere rațional, adică filozofic, timpul nu poate fi determinat, motiv pentru care și Apostolul Petru spune: „Pentru că noi v-am adus la cunoștință puterea Domnului nostru Iisus Hristos și venirea Lui, nu luându-ne după basme meșteșugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noștri” (2 Petru 1, 16).

Aceasta denotă faptul că anul, care devine timp în Biserica lui Hristos, ni s-a dat pentru ca și noi să ne facem, prin credință, „văzători cu ochii noștri ai slavei Lui”, adică văzători ai slavei lui Dumnezeu în Împărăția Sa cerească. Iar Marele Vasile spune: „Ca să nu cercetezi cu raționamente omenești cine pune început timpului [și anului] și să denaturezi adevărul, a venit înaintea învățăturii, punând preacinstitul nume al lui Dumnezeu ca o pecete și o pavăză sufletelor când spune: «La început a făcut Dumnezeu». Fericita fire, îmbelșugata bunătate, iubirea transmisă în fiecare cuvânt, frumusețea mult dorită, începutul celor ce sunt, izvorul vieții, lumina cugetătoare, înțelepciunea nepătrunsă, Acesta a făcut la început cerul și pământul”. 

Aceste cuvinte de Dumnezeu insuflate ale Părintelui Bisericii Vasile cel Mare îi cheamă pe toți cei care iubesc „frumusețea mult dorită, izvorul vieții, lumina cugetătoare și înțelepciunea nepătrunsă” în vremea aceasta a schimbării anului și a stăruitoarei boli molipsitoare covid 19, să reflectăm fiecare dintre noi la cele cu care suntem vinovați, imitându-l astfel pe fiul risipitor din pericopa evanghelică care „venindu-și în sine, s-a sculat și s-a dus la tatăl său, pocăindu-se și zicând: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău” (Luca 15, 18-21). 

Luând aminte la această pocăință a fiului risipitor și la înțelegerea timpului în Hristos cel întrupat din curatele sângiuri ale pururea Fecioarei Maria Născătoarea de Dumnezeu, să-l rugăm pe Marele Ierarh al Capadociei Sfântul Vasile, care strălucește în cer, care a împodobit obiceiurile oamenilor, să mijlocească la Cel Care S-a tăiat împrejur, la Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru sufletele noastre, pentru pacea întregii lumi și mai ales a mult încercatului Orient Mijlociu, pentru încetarea schismelor și restabilirea unității Bisericii Ortodoxe cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și pentru izbăvirea neamului omenesc de pandemia de corona în toate formele ei.

Împreună cu Imnograful să zicem: „Mântuitorule a toate și Atotțiitorule, Ziditorule al făpturii și Îndreptătorule, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine fără sămânță, pace lumii Tale dăruiește, păzind Biserica totdeauna neclintită”. Încă, Doamne, cel Ce ai pus anii și vremile în stăpânirea Ta, binecuvântează cununa anului bunătății Tale, păzind în pace și îndoită sănătate (sufletească și trupească), cinstita noastră Obște Aghiotafită, pe bine-credincioșii noștri Creștini, Sfânta Cetate a Ierusalimului și bine-credinciosul neam al Elinilor Ortodocși. Amin. Noul An 2021 să fie fericit, prielnic, binecuvântat și cu sănătate. La mulți ani!

După troparele: „Cel ce șezi pe scaunul cel în chipul focului…” și „În tot pământul s-a vestit venirea ta…”, Preafericitul, spunând: „An Nou fericit”, a tăiat vasilopita și a împărțit-o Consulului General al Greciei domnul Evanghelos Vlioras, Părinților Aghiotafiți și celorlalți. Pelerini nu au luat parte datorită măsurilor impuse cu privire la pandemia de covid 19.

După aceasta, elevii Școlii Patriarhale au cântat colinde în sala Patriarhiei și la casele Părinților Aghiotafiți.

