1

INSPECTAREA LUCRĂRILOR DE LA ROTONDA ȘI CELE ȘAPTE ARCADE DIN BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT

În seara zilei de joi, 3/16 iunie 2022, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a vizitat Biserica Sfântului Mormânt, s-a închinat la Sfântul Mormânt și a inspectat lucrările în curs, de renovare și întreținere a pardoselii Rotundei din jurul Sfintei Edicule și din zona de sub cele șapte arcade, care este supervizat de echipa Universității Sapientia din Roma, după acordul celor Trei Comunități Majore, cea Greco-Ortodoxă, cea Latină și cea Armeană, în conformitate cu Status Quo-ul.

Preafericirea Sa a fost însoțit de Părintele Secretar General, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, de Părintele Schevofilax, ÎPS Arhiepiscop Isidor al Hierapolei, de ÎPS Mitropolit Ioachim al Helenoupolei, de Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, de Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, de Reprezentantul Patriarhal la Constantinopol, ÎPS Arhiepiscop Nectarie al Anthedonei, de Secretarul Sfântului Sinod, Ierodiaconul Simeon și alții, frații franciscani ai Custodiei din Țara Sfântă, Părintele Custode,  Preafericitul Francesco Patton, Părintele Dobromiro și alți reprezentanți ai armenilor, Eminența Sa Sevan, Arhimandritul Samuel, Egumenul armenilor de la Biserica Sfântului Mormânt, Părintele Gurion și alți membri ai frăției lor, Arhitectul de la Biserica Sfântului Mormânt, domnul Theodosios Mitropoulos.

Membrii acestei delegații din cele trei comunități au intrat în zona proiectului, au văzut șantierul de săpături și au primit explicații arheologice de la specialiștii Universității Sapientia cu privire la straturile de ziduri și structura care datează din perioada romană, înainte de construcția Bisericii Sfântului Mormânt din timpul lui Constantin. Au fost informați cu privire la diferitele perioade de întreținere și renovare din timpul împăraților bizantini și au văzut roca din partea de nord-est a Rotundei care susține Edicula Sfântului Mormânt și care este sculptată pentru a forma Mormântul „nou și gol”, dătător de viață, al Domnului nostru. S-a hotărât ca acest proiect să aibă o durată de 26 de luni, cu un cost de 11.000.000 de euro, finanțat de donatori și sponsori evlavioși.

După cercetările arheologice cu colectarea artefactelor necesare, locul excavat va fi acoperit din nou, așezând plăcile intacte în poziția lor inițială, în timp ce cele deteriorate vor fi înlocuite cu altele, răspunzând astfel sfințeniei locului și concluziilor acestei lucrări cu multiple fațete, dar și prin construcții de sticlă care vor facilita vederea structurilor de dedesubt.

Reamintim cititorilor noștri că aceasta este cea de-a doua fază a lucrărilor efectuate conform metodelor științifice menționate mai sus și acordului Status Quo, după finalizarea cu succes a primei faze de întreținere și renovare a Sfintei Edicule, care a fost realizată de o echipă științifică de la Universitatea Națională din Atena sub supravegherea profesorului Antonia Moropoulou. Prima fază a fost inspirată și inițiată de Preafericitul Teofil, Patriarhul Ierusalimului, iar comunitățile de greci, latini și armeni au cooperat pentru finalizarea ei.

Cu toate acestea, trebuie să menționăm, de asemenea, că toată această lucrare este o continuare a prototipului stabilit de proiectul de renovare din anii ’60, finanțat de guvernul grec, la inițiativa vrednicului de pomenire Patriarh al Ierusalimului Benedict, cu cooperarea părintelui Schevofilax, Arhimandritul Germanos, a binecuvântatului ajutor de Schevofilax, Arhimandritul Daniel, a arhitectului Leonidas Kollas și a domnului Athanasios Economopoulos, care a înființat un birou tehnic.

Din partea Secretariatului-General




INAUGURAREA LUCRĂRILOR DE RESTAURARE DE SUB ROTONDA BISERICII SFÂNTULUI MORMÂNT

Inaugurarea lucrărilor de restaurare de sub rotonda Bisericii Sfântului Mormânt a avut loc luni dimineață, pe 1/14 martie 2022.

