1

DECLARAȚIE A PATRIARHILOR ȘI A ÎNTÂI-STĂTĂTORILOR BISERICILOR DIN IERUSALIM

Întâi-stătătorii Bisericilor din Ierusalim s-au întâlnit vineri, 25 august 2017, pentru a discuta chestiuni presante cu care se confruntă comunitățile creștine în Țara Sfântă, și în special în Ierusalim.

În timpul întâlnirii, întâi-stătătorii Bisericilor din Ierusalim au discutat despre evoluția recentă a cazului juridic al proprietății de la Poarta Jaffa, care aparține Patriarhiei Ortodoxe Grecești. Ei s-au referit la proiectul de lege al Knessetului privitor la proprietățile Bisericii care, dacă va fi aprobat, va avea ramificații semnificative asupra prezenței noastre creștine în Țara Sfântă.

Conducătorii Bisericilor din Ierusalim vor face în curând o declarație publică cu privire la aceste două chestiuni.

 

Patriarhii și Conducătorii Bisericilor din Ierusalim




BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ DIN AFARA RUSIEI (ROCOR) VIZITEAZĂ PATRIARHIA

Joi, 11/24 august 2017, Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, l-a primit la Patriarhie pe ÎPS Mitropolit Ilarion, întâi-stătătorul ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei), care a fost însoțit de Episcopii acelei Biserici și de ÎPS Mitropolit Marcu al Berlinului și al întregii Germania, și de Arhimandritul Romanos, starețul Mănăstirii Grădina Ghețimani, și le-a dat binecuvântarea să participe la slujbele de pe 15 august.

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/e2ISEC13wcE

ngg_shortcode_0_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]




APELUL PREAFERICITULUI PATRIARH AL IERUSALIMULUI TEOFIL PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR CREȘTINILOR ÎN ORAȘUL IERUSALIM

Sâmbătă seara, pe 30 iulie / 12 august 2017, a avut loc o conferință de presă cu reprezentanții mass-media din Iordania și din alte țări la Mitropolia din Amman a Patriarhiei greco-ortodoxe a Ierusalimului.

În cadrul acestei conferințe de presă și în transmisiunea TV în direct, Preafericitul Patriarh Teofil al Ierusalimului a denunțat recenta decizie nedreaptă a Tribunalului israelian care confirmă contractele ilegale de închiriere a hotelurilor de la Poarta Jaffa, deținute de Patriarhia Ierusalimului în 2005, atunci când contractele au fost semnate de către Patriarhul Irineu al Ierusalimului și de asociatul său financiar, domnul Nikolaos Papademas, cu gruparea de coloniști evrei înregistrată off-shore „Ateret Kohanim”.

Textul apelului Preafericitului Patriarh al Ierusalimului este postat în limba engleză pe link-ul de mai jos:

http://www.jp-newsgate.net/en/2017/08/12/34370

Apelul Preafericitului a fost urmat de răspunsurile Sale prin intermediul Arhimandritului Hristofor la întrebările reporterilor referitoare la modul de gestionare a proprietăților Patriarhiei și la protecția drepturilor creștinilor în Țara Sfântă în general și mai ales în Ierusalim, Orașul Sfânt al celor trei religii monoteiste.

Din partea Secretariatului-General

 




DECLARAȚIA PREAFERICITULUI PATRIARH AL IERUSALIMULUI TEOFIL LA CONFERINȚA DE PRESĂ DIN AMMAN

Amman – 12 August 2017

Bună ziua.

Vă mulțumesc tuturor că ați venit la această conferință de presă.

Suntem astăzi aici pentru a transmite acest mesaj din Regatul Hașemit al Iordaniei, aflat sub cârmuirea Majestății Sale Regele Abdullah al II-lea care, în conformitate cu status quo-ul și cu dreptul internațional, este custodele recunoscut al locurilor sfinte islamice și creștine din iubita noastră Țară Sfântă.