Din partea Secretariatului General




PREAFERICITUL TEOFIL III: ATACUL DE LA BISERICA DIN GHETSIMANI ESTE O ALTĂ DOVADĂ CĂ RADICALII ȚINTESC BISERICILE ȘI PROPRIETĂȚILE LOR

Ierusalim 5-12-2020

Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a condamnat astăzi încercarea unui israelian radical de a incendia Biserica Ghetsimani din Ierusalim. Preafericirea Sa a descris această încercare ca fiind o crimă rasistă care expune mentalitatea radicală israeliană referitoare la biserici și proprietățile lor.

Preafericirea Sa a spus „acest act radical este o crimă inspirată de o ideologie extremă care încearcă să-i alunge pe creștini din Țara Sfântă”. El a adăugat: „Invit comunitatea internațională să își asume rolul în protejarea altarelor creștine și păstrarea prezenței creștine indigene în Țara Sfântă”. Preafericirea Sa a lăudat, de asemenea, eforturile Majestății Sale Regele Abdullah al II-lea, custodele hașemit ale locurilor sfinte islamice și creștine din Țara Sfântă, la nivel local și internațional. Preafericitul Patriarh a subliniat că tentativa de a incendia Biserica Ghetsimani nu este mai puțin îngrozitoare și oribilă decât încercările organizațiilor radicale de a controla proprietățile bisericilor, în special de la poarta Jaffa din Ierusalim.

Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea a subliniat că rasismul este un dușman oribil al tuturor națiunilor și că pacea, toleranța și conviețuirea sunt poarta de acces ideală către un viitor luminos în orașul Ierusalim, care suferă de ură, rasism și crimele care rezultă din acestea.




Dejucarea unui noi complot al radicalilor: Patriarhul Teofil plătește două milioane de shekeli datorate de chiriașii hotelului Petra

Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea a anunțat astăzi, 14 noiembrie, succesul Patriarhiei Ierusalimului în dejucarea unui noi manevre a radicalilor de a prelua Hotelul Petra de la Poarta Jaffa, din Ierusalim.

Patriarhia urmărește un plan strict de apărare a proprietăților sale de la Poarta Jaffa împotriva grupului radical Ateret Cohanim, care pretinde în mod fals că ar fi posesorii proprietăților ortodoxe.

Planul funcționează pe două căi de apărare paralele. Prima este lupta până la capăt, în bătălia juridică a cazului curent, care a ajuns la Curtea Supremă. Și a doua, oferirea tuturor tipurilor de ajutor pentru a permite chiriașilor să rămână fermi în aceste proprietăți, deoarece în scenariul nefericit în care Patriarhia eșuează în prima linie de apărare, proprietățile vor rămâne în continuare ocupate și sub controlul actualilor chiriași.

Patriarhul Ierusalimului a explicat că, urmând această ultimă cale de apărare, Patriarhia, joia trecută, a plătit două milioane de shekeli Curții Districtuale din Ierusalim, în numele chiriașilor hotelului Petra, pentru a opri instanța să se pronunțe în favoarea radicalilor, situație care le-ar fi permis să preia hotelul.

Preafericirea Sa a menționat că Patriarhia, și în timpul slujirii sale, a plătit 400.000 de shekeli chiriașilor hotelului Petra, pentru a le permite să își plătească datoriile către autoritățile locale israeliene relevante dar, din păcate, ei nu au făcut-o. Aceasta a dus la acumularea datoriei până la sume enorme, cu trecerea timpului.

În condițiile în care chiriașii nu și-au plătit obligațiile, Curtea Districtuală din Ierusalim a numit un lichidator pentru a colecta datoria, iar lichidatorul nu era altul decât avocatul Avi Moshe Segal, unul dintre avocații grupării Ateret Cohanim.