Proiectul este o continuare a restaurării Sfintei Edicule, care a fost finalizată în urmă cu patru ani. Lucrările actuale au acordul celor trei comunități majore, Patriarhia Greco-Ortodoxă a Ierusalimului, Custodia Țării Sfinte a Franciscanilor și Patriarhia Armenilor din Ierusalim, care au responsabilitatea Status Quo-ului, și au fost preluate de Universitatea Sapienza din Roma.

Proiectul include lucrări de restaurare sau de înlocuire a pardoselii deteriorate din partea de nord a rotondei și săpături în zona subterană a acesteia, sub cele Șapte Arce și în fața Sfintei Edicule. Se preconizează ca lucrările să se finalizeze în douăzeci și șase de luni și vor fi finanțate de sponsori și donatori.

Pentru începerea acestui proiect, la Sfântul Mormânt au fost prezenți întâi-stătătorii celor trei comunități: Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil, împreună cu ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliadei, Arhiepiscopii Aristarh al Constantinei și Isidor al Hierapoulei, Părintele Dragoman, Arhimandritul Matei, Părintele Kamarasis, Arhimandritul Nectarie, Părintele Teletarh, Arhimandritul Bartolomeu și alți părinți aghiotafiți, precum și Consulul General al Greciei la Ierusalim, domnul Evangelos Vlioras, și arhitectul Bisericii Sfântului Mormânt, domnul Theodosios Mitropoulos. Din partea franciscanilor din Țara Sfântă au fost prezenți Părintele Custode, Francesco Patton, Părintele Dobromiro, Părintele Athanasios Makora și alții, iar din partea Patriarhiei Armenilor, Preasfințitul Sevan, egumenul armenilor, Părintele Samuel, Părintele Gourion și alții.

Cu ocazia inaugurării acestui proiect, Preafericirea Sa a rostit acest discurs în fața celor prezenți:

 

“Iată, acum, binecuvântați pe Domnul toate slugile Domnului,

care stați în casa Domnului…

ridicați mâinile voastre spre cele sfinte,

și binecuvântați pe Domnul.

(Psalmul 133:1-2).

Preafericirile Voastre,

Înaltpreasfințiile Voastre,

Preasfințiile Voastre,

Iubiți membri ai frățiilor noastre,

Doamnelor și domnilor,

Ne-am adunat în cel mai sfânt dintre locurile sfinte în acest moment istoric pentru a continua lucrarea atât de bine începută prin restaurarea Sfintei Edicule. Cu această ocazie ne amintim cuvintele Psalmistului:

 

Iată acum ce este bun ș ice este frumos, decât numai a locui frații împreună!

(Psalm 132:1).

Luna aceasta se împlinesc cinci ani de când ne-am adunat aici pentru a sărbători finalizarea restaurării Sfintei Ediculei. Această restaurare a fost rodul nu numai al muncii experților, ci și al scopului nostru comun și al unității noastre de a pune restaurarea Sfintei Edicule mai presus de toate celelalte preocupări și distracții. Ca aceia cărora Providența Dumnezeiască le-a încredințat Diaconia Locurilor Sfinte, trebuie să ne aprofundăm mereu angajamentul față de acest scop comun.

Restaurarea Sfintei Edicule, prima în ultimii două sute de ani, reprezintă o adevărată realizare a Comunităților noastre care acționează împreună și este un semn de speranță pentru lume.

Și acum ne aflăm la începutul unei noi etape a acestei lucrări, pentru a restaura zona de sub podeaua rotondei, precum și pavajul, pentru a ne asigura că fundațiile acestui loc sfânt sunt sigure pentru generațiile viitoare. Suntem profund recunoscători tuturor sponsorilor a căror generozitate și expertiză fac posibil acest proiect și ne așteptăm pe deplin ca lucrarea aceasta să ducă la bun sfârșit renovarea actuală a Sfintei Edicule și a rotondei.

Ne întâlnim aici într-un moment dificil pentru omenire. Pandemia nu s-a încheiat încă, există un conflict grav în Ucraina și în lume în general, există o mare instabilitate politică, economică și socială.

Dar aici, în cel mai sfânt dintre locuri, adică în Sfântul Mormânt, există nădejde. În învierea Domnului nostru Iisus Hristos din morți, viața nouă și veșnică a lui Dumnezeu a strălucit ca o lumină în lumea noastră întunecată și confuză. Îngrijindu-ne să restaurăm acest loc sfânt, participăm la mesajul de nădejde care răsare din Sfântul Mormânt nu doar pentru creștini, ci și pentru oamenii de bunăvoință din întreaga lume.