În ultimele săptămâni, Orașul nostru Sfânt Ierusalim a trecut prin valuri turbulente de evenimente care au aruncat Patriarhia noastră, împreună cu toate celelalte Biserici și comunități creștine din Țara Sfântă, în apele tulburi ale tensiunilor și intereselor politice. Cea mai recentă evoluție este bine-cunoscuta hotărâre judecătorească în cazul „Poarta Jaffa“, care a depășit atât de mult limitele justiției și ale rezonabilului.

Am păstrat tăcerea, rămânând martorii răbdători ai unei campanii dure împotriva Noastră și împotriva Patriarhiei Noastre, a cărei putere părea să crească în fiecare zi, prin acuzații false și calomnii, direcționate împotriva moștenirii Noastre și a integrității Noastre. Astăzi, sentimentul datoriei și angajamentul Nostru, încredințate Nouă de către Domnul, ne fac să punem capăt tăcerii și să spunem: Gata, destul.

Suntem constrânși să întreprindem această acțiune fără precedent de a convoca această conferință de presă pentru a respinge în mod public și clar hotărârea nedreaptă a Tribunalului Regional israelian în cazul „Poarta Jaffa“. Această bătălie legală care durează de un deceniu a dus la o hotărâre nedreaptă ce a nesocotit toate dovezile legale clare și concrete ale Patriarhiei care au demonstrat reaua credință, luarea de mită și conspirația. O astfel de hotărâre judecătorească în favoarea grupului de coloniști Ateret Cohanim poate fi interpretată doar ca fiind motivată politic.

Această hotărâre părtinitoare care afectează nu doar Patriarhia ci lovește și în inima Cartierului Creștin din Orașul Vechi vine într-un moment extrem de delicat și de sensibil și cu siguranță, va avea un efect negative extrem asupra prezenței creștine în Țara Sfântă. Ea ar putea duce la escaladarea tensiunii în comunitatea noastră, pe care cu toții ne străduim, cu sârguință, să o disipăm.

Vom iniția procedura de recurs la Înalta Curte de Justiție unde avem încredere că se va lua o hotărâre bazată exclusiv pe chestiuni de drept, procedură și justiție. Patriarhia va întreprinde acum tot ce îi stă în putere pentru ca această hotărâre nedreaptă să fie anulată.

Îngrijorarea Noastră cu privire la politizarea cazului „Poarta Jaffa“ devine mai acută datorită acțiunii recente a 40 de membri ai Knessetului care, în urmă cu două săptămâni, au semnat un proiect de lege propus spre dezbatere în Parlamentul israelian și care, dacă va fi aprobat, ar restrânge în mod grav drepturile Bisericilor de a se ocupa în mod liber și independent de terenurile lor și ar amenința cu confiscarea acestora.

Acest proiect de lege este o încercare clară de a priva Patriarhia Noastră, veche de 2.000 de ani, precum și Bisericile prezente de secole în Țara Sfântă, de libertatea Noastră legitimă și istorică și de independența Noastră. Acest proiect de lege intolerabil, în cazul în care va fi aprobat, ar fi o încălcare clară a fiecărui tratat internațional care a guvernat regiunea și ar fi un atac insuportabili la libertatea religioasă.

Solicităm o reuniune de urgență a Întâi Stătătorilor Bisericilor din Țara Sfântă,

pentru a ne coordona opoziția și răspunsul la aceste evoluții alarmante și grave care vor afecta nu doar comunitatea locală creștină din Țara Sfântă ci și fiecare creștin din întreaga lume, pentru care Ierusalimul și Țara Sfântă sunt de o importanță spirituală maximă.