Patriarhia Ierusalimului a încercat să plătească direct datoria chiriașilor față de autoritățile locale israeliene, însă lichidatorul, dl Segal, a obținut o decizie din partea instanței, împiedicând autoritățile competente să negocieze cu Patriarhia. Era evident că strategia lichidatorului va conduce în cele din urmă gruparea Ateret Cohanim să plătească datoria chiriașilor în schimbul dobândirii drepturilor lor la hotelul Petra, ceea ce ar însemna că radicalii vor prelua hotelul Petra și îl vor folosi după bunul plac, și că este scenariul dezastruos pe care Patriarhia încearcă să îl evite; din acest motiv. Patriarhia a plătit această sumă uriașă de bani, în ciuda greutăților financiare prin care trece, mai ales în contextul izbucnirii pandemiei COVID-19 și a scutirii acordate locatarilor proprietăților Patriarhiei din întregul oraș vechi al Ierusalimului pentru acest an.

 Preafericirea Sa a afirmat că Patriarhia Ierusalimului este pe deplin pregătită să facă orice și totul pentru a-și salva și apăra proprietățile de la Poarta Jaffa și proprietățile Bisericii în general. El a subliniat, de asemenea, că protejarea prezenței creștine în Ierusalim nu se realizează prin lozinci, ci prin acțiuni reale.

 




PATRIARHUL TEOFIL III CONDAMNĂ INSULTELE LA ADRESA ISLAMULUI ȘI VIOLENȚA DIN FRANȚA

Ierusalim 27.10.2020

Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului – Președintele Consiliului Întâi-Stătătorilor Bisericilor din Țara Sfântă, a denunțat succesiunea nefericită a evenimentelor din Franța, care a început cu insulte aduse Islamului și onorabilului profet Mahomed, și a fost urmată de uciderea unui profesor de către trei studenți, ca răzbunare pentru insultele care au declanșat o serie de infracțiuni nefericite care au vizat civili musulmani nevinovați.

Într-o declarație emisă de Preafericirea Sa, el a subliniat că urmărește cu mare îngrijorare starea de polarizare rezultată din derularea evenimentelor din Franța. A accentuat faptul că Preafericirea sa condamnă insulta la adresa credinței islamice cu aceeași vigoare, ca în cazul în care insulta ar fi afectat oricare dintre celelalte religii monoteiste. Patriarhul Orașului Sfânt a condamnat toate actele de violență care îi vizează cei care au opinii sau credințe religioase diferite, solicitând dialogul civilizat ca singura metodă de interacțiune pentru a reduce decalajele intelectuale și ideologice dintre diferite religii și ideologii.

Preafericitul Teofil al III-lea a chemat întreaga lume să considere armonia dintre musulmanii și creștinii din Țara Sfântă, de pe ambele maluri ale râului Iordan, ca model, deoarece oamenii de aici au trăit de veacuri în frăție pașnică, dragoste și coexistență în vremuri bune și vremuri rele. El și-a încheiat declarația spunând: „Ne rugăm Atotputernicului Dumnezeu să perpetueze harul iubirii și al frăției și să salveze omenirea de pandemie, războaie și discordanță.”




PREAFERICITUL PATRIARH ȚINE UN DISCURS LA EVENIMENTUL GLOBAL LIVE AL ICoHS

Preafericitul Părinte Patriarh Teofil III a participat vineri, 23 octombrie, la un eveniment online de bun venit pentru a marca doi ani de la înființarea Comunității Internaționale a Sfântului Mormânt (ICoHS).

ICoHS, care a fost creat ca urmare a unei inițiative susținute de patriarhi și întâi-stătătorii Bisericilor din Ierusalim în 2018, este o organizație caritabilă cu sediul în Londra, responsabilă de susținerea și promovarea cauzei comunității creștine din Țara Sfântă, lansând strângeri de fonduri în numele său și asigurându-se că vocile sale sunt auzite, în același timp colaborând îndeaproape cu Bisericile și ministerele locale pentru a ajuta la punerea în aplicare a acestor eforturi spre binele general al întregii comunități.

Adunarea a dat răspunsuri cu privire la modul în care creștinii din Țara Sfântă s-au confruntat cu criza socială și financiară în curs de desfășurare, cauzată de COVID-19, și cu privire la modul în care Bisericile locale le-au fost alături, jucând un rol important în susținerea existenței lor materiale.