Adunați aici, ne amintim cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care se rostesc aici în fiecare zi:

 

Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta;

Plinirea Bisericii Tale o păzește;

și sfințește pe cei ce iubesc podoaba casei Tale…

Că toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de la Tine este,

Părintele luminilor.

Fie ca Atotputernicul Dumnezeu, Părintele Luminilor, a Cărui Lumină necreată strălucește din Sfântul Mormânt, să binecuvinteze noua noastră lucrare care începe astăzi în numele Său.

Preafericitul Teofil III

Patriarh al Ierusalimului




PREAFERICITUL PATRIARH AL IERUSALIMULUI TEOFIL VIZITEAZĂ COMUNITATEA GRECO-ORTODOXĂ DIN SHAHNIN

Sâmbătă, 20 februarie /5 martie 2022, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a vizitat comunitatea greco-ortodoxă de limbă arabă din orașul Shahnin, în districtul Acre Ptolemais din nordul Israelului. Preafericirea Sa a fost însoțit de ÎPS Mitropolit Chiriac al Nazaretului și Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei, Arhimandritul Filoteu, Preotul vicar Issa Mousleh și Arhidiaconul Marcu.

Cu ocazia acestei vizite, Preafericirea Sa a prezentat condoleanțe familiei binecuvântatului Michel Gantus, fostul președinte al Consiliului Comunității.

Apoi, primit călduros de Arhimandritul Andrei Aleme, părintele Saleh Chouri, preotul comunității, consilierii și numeroși creștini credincioși, Preafericirea Sa a vizitat șantierul Sfintei Biserici Nașterea Maicii Domnului, care se construiește cu fonduri de la Patriarhie și cu donații ale creștinilor evlavioși. Biserica este masivă, cu picturi murale bizantine, o mândrie și o podoabă a Comunității. Preafericirea Sa a dat instrucțiunile și binecuvântările cuvenite pentru a ajunge ziua sfințirii.

Comunitatea a mulțumit Preafericirii Sale pentru sprijinul Patriarhiei în acest proiect plăcut lui Dumnezeu, care unește Comunitatea în Trupul Cel Unu al lui Hristos.

Din partea Secretariatului General




LUCRĂRI DE RESTAURARE A CISTERNEI DE LA STĂREȚIA DIN BEIT JALA ȘI LĂRGIREA STRĂZII PRINCIPALE

În octombrie 2021, sub supravegherea tehnică a arhitectului Patriarhiei, dl Theodosios Mitropoulos și a primarului, dl Nicola Hamis, adică în cooperare cu municipalitatea din Beit Jala, cisterna de la stăreția din Beit Jala a fost restaurată și sculptată puțin. Acest lucru a fost necesar din cauza lărgirii străzii principale pentru a facilita traficul pentru locuitorii din Beit Jala. Detalii despre lucrările de restaurare se găsesc în articolul domnului Mitropoulos, redat mai jos:

„Cisterna (fântâna) istorică a reședinței egumenului din Beitzala

De arhitectul Dr. Theo Mitropoulos

Această cisternă este situată la nord-est de reședința starețului din Beitzala1, fiind este adiacentă acesteia și ocupând întreaga zonă subterană a grădinii, în timp ce gura ei este situată în interiorul grădinii. Această cisternă are un plan dreptunghiular (cu dimensiuni de 5X8X6 m) și este sculptată în subsolul stâncos al zonei, în timp ce acoperișul său boltit este realizat din calcar și mortar hidraulic. Această tehnică se regăsește și în cisternele lui David situate în Betleem, care sunt realizate în același stil.2 În interior, cisterna este căptușită cu un strat gros de kurasani de 10 cm. pentru a preveni scurgerile de apă. Această cisternă este foarte veche și, din punct de vedere istoric, trebuie să fi fost legată de cisternele (fântânile) lui David situate în Betleem. Reședința starețului din Beitzala a fost construită după 1862 (anul construirii Bisericii Panagia din Beitzala) în locul istoric al acestei cisterne. Odată cu configurația actuală a drumului din jurul egumeniei, o mare masă stâncoasă a cisternei va fi excavată (îndepărtată) și în locul ei va fi construit un zid de piatră de peste 4 m înălțime pentru a reține presiunea hidraulică cauzată de apele acesteia.