Rămânem pe deplin angajați să ne îndeplinim misiunea pastorală și duhovnicească, așa cum ne-a fost încredințată de Pronia Dumnezeiască. Chiar acum, când ne confruntăm cu aceste evoluții șocante și fără precedent, asigurăm iubita noastră comunitate creștină din Țara noastră Sfântă, din regiunea noastră a Orientului Mijlociu și din străinătate că noi, Patriarhia Ierusalimului și Frăția Sfântului Mormânt, vom rămâne fideli misiunii noastre de a fi păzitorii și slujitorii Sfântului Mormânt al lui Hristos și ai tuturor Locurilor Sfinte. Vom face tot ce Ne stă în putere pentru a susține statutul proprietăților Patriarhiei și al Bisericilor noastre surori și vom fi constanți în protejarea prezenței creștine în regiunea noastră, față de care atât hotărârea judecătorească din cazul „Poarta Jaffa” cât și proiectul de lege propus în Knesset sunt atacuri atât de grave.

Cuvintele nu sunt suficiente pentru a sublinia gravitatea extremă a acestei situații.

Facem apel la Președintele Trump, la Președintele Putin, la Regele Abdullah al II-lea, la Președintele Abbas, la Președintele Rivlin, la Premierul Tsipras, la Președintele Anastasiades, la Secretarul General Guterres, la Președintele Juncker,

Precum și la toți Întâi-Stătătorii Bisericilor Noastre Surori din lume și

la comunitatea internațională,

să intervină pentru a se asigura că dreptatea și libertatea biruiesc în aceste chestiuni.

În acest caz, dreptatea e spre binele nu doar al comunității creștine de aici ci și al tuturor cetățenilor Țării Sfinte, astfel încât toți cei care numesc Cetatea Sfântă a Ierusalimului și Țara Sfântă casa lor să poată trăi în libertate și în pace.

Ne rugăm lui Dumnezeu Celui Atotputernic să ne întărească pe Noi și pe frații Noștri în aceste vremuri grele și tulburi. Fie ca Dumnezeu să ne încununeze eforturile cu reușită, astfel încât să se facă dreptate și să se ajungă la pace.

Mulțumesc.    




PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI ACORDĂ O DISTINCȚIE MITROPOLITULUI IOIL DE EDESSA

Marți, 21 iunie / 4 iulie 2017, în timpul vizitei unui grup de o sută de pelerini în Sala de Recepție a Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh al Ierusalimului Teofil a acordat conducătorului acestui grup de pelerini, ÎPS Mitropolitul Ioil de Edessa, medalia de Mare Comandor al Sfântului Mormânt, în semn de respect și recunoaștere a contribuției sale la Mitropolia din orașul său natal Edessa și la eparhia lui Hristos de acolo, prin cuvântul și scrierile sale. 

Emoționat, ÎPS Mitropolitul Ioil i-a mulțumit Preafericirii Sale spunând că a venit să primească binecuvântarea Sfintelor Altare și a Preafericirii Sale, iar această distincție onorifică a venit ca o surpriză pentru el.

După ce au primit binecuvântarea Preafericitului, și-au continuat pelerinajul la Preasfânta Biserica a Învierii.

Din partea Secretariatului-General

ngg_shortcode_1_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]




PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI ACORDĂ O DISTINCȚIE DOMNULUI CONSUL KOENIS

Vineri, pe 10/23 iunie 2017, Preafericitul Teofil, Părinte nostru și Patriarhul Ierusalimului, l-a primit pe domnul Consul Vasilios Koenis, care a activat în cadrul Consulatului Grec din Ierusalim timp de trei ani, până în prezent. Dl. Koenis a făcut o vizită de rămas bun și și-a exprimat respectul față de Patriarhie.

În cadrul acestei întâlniri a avut loc o conversație interesantă cu privire la rolul pastoral și pacifist al Patriarhiei, precum și la colaborarea excelentă cu Consulul General al Greciei spre avansarea intereselor expatriaților greci.

Cu ocazia acestei vizite, Preafericirea Sa i-a oferit domnului Koenis distincția onorifică de Mare Comandor al Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt, în semn de recunoaștere și ca recompensă pentru cooperarea sa cu Patriarhia și pentru apărarea drepturilor acesteia, în special cu referire la proiectul de restaurare a Sfintei Edicule.