„Bisericile din Țara Sfântă au chemat demult creștinii și oamenii de toate credințele din întreaga lume să-și acorde sprijinul și să se alăture solidar fraților și surorilor lor de aici, de unde a început misiunea creștină”, a spus Preafericirea Sa în timpul discursului său.

„Împărtășim hotărârea de a ne păstra ușile deschise tuturor fără distincție și de a sluji comunităților noastre locale. În această misiune, ni s-au alăturat și am fost întăriți de prieteni din întreaga lume. Acest sprijin global în creștere a dus la formarea Comunității Internaționale a Sfântului Mormânt sau ICoHS. Salutăm și sărbătorim fondarea ICoHS și le mulțumim tuturor celor care se alătură acestui efort ecumenic de întărire și susținere a comunității noastre creștine din Țara Sfântă. ”

În cadrul adunării virtuale au participat, de asemenea, părintele Ramzi Sidawi OFM de la Custodia Țării Sfinte și sesiunea de întrebări și răspunsuri a fost condusă de episcopul coadjutor Hosam Naoum de la Dioceza Episcopală a Ierusalimului, la  întrunire participând și preotul Carrie Ballenger de la Biserica Luterană a Mântuitorului din Ierusalim.

 

Pentru a urmări evenimentul ICoHS  transmis live, faceți clic pe linkul de mai jos:

http://ICoHS.org/welcome-event

 




PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI ÎL DECOREAZĂ PE NOUL CONSUL GENERAL AL GRECIEI ÎN IERUSALIM

Miercuri după-amiază, pe 3/16 septembrie 2020, noul Consul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evaggelos Vlioras, împreună cu soția și fiul său, au vizitat în mod oficial Patriarhia, după ce acesta și-a preluat sarcinile în Consulat.

Excelența Sa, noul Consul General, domnul Vlioras, a fost primit de Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil și de către Înalt Preasfințitul Mitropolit Isihie al Kapitoliei, împreună cu Părintele Secretar General,  Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, Părintele Secretar al Sfântului Sinod, Ierodiaconul Simeon și Ierodiaconul Evloghie.

La această întâlnire, Preafericirea Sa a subliniat statutul și misiunea Patriarhiei în Țara Sfântă; o misiune cu caracter ecleziastic, educațional, cultural, pacificator, mai ales în aceste vremuri turbulente, fără pace în Țara Sfântă.

Consulul general a declarat că atât Grecia, cât și el însuși, sunt dispuși să contribuie la această misiune a Patriarhiei.

În semn de recunoaștere a sprijinului Ministerului Afacerilor Externe al Greciei și a lui însuși către Patriarhie, Preafericirea Sa i-a acordat domnului Vlioras medalia de Mare comandant al Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt, astfel încât prin Harul Sfântul Mormânt să poată continua cooperarea cu Patriarhia, pentru întărirea legăturilor dintre poporul grec și Patriarhie, pentru susținerea drepturilor grecilor în Țara Sfântă, deoarece Grecia este protectoarea acestor drepturi, care sunt recunoscute la nivel internațional. Consulul general elen are o poziție primară printre consulii celorlalte țări.

Emoționat, Consulul General I-a mulțumit Preafericirii Sale și a spus că va fi întotdeauna un ajutor în misiunea Patriarhiei, cu smerenie și disponibilitate de a oferi.

Încheind această întâlnire, Preafericirea Sa i-a oferit soției și fiului Consulului General o cruce ca binecuvântare a Sfântului Mormânt.

Din partea Secretariatului General




PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI SE ADRESEAZĂ NOULUI EPISCOP ANGLICAN ÎN IERUSALIM

Duminică seară, pe 1/14 iunie 2020, actualul secretar al ședințelor șefilor bisericilor creștine din Ierusalim, Hosam Elias Naoum a fost hirotonit episcop, pentru a reuși actualul arhiepiscop Suheil Dawani în funcția de arhiepiscop al Bisericii Anglicane. în Ierusalim.

Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a fost primul dintre oaspeții de seamă, alături de Episcopii anglicani și reprezentanții Bisericilor Creștine din Ierusalim, prezenți la această hirotonie, și a rostit următorul discurs:

„Înalt Preasfinția Voastră, dragă părinte Episcop Hosam,

Înalt Preasfinția Voastră, dragă părinte Arhiepiscop Suheil,

Domnule Consul General

Sfințiile Voastre,

Înalt Preasfinția Voastră,

Cinstiți membrii ai clerului,

Iubiți credincioși,

Suntem profund onorați, dragă părinte Episcop Hosam, să fim prezenți în această zi binecuvântată a hirotonirii și numirii voastre ca episcop. Această sărbătoare este punctul culminant al anilor în care v-ați dedicat educației, slujirii pastorale și conducerii în eparhia voastră și în Biserica largă. V-ați dovedit demn de multe responsabilități și astăzi cea mai mare responsabilitate pe care Biserica o poate acorda este acum pusă pe umerii voștri.

Un episcop este în primul rând un pastor după exemplul Domnului nostru Iisus Hristos, care este Bunul Păstor al poporului său. Căci Domnul spune:

„Eu sunt pastoral ceI bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.”

Sunteți chemat la slujirea Bisericii, a Sfintelor Taine, a clerului și laicilor comunității voastre fără a face deosebiri, și sunteți chemat mai departe chiar și la slujirea celor din afara turmei voastre, care pot oricând să vă solicite ajutorul.

Stimate părinte episcop Hosam, sunteți cunoscut pentru angajamentele voastre puternice. Căci ați fost secretar al Consiliului Comitetelor Bisericilor din Ierusalim, unde ați demonstrat devotament pentru munca noastră ecumenică și inter-religioasă în numele tuturor comunităților din iubita noastră Țară Sfântă. Abilitatea dvs. de a lucra în societatea noastră multi-etnică, multi-culturală și multi-religioasă este o aptitudine crucială pe care o aduceți și ne amintiți de rolul episcopului de a fi „constructor de punți”, căci multe sunt punțile pentru pace, dreptate și reconciliere pe care le-ați construit deja. Avem toată încrederea că experiența și darurile dvs. vor fi de o utilitate autentică, acum când vă luați locul printre noi ca episcop.

Permiteți-ne să-l onorăm pe Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Suheil, care a condus dioceza timp de atâția ani, în circumstanțe dificile, cu claritate, devotament, energie și credință, ceea ce i-a adus respect în regiunea noastră. Mai mult, recunoaștem prezența alături de noi a distinsului Consul General al Marii Britanii.

De asemenea, suntem încântați să primim în Orașul Sfânt pe Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Michael și pe Preasfințitul Episcop Peter, pe care îi cunoaștem bine și care sunt susținători dedicați ai prezenței creștine în Țara Sfântă și în Orientul Mijlociu și care au călătorit aici, la vremea pandemiei care a adus confuzie în întreaga lume, pentru a se asigura că hirotonia sa crucială va putea avea loc. Dorim să vă exprimăm recunoștința noastră colectivă către amândoi, dragi episcopi, pentru sacrificiul pe care l-ați făcut pentru a fi aici.

La fel cum nimeni nu ar fi putut prevedea pandemia, nimeni nu știe ce va aduce viitorul. Prin harul lui Dumnezeu, privim cu nădejde spre viitor, pentru că, după cum spune Sfântul Pavel, „Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.” (Romani 12:12).

Ca afirmare a angajamentului nostru comun față de Biserica lui Hristos, și mai precis față de Biserica Ierusalimului, permiteți-vă să vă ofer acest engolpion al Maicii Domnului, ca să puteți fi sub ocrotirea ei și să fiți o mărturie a iubirii lui Hristos și a slujirii noastre creștine aici, în Țara Sfântă.

Felicitări și Fie ca Mângâietorul, Duhul Sfânt, Duhul Domnului nostru Iisus Hristos, să vă ghideze pașii în lucrarea poruncilor Sale.

Mulțumesc.”

Din partea Secretariatului General