Deoarece gura de revărsare al cisternei a fost acoperită de peretele perimetral exterior, acest lucru a dus la creșterea foarte mare a nivelului apei în interiorul cisternei, ceea ce a dus la creșterea presiunilor asupra pereților de piatră și la crearea unor defecte verticale alarmante în domul de piatră al cisternei. Astăzi, Primăria orașului Beitzala, care efectuează lucrări de consolidare la această cisternă, în colaborare cu Patriarhia Ierusalimului, procedează la îndepărtarea parțială a structurii de piatră fisurate existente și la reconstrucția acesteia din beton armat cu beton și piatră. Odată cu această intervenție de restaurare a cisternei, alimentarea cu apă a acesteia ar trebui să fie oprită, iar această zonă ar trebui să fie utilizată de Patriarhie atât din punct de vedere arheologic, cât și pentru turism (turism religios) datorită marii sale valori istorice.

1*. Construcția Egumeniei datează din 1862, din timpul patriarhului Chiril al II-lea (1845-1872) și al starețului Christofor, un călugăr de-al lui Ciprian. Secolul al XIX-lea. Secolul al XIX-lea este perioada în care se înregistrează o mare recrudescență a construcției și decorării bisericilor ortodoxe în Imperiul Otoman, unde condițiile pentru ortodoxie se schimbă și devin mai favorabile după Tratatul de la Adrianopol din 1829 și mai ales după Hati Serif din 1839 și Hati Humayoun din 1856, unde se poate observa schimbarea politicii interne a statului otoman odată cu stabilirea egalității tuturor supușilor săi. Construcția de lăcașuri de cult minunate în Asia Mică, Smirna, Constantinopol, Cipru și Orientul Mijlociu a început să se realizeze mai sistematic.

2* Cisternele din Betleem nu vor mai fi folosite pentru apă potabilă după anul 1200, când o femeie sarazină a căzut în fântână și s-a înecat, de atunci apa fiind folosită doar pentru irigații, conform jurnalelor de călătorie ale vremii”.

Din partea Secretariatului General




VIZITA ARHEOLOGULUI GERMAN, DR. DIETER VIEWEGER, LA PATRIARHIE

Joi, 3/16 septembrie 2021, arheologul și profesorul universitar german Dr. Dieter Vieweger, director general al Institutului German Protestant de Arheologie, împreună cu soția sa, de asemenea arheolog, dna. Katja Soennecken, l-au vizitat pe Preafericitul Teofil, Părintele nostru și Patriarhul Ierusalimului, pentru a discuta problema continuării săpăturilor pe proprietatea Patriarhiei de pe Muntele Sion.

Din partea Secretariatului General

 




LANSAREA PROIECTULUI DE RESTAURARE LA SFÂNTA MĂNĂSTIRE A PROOROCULUI ILIE ÎN IERUSALIM

Marți, pe 7 septembrie 2021, la prânz, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului, Teofilos al III-lea, însoțit de directorul Departamentului Financiar al Patriarhiei, ÎPS Mitropolit Isihie al Kapitoliei, și de părintele secretar-șef, ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, au vizitat Sfânta Mănăstire a Proorocului Ilie, situată între Ierusalim și Betleem, în apropiere de locul unde se află Locul unde s-a odihnit Maica Domnului. Vizita a avut ca scop lansarea proiectului, atât de necesar, de renovare a Mănăstirii; unde Preafericirea Sa a subliniat recunoștința Patriarhiei pentru donația generoasă făcută de organizația rusă non-profit: „Fundația pentru susținerea culturii și a patrimoniului creștin”.

Cu voia lui Dumnezeu, proiectul este programat să fie finalizat înainte de Crăciunul din acest an, când va avea loc plecarea oficială a cortegiului patriarhal la Betleem, în ajunul sărbătorilor Nașterii Domnului.

Preafericitul și delegația patriarhală au fost întâmpinați astăzi de bunul păstor al Mănăstirii, monahul Achillios.