Emoționat, Dl. Koenis i-a mulțumit Preafericiri Sale, spunând că își consideră slujirea în Ierusalim și Patriarhie „revelatoare și educaționale“, și s-a angajat să-și continue sprijinul pentru drepturile Patriarhiei din noul său post din Grecia, în prezent, și din diferite poziții ulterioare.

 

Din partea Secretariatului-General

httpv://youtu.be/8CRqsdEh6HY

ngg_shortcode_2_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]




CĂLUGĂRIRE LA PATRIARHIE

În dimineața zilei de marți, 31 mai / 13 iunie 2017, la paraclisul Pogorârea Sfântului Duh din Patriarhie, a avut loc tunderea în monahism a fratelui începător Panayiotis Xenakis, absolvent al Școlii Patriarhale de pe Sfântul Sion.

Fratele Panayiotis a fost tuns în monahism de Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului și a fost numit Patrichie, în prezența Părinților Aghiotafiți. Sfântul Patrichie a fost mucenic și episcop al Prusei.

După tunderea în monahism, Preafericirea Sa i-a dat sfaturi noului călugăr, spunându-i că a fost chemat să se alăture Ordinului celor Mari ai Frăției Sfântului Mormânt, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod, care i-a apreciat statura morală la Școală și slujirea în sarcinile care i-au fost încredințate, și că este o onoare pentru el să slujească Sfintele Altare, Patriarhia și Frăția Aghiotafită, a cărei misiune este mărturisirea lui Hristos în Țara Sfântă și slujirea poporului lui Dumnezeu.

Din partea Secretariatului General

 

httpv://youtu.be/MboOKl8f5-Q

 

ngg_shortcode_3_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]




PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI ACORDĂ O DISTINCȚIE PĂRINTELUI PROTOPOP NIKOLAI BALASOF

Vineri, 27 mai / 9 iunie 2017, Preafericitul Teofil, Părinte nostru și Patriarhul Ierusalimului, l-a primit la Patriarhie pe părintele Nikolai Balasof, protopop din Patriarhia Moscovei și colaborator al Preafericitului Patriarh Chiril al Moscovei.

În timpul acestei vizite, părintele protopop Nikolai Balasof I-a oferit Preafericirii Sale o copie a icoanei Maicii Domnului din biserica unde slujește.

 

Cu această ocazie, Preafericirea Sa i-a acordat Părintelui Nikolai Balasof medalia Marelui Comandor al Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt, ca semn al recunoașterii cooperării sale cu Patriarhia noastră și a interesului său viu pentru rezolvarea problemelor sale din Rusia.

Emoționat, părintele protopop Nikolai I-a mulțumit Preafericirii Sale și s-a angajat să continue sprijinul Preafericitului Patriarh Chiril al Moscovei și cooperarea sa cu Patriarhia noastră.

Apoi, Preafericirea Sa i-a dat binecuvântarea părintelui Nikolai pentru continuarea pelerinajului și a vizitei sale și pentru slujirea Sfintei Liturghii la Sfântul Mormânt al Domnului.

Din partea Secretariatului General

httpv://youtu.be/gilyfGJQkw0

ngg_shortcode_4_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]




VIZITA DOMNULUI DONALD TRUMP, PREȘIDENTELE S.U.A., LA BISERICA ÎNVIERII

Luni dimineața, pe 9/22 mai 2017, Președintele S.U.A., Domnul Donald Trump, a ajuns pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.

Prezent la primirea oficială a fost Preafericitul Teofil, Părinte nostru și Patriarhul Ierusalimului, ca reprezentant al Patriarhiei Străbune.

În după-amiaza aceleiași zile, președintele S.U.A. a vizitat Biserica Învierii, venind dinspre Poarta lui David împreună cu soția și însoțitorii săi.

La sosirea în curtea Bisericii Învierii a fost întâmpinat de Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului și de Părintele Schevofilax, ÎPS Arhiepiscop Isidor de Hierapolis, împreună cu Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, cu Părintele Paraschevofilax, Arhimandritul Policarp, cu Pr. Francesco Patton, custodele Țării Sfinte și cu reprezentantul Patriarhului armean din Ierusalim, Preafericitul Nourhan Manougian.