Din partea Secretariatului General




SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ LA RUINELE UNEI BISERICI BIZANTINE DIN SECOLUL AL V-LEA ÎN ORAȘUL ISRAELIAN ASHDOD (ORAȘUL ANTIC DE COASTĂ AZOT)

În jurul anului 1921, la începutul lucrărilor la un șantier dintr-un cartier din sudul localității Azot (actualul Ashdod), excavatorul a descoperit mozaicurile unei vechi biserici sfinte byzantine; ca urmare, Serviciul arheologic din Israel a intervenit și a interzis continuarea lucrărilor.

De atunci lotul respective de teren a rămas gol și a intrat în proprietatea statului. În 2009, Serviciul Arheologic a atribuit responsabilitatea excavării parcelei specifice arheologului Dr. Alexander Fantalkin, lector la Universitatea din Tel Aviv, care este specializat în Grecia Antică în secolul al VIII-lea î.Hr. Săpăturile au fost amânate și au continuat anul acesta.

Un complex de clădiri cu un templu central și capele de o valoare spirituală și istorică unică au fost descoperite în timpul săpăturilor. Există posibilitatea ca acesta să fie asociat cu existența unei forme timpurii a unei mănăstiri isihaste pentru un Ordin al Fecioarelor cu titlul de Diaconiță.

Joi dimineața, pe 16/29 iulie 2021, ÎPS Arhiepiscop Teofan al Gerassei a slujit Sfânta  Liturghie în aer liber la ruinele vechii Biserici, cu participarea Preasfințiților Arhimandriți Evdokim, Părintele duhovnicesc al Lavrei Sfântului Savva, Ignatie, egumenul din Beit Sahour și Beit Jala, Constantin, egumenul Sfintei Mănăstiri din Hozeva, Artemie, egumenul din Haifa, Leontie, egumenul de la Rafeidia din Samaria, Marcellus, egumenul de la Sfântul Gheorghe din Lydda și Pr. Alexander Yasevitch, care păstorește credincioșii vorbitori de limbă rusă din Beer Sheva.

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a făcut un Trisagion pentru odihna sufletelor Părinților plecați din vechime, ale căror nume sunt pomenite în diferitele inscripții de pe mozaicul de pe podea, precum:

Episcop Iraclie

Episcop Procopie

Episcop Karos

Presbiter Gaianos

Presbiter Stefan

Diaconul Maxim

Maica Sofronia sau Eufrosina

Diaconița Severa

Diaconița Teodosia

Diaconița Gregoria

Apoi, în prezența autorităților locale, și anume a viceprimarului din Ashdod, și a echipei Serviciului Arheologic al Universității Tel Aviv, Preafericitul a fost îndrumat la locul de excavare de către Dr. Alexander Fantalkin și s-a adresat celor prezenți subliniind importanța descoperirile săpăturilor ca o legătură între Vechiul și Noul Testament și ca loc de întâlnire pentru cercetători, pelerini și turiști, inspirând o viață de creație, pace și civilizație. Discursul Preafericitului urmează mai jos:

„Domnule primar,

Dr. Fantalkin,

Doamnelor si domnilor,

Este o mare plăcere pentru noi să fim astăzi aici pe acest sit important. Această biserică, ctitorită de episcopul Procopie în secolul al VI-lea, este o dovadă importantă a faptului că Ashdod, cunoscut atunci ca Azot, se număra printre principalele orașe de coastă în perioada bizantină.

Ashdod are o istorie lungă și demnă de remarcat și am citit despre aceasta atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Conform Cartii lui Iosua, a fost dat Tribului lui Iuda ca locuință a lor (Iosua 15:46), iar în Faptele Apostolilor, citim că Sfântul Filip s-a aflat în Azot botezând pe ofițerul curții reginei Etiopiene (Fapte 8:40).

Acestea sunt doar două exemple din lunga sa istorie. Dar ele vorbesc despre faptul că Biblia este o înregistrare a istoriei noastre ssfinte comune. Iar descoperirea acestei biserici bizantine, care este pentru noi creștinii un important loc sfânt, este o dovadă a mărturiei pe care Patriarhia Ierusalimului a dat-o de-a lungul veacurilor istoriei noastre sacre. Fiind cea mai veche instituție religioasă din regiune, Patriarhia a întruchipat această istorie sacră și i-a dat legitimitate.

Apreciem foarte mult faptul că statul Israel și Autoritatea pentru antichități sunt sensibile la diversele civilizații care au existat în această regiune. Acesta a fost întotdeauna un peisaj multi-cultural, multi-etnic și multi-religios în care diferite popoare au înflorit de-a lungul veacurilor. Și dorim să recunoaștem munca grea și angajamentul doctorului Fantalkin și al Facultății de Științe Umaniste din Universitatea Tel Aviv, de care aparține Departamentul de Arheologie, de la descoperirea acestui sit în 2017. Ei au dus povara majoră a săpăturilor și au adus la lumină această neprețuită moștenire.

Acest sit este atât un loc sfânt, cât și un sit cu o valoare istorică și academică supremă. Există o prezență creștină aici chiar înainte de această Biserică. Știm că unul dintre episcopii acestei regiuni, episcopul Siluan, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea în anul 325. Sunt inscripții în biserica aceasta care menționează numele episcopului Iraclie, care a participat atât la al treilea sinod ecumenic din Efes în 431 cât și la al patrulea Sinod ecumenic de la Calcedon din 451.

Dar avem aici un sit care, la fel ca Madaba și Megiddo, are puterea de a atrage nu numai oameni învățați cât și turiști și pelerini. Avem aici o comoară pe care trebuie să o păstrăm și să o facem accesibilă sutelor de mii de pelerini care vin în Țara Sfântă în fiecare an. Având o însemnătate științifică și religioasă atât de importantă, acest sit are o valoare imensă pentru orașul Ashdod și face parte din moștenirea comună a întregii umanități din Țara Sfântă.

Pe acest sit au fost descoperite multe morminte, inclusiv mormintele mai multor femei care purtau titlul de diaconiță. Acest lucru confirmă existența acestei slujiri în Biserica primară. În plus, au fost descoperite morminte de sfinți mucenici, ceea ce dovedește că acest sit a servit ca loc de adunare liturgică înainte de secolul al IV-lea. Aceasta dovedește că aici a fost un lăcaș de cult în timpul persecuției. Potrivit scrierilor Sfântului Ioan Gură de Aur, mormintele martirilor erau folosite ca altare unde se slujea Sfânta Liturghie. Numai această descoperire va atrage prezența pelerinilor, atât din răsărit cât și din apus, care îi cinstesc pe martirii din epoca persecuției și care vor dori să se închine la acest loc sfânt.

Vă mulțumim, domnule primar, pentru grija și preocuparea dvs. pentru conservarea acestui sit, care este martor al istoriei noastre sfinte comune în această regiune. Și vă felicităm, dr. Fantalkin, pentru realizarea remarcabilă de a aduce acest sit în atenția comunității mondiale. Conservarea și dezvoltarea acestui sit de către autoritățile locale ar consolida relațiile bune existente între statul Israel și Patriarhia Ierusalimului și, prin extensie, cu lumea creștină în general și cu lumea ortodoxă în special, cum ar fi cu popoarele din Grecia, Cipru, Rusia, România, Bulgaria, Serbia, Georgia și altele.

În păstrarea acestui sit, locuitorii de astăzi din Ashdod se vor mândri cu dovezile suplimentare ale semnificației istorice și spirituale ale orașului lor iubit și, dacă acordăm o atenție specială înaintașilor noștri care au lăsat o amprentă de neșters a prezenței lor, ne-am aștepta ca generațiile viitoare să păstreze dovezile propriilor noastre vieți și să depună mărturie aici. După cum citim în Cartea Psalmilor:

Iar noi, poporul Tău și oile pășunii Tale,

Mărturisi-ne-vom Ție în veac,

Din neam în neam vom vesti lauda Ta.

(Ps 78: 14)

Este speranța și dorința noastră fierbinte ca acest loc să fie păstrat intact și, în cele din urmă, să fie accesibil atât cercetătorilor cât și pelerinilor, ca toate celelalte locuri sfinte din regiunea noastră. Aceasta ar fi o mărturie vie a istoriei acestui oraș antic și ar promova coexistența pașnică, toleranța și respectul reciproc. Acesta ar fi un simbol tangibil al cuvintelor pe care le citim în Biblie, că urmărim dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea și blândețea (1 Tim. 6:11).

Aceasta este misiunea Patriarhiei și ne angajăm să sprijinim și să ajutăm la această lucrare. Fie ca acest loc să fie o sursă atât de cunoaștere cât și de reîmprospătare spirituală pentru generațiile viitoare.