Din curte, președintele a fost condus de Preaferirea Sa, de Pr. Francesco Patton și de reprezentantul armean, pentru a se închina la Sfântul Mormânt și pe înfricoșătoarea Golgota.

Apoi, Președintele s-a îndreptat spre Biroul Bisericii Învierii, unde Preafericirea Sa i-a oferit o icoană a Nașterii domnului. Președintele și-a exprimat emoțiile cu privire la vizita în acest locaș de cult, cel mai vechi și mai sfânt altar al creștinismului, și a făcut urări de pace pentru regiunea Orientului Mijlociu și pentru întreaga lume.

Din partea Secretariatului General

ngg_shortcode_5_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]




PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI ÎN VIZITĂ LA PATRIARHIE

Joi după-amiaza, pe 21 aprilie / 4 mai 2017, Prim Ministrul României, domnul Sorin Grindeanu, a vizitat Biserica Învierii, însoțit de Ministrul Apărării, Ministrul de Finanțe, Ministrul Afacerilor Externe și expatriați din România, de fostul ambasador al României în Israel, doamna Andreea Păstârnac, de delegații Bisericii Române din Ierusalim, Părintele Arhimandrit Teofil și Părintele Arhimandrit Ioan, și de membrii personalului Ambasadei României din Israel. Delegația a fost primită de Vicarul Patriarhal, ÎPS Mitropolit Isihie de Capitolia și de ajutorul Părintelui Schevofilax, Arhimandritul Policarp, de Părintele Nicolae și de alți părinți de la Biserica Învierii. Domnul Prim Ministrul s-a închinat pe înfricoșătoarea Golgota, la Sfântul Mormânt al Domnului și la Lemnul Sfintei Cruci din sala în care se păstrează moaștele Bisericii.

Apoi, domnul Grindeanu a vizitat Patriarhia, unde a fost primit călduros de către Preafericitul Teofil, Părinte nostru și Patriarhul Ierusalimului, și de Părinți Aghiotafiți, printre care Vicarul Patriarhal, ÎPS Mitropolit Isihie de Capitolia, Părintele Secretar General, ÎPS Arhiepiscop de Constantina, Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei și Părintele Teletarh, Arhimandritul Bartolomeu.

Adresându-se domnului Prim-Ministru, Preaferirea Sa a făcut referire la misiunea Patriarhiei în Țara Sfântă atât în trecut, cât și în prezent, și la relația dintre Patriarhia Ierusalimului și Patriarhia Română, mai ales în timpul slujirii patriarhale a vrednicului de amintire Patriarh Dositei, care a avut activitate pastorală în Iași, unde a fondat și o tipografie. Preafericirea Sa a făcut referire și la proiectul recent încheiat de Patriarhie, de restaurare a Ediculei Sfântului Mormânt.

În replică, Premierul a spus că a fost uimit și emoționat de ceea ce a auzit și văzut în Biserica Învierii și că își găsește greu cuvintele potrivite pentru a exprima sentimentele care au luat naștere în sufletul său.

Apreciind atitudinea Prim Ministrului României, Preafericirea Sa i-a oferit medalia de Mare Comandant al Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt, ca recunoaștere a sprijinului său propriu, precum și al celui oferit de țara sa autorităților creștine din Uniunea Europeană, din care face parte și România. Preafericirea Sa i-a oferit Premierului și o icoană a Maicii Domnului pentru a-l ajuta în misiunea sa spre folosul țării sale și i-a cerut să transmită urările sale frățești Patriarhului Daniel al României.

Profund impresionat, Premierul I-a mulțumit Preafericirii Sale și s-a angajat ca și pe viitor, să proiecteze valori creștine în Uniunea Europeană. Mai mult, domnul Prim Ministru I-a cerut Preafericirii Sale să se roage pentru succesul vizitei sale în statul Israel.

Din partea Secretariatului General

ngg_shortcode_6_placeholder” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]