Mulțumesc.”

Acest eveniment important a fost organizat de ÎPS Arhiepiscop Aristovul al Madabei, care răspunde de credincioșii vorbitori de limbă rusă ai Patriarhiei. La final, Preasfinția Sa a oferit Soborului Patriarhal și tuturor celor prezenți colivă, băuturi răcoritoare și fructe.

Din partea Secretariatului-General

 




SLUJBA BINECUVÂNTĂRII APEI LA VECHEA BISERICĂ A SFÂNTULUI ȘTEFAN DIN RAMALLAH

Marți, 4/17 noiembrie 2020, Preafericitul Părinte al nostru și Patriarh al Ierusalimului Teofil a oficiat Slujba Binecuvântării apei pentru reluarea vieții liturgice a Bisericii antice închinate Sfântului Ștefan Primul Mucenic din Ramallah. Această biserică, cu moara de presare a măslinilor, brutărie și chiliile monahale din jur, sunt păstrate sub formă de ruine care au fost scoase la lumină după săpături. Se crede că acesta este locul de înmormântare al Primului Mucenic Ștefan (Fapte 8: 2) într-un câmp care a aparținut Sanhedrinului Gamaliel.

Această zonă ecleziastică și monahală, care este o proprietate a Patriarhiei, a fost păstrată și recent renovată de Egumenul din Ramallah, Arhimandritul Galaction, cu donațiile enoriașilor locali și cele ale creștinilor credincioși expatriați. Arhimandritul Galaction a construit, de asemenea, un mic paraclis care, după săvârșirea binecuvântării apei de către Preafericirea Sa, va fi folosit pentru slujirea Sfintei Liturghii pentru credincioșii comunității greco-ortodoxe de limbă arabă din Ramallah.

Pentru Slujirea Binecuvântării apei, Preafericirea Sa a fost însoțit de ÎPS Arhiepiscop și Secretar General Aristarh al Constantinei, de Părintele teletarh, Arhimandritul Bartolomeu și de Arhidiaconul Marcu. De la Ramallah, la slujbă au participat inițiatorul acestui proiect, arhimandritul Galaction, Pr. epitrop Iacob, primarul orașului Ramallah, administratorii  Sfintei Mănăstiri a Schimbării la Față a Domnului din Ramallah și membrii corului ei bizantin, împreună cu alții care au susținut acest proiect plăcut lui Dumnezeu și dificil, care este rezultatul celor care iubesc frumusețea casei lui Dumnezeu.

Din partea Secretariatului-General




VIZITA PREAFERICITULUI PATRIARH AL IERUSALEMULUI LA RUINELE SFINTEI BISERICI A SFÂNTULUI ȘTEFAN DIN RAMALLAH

Marți dimineață, pe 2/15 septembrie, Preafericitul Părinte și Patriarh al Ierusalimului Teofil a vizitat Sfânta Biserică a Schimbării la Față a Domnului din Ramallah, însoțit de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Aristarh al Constantinei și de Arhidiaconul Marcu, și au fost întâmpinați de Pr. Stareț, Arhimandritul Galaction, și de cei care se îngrijesc de comunitate. Preafericirea Sa a inspectat lucrările curente de întreținere și restaurare a Sfintei Biserici Sf. Ștefan, care a fost construită în primii ani ai creștinismului. Preafericirea Sa a observat, de asemenea, proiectul Patriarhiei de locuințe Iskan, în curs de desfășurare, care va găzdui comunitatea Greco-ortodoxă vorbitoare de limba arabă din Ramallah.

 

Din partea Secretariatului General




LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE A ICONOSTASULUI ȘI ICOANELOR DIN PARACLISUL SFINTEI TECLA

Vineri, 13/26 iunie 2020, Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil, însoțit de ÎPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei, a verificat lucrările de întreținere făcute de compania ARTIS la iconostasul și icoanele Sfântului Paraclis al Sf. Prime Mucenice și Întocmai cu Apostolii Tecla. Lucrările de întreținere au fost finanțate de părintele tipicar al Bisericii Mănăstirii Sfântul Constantin și Elena, Arhimandritul Alexie. Materialul fotografic aferent lucrărilor de întreținere este prezentat mai jos.

 

Din partea Secretariatului General